În aceste zile ale începutului de primăvară cu minus multe grade în termometru, m-a cuprins o „dulce" nostalgie a anilor adolescenţei mele, ani trăiţi elegant, decent, cumpătat, fără prea multe „tentaţii", dedicaţi în cea mai mare parte a timpului lecturii, pentru ca, mai apoi, să folosesc tot ceea ce am „descoperit" pentru creşterea treaptă cu treaptă a adolescentei de atunci şi a tinerei de astăzi.
Datorită acestui fapt, am căutat eseurile realizate în liceu pentru ora de limba şi literatura română. Am fost plăcut surprinsă şi în acelaşi timp fericită să găsesc două dintre ele, care mi-au atras atenţia în mod deosebit: „Iubirea.
Izvorul bucuriei, al speranţei şi al fericirii" şi „Idealul şi lupta pentru el". Fireşte, dragă cititorule, nu voi începe să transcriu din acestea, ci doresc să punctez câteva aspecte referitoare la „redescoperirea" gândirii inocente, visătoare, credule, naive şi îngăduitoare, iar pe alocuri justiţiară, a adolescentei de atunci.
Trebuie să-ţi mărturisesc: am zâmbit citindu-le, deoarece s-au petrecut atât de multe lucruri de atunci, cum de altfel era firesc! Am „crescut"! Acum privesc lucrurile din alte perspective, însă, cu toate acestea, am rămas în adâncul sufletului o „visătoare", deoarece o voce rosteşte în şoaptă „adolescentul de azi este sensibil, delicat, bun, nu este diferit de ceea ce ai fost şi tu la vremea ta, ci doar prezentul îl «provoacă» teribil de mult, îl «forţează» să aleagă din «oferta tentantă» fluturată de societatea de azi".
Mă adresez ţie, adolescentule de azi, spunându-ţi: trăieşte frumos, elegant şi decent aceşti minunaţi ani ai tăi! Iubind, sperând şi luptând pentru ceea ce consideri tu că meriţi cu adevărat. Nu dispera când inevitabil vei fii „trântit la pământ", „zdrobit", „neînţeles" de cei din jurul tău, căci timpul le va rezolva pe toate, iar după ani îţi vei aminti această perioadă şi vei privi cu alţi ochi tot ceea ce ţi-a fost dat să înduri. „Ridică-te", fii demn, bun, dar nu fii „preşul" nimănui, ai curajul de a spune lucrurilor pe nume, fără a deveni obraznic, strigă puternic, fă-ţi vocea auzită, ţara are nevoie de tine, căci satele şi oraşele se „sting" încet, încet... Nu fii „robotul" sau „marioneta" care vorbeşte, gândeşte sau acţionează la comandă! Fii omul „vertical"! Ţie, dragul meu, îţi dau un sfat: viaţa ta, a mea, a lui sau a ei, nu se rezumă strict la plăcere sau bani! Viaţa este infinit mai mult, iar dacă vei ajunge să te întrebi „de ce trăiesc, oare, pe acest pământ?", glasul tainic al inimii tale îţi va răspunde: „să lupţi, să speri şi să iubeşti".
