AUREL FILIMON, PERSONALITATE DE SEAMĂ A CULTURII ROMÂNEŞTI MUREŞENE INTERBELICE

Rareori este dat ca în momente cruciale ale unui popor să se găsească elemente capabile să conducă destinele într-o formă evolutivă a cuceririlor revoluţionare chiar şi atunci când este vorba de cultură, domeniu asupra căruia toate societăţile omeneşti au preţuit-o mai puţin. Odată cu Marea Unire, populaţia românească îşi ocupă drepturile ei de naţiune receptă după mulţi ani de scuturare a iobăgiei, întărită prin măsurile înţelegeri, ca efect al Răscoalei de la Bobâlna (1437), prin formarea acelui Unio Trium Nationum, din care făceau parte ungurii, saşii şi secuii, iar românii fiind consideraţi toleraţi, situaţie amplificată după Războiul lui Gheorghe Doja, prin acele legi draconice Aprobatele şi Compilatele, prin care parcă nu era destul de mare suferinţa, a trebuit ca să îndure şi discriminarea religioasă emisă de Dieta de le Turda, prin care se proclama libertatea conştiinţei religioase pentru toţi locuitorii Transilvaniei, mai puţin pentru români. Acestea, precum şi altele, erau motive foarte serioase pentru ca românii să-şi arate nemulţumirile în toate mişcările care au urmat: Revoluţia lui Horea, Revoluţia de la 1848/1849, Mişcarea Memorandului şi Primul Război Mondial. Urmările au condus la Unirea cu Ţara, prin dreptul la autodeterminare, care s-a materializat prin Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, consecinţă a destrămării imperiilor învecinate, moment favorabil revenirii românilor la Patria Mamă, a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi a Cadrilaterului teritorii care, împreună cu Dobrogea revenită în anul 1879, formau România Mare, stat naţional, suveran şi independent.

Toate acestea au avut loc într-o vreme când întreaga Europă era măcinată de un război nimicitor. În ajunul Unirii, târgumureşenii trebuiau să înlăture efectele Legii Apponyi, păguboase pentru învăţământul românesc datorită desfiinţării şcolilor româneşti, deplina libertate de folosire a limbii române, drepturi egale cu celelalte naţiuni, libertăţi sociale şi naţionale şi, nu în ultimul rând, accesul la cultură, calea spre civilizare din întunericul în care am fost ţinuţi sute de ani. Cel mai potrivit om care să conducă destinele celei mai numeroase populaţii din Transilvana în această unitate administrativă a judeţului nu putea fi decât tot un român născut şi trăit în acest spaţiu. Numirea cea mai potrivită a ducerii mai departe a destinelor mureşene nu putea găsi o alegere mai bună, fericită, pe Aurel Filimon, personalitate de mare cultură, originar de pe Valea Luţului, dintr-o localitate grănicerească.

Aurel Filimon, muzeograf desăvârşit, istoric şi arheolog, folclorist de marcă, bibliolog, etnograf, entomolog, mineralog şi paleontolog, s-a născut în comuna Monor, la 6 martie 1891, acum 127 de ani, şi s-a stins din viaţă tot într-o zi de martie, 3, în 1946, acum 72 de ani, la numai 55 de ani. După tată, era fiul unui mic funcţionar din Monor, originar din Rapoltul Mare, iar mama, pe numele Veronica Bejan, era originară dintr-o veche familie din Monor. Clasele primare şi gimnaziale le face la Bistriţa, iar Şcoala Normală la Deva, devenind învăţător. Urmează cursuri universitare la Budapesta şi Berlin, între 1913-1914.

Funcţionează o vreme ca învăţător la Vişeul de Sus. Adună folclor din judeţele Bistriţa şi Vişeul de Sus, pe care încearcă să-l valorifice prin relaţiile pe care le avea cu Ion Bianu, directorul Bibliotecii Academiei Române. Traduce piese de folclor, pe care le publică în Revista Maghiară de Etnografie, devenind, la numai 20 de ani, Membru al Societăţii Maghiare de Etnografie(1913). În anul 1914 emigrează în România, unde este primit ca asistent universitar al profesorului universitar Al. Tzigara-Samurcaş, fiind numit secretar al Muzeului de Artă Naţională. Arestat de trupele de ocupaţie germană din Bucureşti, considerat ca dezertor din armata austro-ungară, este trimis în Transilvania, fiind deţinut în închisorile militare de la Cluj şi Sibiu. După demobilizarea generală se stabileşte la Târgu-Mureş. Cu data de 1 mai este numit custode al Muzeului de Istorie şi Arheologie înfiinţat la Târgu-Mureş. În 1922 este numit custode al Bibliotecii orăşeneşti, alături de fondatorul acesteia, Molnár Gábor, cu care lucrează împreună până la retragerea din activitate a acestuia(1936).

Între realizările sale nu putem să trecem neamintite câteva dintre ele:

Descoperă depozitul de bronz de la Suseni, cu acel pandantiv cunoscut sub denumirea „Fibula de la Suseni", devenită astăzi simbol al instituţiei muzeale locale şi distincţie a Prefecturii mureşene pentru rezultate remarcabile ale unor personalităţi în interesul societăţii. Urmare a săpăturilor de la Cristeşti, descoperă capul zeiţei Junona din alabastru, o piesă arheologică deosebit de valoroasă. Urme dacice şi romane descoperă în numeroasele şantiere arheologice, precum cele de la Lechinţa de Mureş, Miceşti, Crăciuneşti ş.a., din care a adunat un imens material arheologic care stă la baza colecţiilor Muzeului Judeţean. Tot el propune înfiinţarea unui Muzeu al Ştiinţelor Naturii pentru care donează peste 10.000 de piese. Un loc important în colecţiile sale îl ocupă piesele de etnografie, costume naţionale şi vechi obiecte de gospodărie.

La venirea sa în biblioteca oraşului nu se găsea nicio carte în limba română. Înfiinţarea şcolilor româneşti, dezvoltarea învăţământului, diversificarea sa, creşterea considerabilă a numărului intelectualilor, de unde şi a cerinţelor de formare şi cercetare, care, impunea completarea fondului de carte cu publicaţii în limba română. Primul care vizitează biblioteca şi constată lipsa cărţilor în limba română este Oct. Trancu-Iaşi, ministrul Muncii, care face prima donaţie de cărţi. Aurel Filimon va cutreiera instituţiile ştiinţifice şi de cultură din ţară, în special din Bucureşti, edituri, societăţi, asociaţii, solicitând donaţii, ori achiziţionând din anticariate, localităţi ale judeţului (parohii), solicitând de peste tot cărţi pentru asigurarea unei informaţii cât mai complete în toate domeniile de activitate. Cu acest prilej, identifică numeroase cărţi vechi româneşti, aducând contribuţii valoroase la bibliografia veche.

Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în revistele: Dacia, Revista de preistorie şi antichităţi naţionale, Boabe de grâu, România eroică, Tribuna Transilvaniei (Bucureşti), Anuarul Institutului de Istorie Naţională din Cluj, Dacoromania (Cluj), ca şi în cele din Târgu-Mureş, între care Reînvierea, Drum drept, Progres şi cultură, Mureşul, Astra, Glasul Mureşului, Observatorul de la Sibiu, şi Credinţa (Reghin). Între studiile şi articolele de valoare menţionăm: Le dépôt en bronses de Suseni; Contribuţiuni la cunoaşterea vechimii românilor din Ardeal; Biblioteca Telekiana; Dansuri şi melodii româneşti din Ardeal în secolul al XVI-lea; Fata de român când îşi pierde oile; Mormântul lui Constantin Romanu-Vivu; Raportul lui Avram Iancu; Palatul Culturii din Târgu-Mureş, precum şi traducerile in limba română ale scrierilor memorialiştilor saşi despre Revoluţia din 1848-1849, Johann Bürger, Samuel Elsen şi Martin Emerich.

Care i-a fost răsplata? În anul 1940, odată cu ocupaţia horthistă a fost dat afară din serviciu, cu toate insistenţele sale către Ministerul Culturii din Budapesta, pentru a-şi continua activitatea. În această situaţie, se refugiază la Bucureşti, unde activează şi în timpul războiului. După bombardamentele din 4 aprilie 1944 asupra capitalei a fost distrusă şi casa sa, situaţie în care se retrage la Rapoltul Mare, locul de baştină al tatălui său, unde trece la cele eterne şi unde va fi înmormântat. Osemintele sale au fost exhumate de către fiica sa, Aurelia Filimon, şi reînhumate la Târgu-Mureş, în cimitirul Municipal Central.

Aurel Filimon rămâne în conştiinţa noastră ca un model al dăruirii de sine pentru binele tuturor. Menţionez aici, în final, cuvintele consăteanului său, geograful Laurean Someşan, profesor universitar, care spunea că a plecat din această lume „conştient că, dacă nu imediat, opera sa şi frumoasele sale exemple de viaţă vor triumfa mâine şi că, dacă nu a avut atâţia tovarăşi apropiaţi câţi ar fi dorit pe scena vieţii sale, ei se vor înmulţi cu atât mai mult după ce va fi plecat dintre noi".

 

Lasă un comentariu