La sfârşitul unei veri însângerate, sub un soare torid, care parcă „s-a topit şi a curs pe pământ ", Basarabia a celebrat ponderat cea de a treia aniversare a sărbătorii ,,Limba noastră". În urmă cu trei ani, la 31 august 1990, am avut privilegiul de a participa la cea dintâi aniversare a sărbătorii naţionale ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ"! A fost atunci o sărbătoare înălţătoare de suflet şi simţire românească, la care au luat parte, cu entuziasm, toţi românii basarabeni. Fiindcă aşa se numea atunci: Limba noastră cea română!
E drept, s-a mai auzit şi acum, pe ici, pe colo, acest determinativ pentru denumirea exactă a limbii vorbită de marea majoritate a populaţiei dintre Prut şi Nistru, ceea ce înseamnă că, în ciuda îndoctrinării ce s-a făcut de-a lungul deceniilor de rusificare şi deznaţionalizare, în ciuda acelei găselniţe de sorginte stalinistă „limba moldovenească", aceasta nu s-a „prins" pe pământul românesc al Basarabiei. De ce? Pentru simplul motiv că cei care l-au locuit dintotdeauna au fost şi au rămas românii, care au vie conştiinţa că limba lor este limba română, „basarabeană, dulce, minunată, / exact ca cea de dincolo de Prut "!
Din păcate, marile încercări prin care au trecut recent, traumele fizice şi psihice pe care le-au suferit nu au rămas fără urmări. Drama Transnistriei s-a întins peste întreaga ţară. Oamenii, care au pornit cu atâta entuziasm să-şi făurească o identitate nouă, cea adevărată, ce le-a fost furată, adică aceea de români, pe care au avut-o moşii şi strămoşii lor, acum au început să privească cu teamă peste Nistru. Fiindcă de acolo începe să-i pândească un uriaş pericol, ce emană tocmai de la Moscova şi care-i poate strivi în orice clipă. Basarabenii ştiu foarte bine că dacă ruşii s-au retras pentru moment, forţaţi de evenimentele care le-a cam fărâmiţat parte din imperiu, din care tot au mai rămas vreo 17 milioane de kmp, ei au lăsat în urma lor acea „coloană a V-a". Iar basarabenii simt din plin ,,lucrătura" acesteia. Evenimentele tragice de pe Nistru nu s-au născut din senin.
De fapt, toate nelegiuirile care s-au întâmplat după 1989 şi se mai întâmplă şi acum, în Republica Moldova, sunt consecinţele activităţii neobosite, de subminare a tinerei republici independente şi a organelor sale de conducere. Rusofonii, aciuaţi prin toate oraşele - fiindcă aerul de la sate nu le prieşte - se bucură de toate privilegiile şi jubilează, fiindcă se cred victorioşi. Nici n-ar fi de mirare dacă ar fi aşa, dacă avem în vedere poziţiile cheie pe care le deţin încă în angrenajul puterii politice, economice şi administrative. Nu este, deci, de mirare că soarta multor români basarabeni depinde de aceştia. Mai ales în condiţiile crizei actuale de alimente şi de alte bunuri de larg consum, ce se găsesc, în schimb, din belşug la rusofoni. Este şi acesta un motiv care a dus la metamorfozarea sărbătorii, devenită acum o banală ,,sărbătoare a limbii"!
Într-o alocuţiune rostită de înfocatul patriot, domnul Alexandru Moşanu, preşedintele Parlamentului moldovean, în ziua de 31 august 1992, lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, a amintit de acea dogmă întreţinută de stăpânitorii roşii de la Kremlin, referitoare la „poporul moldovenesc". Însă, până nu se vor lua măsuri foarte hotărâte, ca legea votată în 31 august 1989, privitoare la limba de stat a ţării, pentru ca aceasta să devină efectiv limbă oficială, nu se vor putea obţine rezultate vizibile pentru eliberarea toată şi efectivă de sub stăpânirea rusească.
Din păcate, noua putere de la Chişinău este slabă şi nehotărâtă, în timp de rusofonia este puternică, greu de biruit. Este foarte greu să loveşti capul şarpelui veninos atunci când acesta este ascuns sub frunzele de la picioarele tale. Există, deci, un permanent pericol atunci când el vine de la un asemenea duşman. Ascultându-l pe domnul Moşanu, mi-am amintit că la început de an şcolar, la toate şcolile din Basarabia s-a distribuit câte un ,,Îndrumător pentru predarea limbii moldoveneşti "! Şi, atunci, de ce ne-am mai mira că fosta mare sărbătoare naţională ,,Limba noastră cea română" a devenit o simplă „sărbătoare populară a limbii noastre"? Aşa că, fiecare înţelege ce pofteşte. Ca să nu se supere nimeni. În primul rând rusofonii, desigur.
(septembrie 1992)
Din vol. ,,Basarabia iarăşi şi iarăşi…" (Ediţia a II-a, 2018)
