Aprinzând feştila unei lumânări la căpătâiul mormântului ei rece şi singuratic, acoperit de albul zăpezilor „Zilelor babelor", mi-o imaginez ca fiind tot tânără, tot bună, tot frumoasă, tot veselă, tot zâmbitoare. Şi Doamne cât de bine îi mai stă aşa îmbrăcată în mândrele ei haine româneşti ardeleneşti, precum cele ale ţărăncilor satelor văii sibiene a Hârtibaciului! Atunci când trecuse dincolo de astă lume, buna mea mamă era o bătrânică plăcut îmbătrânită de mulţii ani ai săi. Dar şi de numeroasele şi feluritele ei necazuri adunate în cei 90 de ani de viaţă. Acum, stă nemişcată în mormânt, atentă parcă să-mi asculte gândurile de regrete şi de multă jale, eu destăinuindu-mă că atunci când nici ea n-a mai fost am simţit că îmbătrânesc cu adevărat. Şi cât de plăcut mai era atunci când vocea ei blândă îmi spunea „măi copile". Iar eu, acel copil al ei, eram un bunic tânăr, puţin îmbătrânit!
***
Scumpa mea femeie, fată, mamă, bunică sau străbunică româncă, ţi-am prins Mărţişorul Primăverii în piept pentru că-mi eşti tare dragă; Tu fiind binecuvântată de Dumnezeu să perpetuezi specia umană, devenind mama tuturor bărbaţilor şi femeilor care s-au născut şi se vor naşte pe acest Pământ; Pentru că Tu continui să argumentezi, prin însăşi existenţa şi menirea ta, adevărul omenosului şi firescului, dar şi har al Omului-Om: acela de a-şi întemeia familia dintr-un bărbat, femeie şi copii, nu din doi inşi sau din două inse; cupluri alcătuite împotriva firii, dar care, mai devreme sau mai târziu, pretind că au dreptul legitim de a înfia copii, devenind, astfel, părinţii cei mai nefireşti posibili ai copiilor altor părinţi; Pentru că Tu ştii cel mai bine că soţii sunt soţi doar atunci când îşi unesc destinele în faţa Altarului Bisericii; că Sfânta Taină a Cununiei presupune ca cei doi soţi să îşi asume toate responsabilităţile, iar prima, şi cea mai importantă dintre ele, este naşterea pruncilor, creşterea, educarea şi îndrumarea lor; Pentru că Tu, femeie bună şi cuminte, mereu ne dovedeşti că eşti capabilă să interpretezi, deodată, câteva principale roluri ale vieţii. Astfel că, elevă fiind, eşti deşteaptă şi silitoare la învăţătură; ascultătoare de părinţi şi de dascălii de şcoală; iar trecând dincolo de vârsta majoratului, eşti femeie destoinică, inteligentă şi corectă în mai toate meseriile şi profesiile folositoare, soţie iubitoare, mamă ocrotitoare şi vrednică gospodină!
Şi, apoi, nu trebuie uitat că mama-i numai una. Spre exemplificare vă ofer lectura unei creştineşti şi pilduitoare întâmplări, petrecută undeva departe în lume, în timpul luptelor dintre două triburi războinice rivale. Învingătorii răpesc un copil al celuilalt trib şi se retrag, pe căi numai de ei ştiute, sus în munţii înalţi şi prăpăstioşi. Curând, pe urmele răpitorilor pornesc cei mai viteji şi puternici războinici. După zile şi nopţi de chin, în încercarea zadarnică de a urca abruptul acelui munte, recuperatorii se dau bătuţi, renunţând. Şi, culmea! Când să pornească pe drumul de întoarcere spre casele lor, văd o femeie care se apropie de ei, purtând teafăr în braţe, copilul răpit! La întrebarea: „Cum de tu ai izbutit, iar noi nu?", Femeia a răspuns: „Pentru că nu era copilul niciunuia dintre voi! ".
Un alt gând îngândurat
Ţărăncuţa-brutăreasă Elena Costache, din Cristianul Sibiului, este femeia-mamă a opt fete şi trei băieţi, precum şi bunicuţa unui lung şir de nepoţi şi de nepoate. Cu toţii sănătoşi, frumoşi şi cuminţi. Rămasă văduvă, de timpuriu, îi creşte şi îi educă cum ştie ea mai bine, astfel încât şi „mezina" copiilor săi, Betuela, a reuşit să-i facă un frumos cadou de ziua de 8 Martie: încheierea studiilor universitare sibiene şi reuşita examenului de masterat în domeniul ştiinţelor economice, fiind contabila asociaţiei lor familiale în domeniul produselor de patiserie.
O prea blândă şi cuminte poezie-priceasnă patriotică…
Asemenea unei preasfânte şi ispăşitoare rugăciuni! Auzită, nu mai ştiu nici unde şi nici când. Oricum, se pare că-i gândită, spusă şi scrisă de un anonim şi cuminte autor. Fi-va el un ţăran sau o ţărancă româncă; fi-va un dascăl sau un preot de la ţară; fi-va un păstor de vite sau un cioban de turme de oi; fi-va un plugar sau un pădurar; fi-va un om bătrân sau un om tânăr; un bărbat sau o femeie! N-am a şti cui să-i mulţămesc pentru această patriotică, dulce şi Dumnezeiască visare în versuri! „Doamne, Prea Sfinte Doamne, care-ai creat Pământul/Şi Muntele şi Marea, şi Soarele şi Vântul/Acum când nu ştiu încă ce zile-mi mai rămân/Dă-mi, Doamne, iar mândria că m-am născut ROMÂN!/Nu-ţi cer nici bogăţie, nici glorie, nici avere,/Pământuri, acareturi sau slavă şi putere./Un singur lucru, Doamne, îmi este de ajuns:/Să am fericirea să mor cu fruntea sus!/De ce-ai lăsat Tu, Doamne, acest popor blajin/Ce te-a slăvit de-a pururi cu cuget de creştin/Ce ţi-a'nchinat biserici în fiecare sat/ S-ajungă azi să umble cu capul aplecat?/Când astăzi totul se vinde şi cumpără pe bani,/ Când Ţara e condusă de hoţi şi şarlatani,/Ascultă, Doamne Sfinte şi ultima mea rugă:/Fă, Doamne-n Ţara asta să fiu stăpân, nu slugă!/Dă-mi, Doamne, iar tăria să lupt cu toţi duşmanii/Ce cred că sunt puternici fiindc-au furat toţi banii./Când conştiinţa tace în Ţara Românească,/ Dă Doamne, ca poporul din somn să se trezească!"
Ei, ce zici, tu cititorule!? Te rog să ţii minte şi să iei aminte la înţelepciunile şi îndemnurile din această cântare de temute vremi şi vremuri! Cuvinte pline de Dor şi de multă Jele; De deznădejde şi întristare; De supărare, încredere şi îmbărbătare! Şi povesteşte-o şi altora ca tine, români adevăraţi! Şi dă-o mai departe, să „călătorească" pe aripile vântului în toată România Mare! Ziua aleasă pentru relansarea acestui mesaj, urmând a fi în duminica de 8 aprilie 2018, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului şi a începutului sărbătorilor de Paşti şi ale Primăverii celor 100 de ani de la Unirea din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.
Fără niciun drept de autor îşi asumă toată răspunderea „plagiatului" Ioan Vulcan-Agniţeanul!
