Strigăt neauzit…

Distribuie pe:

Cetatea Medievală Sighişoara este unul dintre cele mai importante obiective turistice din ţară, şi nu numai, fiind inclusă în ofertele nenumăratelor agenţii de turism de pe toate meridianele lumii.

Din păcate, din cauza trecerii anilor, acest patrimoniu unic, începând chiar cu simbolul său - Turnul cu Ceas - suferă un accentuat proces de degradare.

Chiar după includerea sitului în patrimoniul UNESCO, autorităţile locale nu au valorificat acest statut, lucrările de intervenţie sunt făcute fără respectarea condiţiilor specifice unui sit istoric de mare importanţă într-un asemenea areal, iar rezultatele se văd la tot pasul: porţiuni din zidurile de apărare ale Cetăţii au început să cedeze, prăbuşindu-se, aleile pe lângă ziduri, au devenit şi ele periculoase pentru cei care le străbat.

După cum se ştie, la începutul acestui an, s-a prăbuşit - previzibil pentru multă lume - o altă por-ţiune de zid. Potrivit autorităţilor locale, prăbuşirea se datorează acumulării de umiditate din sol, coroborată cu lipsa drenajelor din zidul de sprijin, iar îngheţul şi dezgheţul, de sute de ani, au dus la agravarea fisurilor.

Cert este că bătrâna Cetate a Sighişoarei suferă şi, aşa cum s-a instituit acea bulină roşie pe clădirile susceptibile a se prăbuşi în caz de cutremur, tot aşa, ar trebui aşezată la vedere, bulina roşie, pe multe case şi ziduri din Cetate, inclusiv pe Turnul cu Ceas, ca o atenţionare a unui pericol iminent, inclusiv pentru zidurile boltite din curţile unor proprietari de imobile, care, sub nicio formă, nu vor putea să suporte refacerea lor, mulţi dintre ei fiind pensionari, iar pensiile abia le permit să trăiască. Nu doar de refacerea porţiunii zidului recent căzut este nevoie, ci şi de conso-lidarea urgentă a zidurilor de apărare împrejmuitoare şi a scărilor de acces dinspre Policlinica veche, unde alunecările şi dislo-cările se văd cu ochiul liber, toate acestea punând în pericol Biserica catolică aşezată pe buza acelei părţi de deal.

Încă din anul 2002 se făcea vâlvă cu un proiect ce viza intervenţii de reabilitare a Cetăţii, cu implicarea Institutului Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii. Se pare că studiile cerute atunci pentru cererea de finanţare nu s-au realizat, ceea ce a dus la ratarea selecţiei, lipsa proiectului complet însemnând pierderea de către oraş a peste 70 de miliarde lei - fonduri nerambursabile, pe când cetăţi ca: Rupea, Râşnov, Făgăraş, Alba Iulia au fost renovate - pe unele porţiuni, din temelii, edilii ştiind să-şi valorifice oportunităţile. Căci, aşa cum spunea, de curând, europarlamentarul Mircea Diaconu, care a trecut recent să vadă ce mai e cu Cetatea, „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă". De cheltuit s-au cheltuit bani din bugetul local Sighişoara şi nu puţini, pe studii nenumărate şi inutile…

…Cetatea dăinuie, dar, până când, numai Dumnezeu ştie…!

Lasă un comentariu