„FAMILIA ROMÂNĂ"

Distribuie pe:

De curând, mulţumită profesorului doctor Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Judeţene Baia Mare „Petre Dulfu" şi redactor-şef al acestei reviste, am primit numărul 1 - 4 (60-63) pe lunile ianuarie-decembrie 2016.

Revista are ca subiect principal „Maramureşul şi Academia Română" şi are ca motto: „Revistă pentru solidaritatea românilor de pretutindeni".

Aşa cum se arată în scrisoarea către cititori, prezentul „număr complex şi de mare întindere

are ca temă centrală legăturile Maramureşului cu Academia Română. Pentru că această temă este vastă colectivul redacţional îşi propune să revină şi în următoarele două numere".

Revista cuprinde între coperţile ei un număr de 324 de pagini, este împărţită în următoarele capitole: „Maramureşul şi Academia Română", „În magistri honorem"; „Rodiri academice"; „Eminesciana"; „File de istorie"; „Valori româneşti"; „Români în lume"; „Recenzii"; „Să scriem corect româneşte" şi „Varia". Lucrarea se deschide cu articolul „Maramureşul şi Academia Română", autor fiind chiar profesorul doctor Teodor Ardelean, din al cărui articol spicuim: „Academia Română este astăzi forul suprem pentru viaţa ştiinţifică şi culturală românească, dar istoria acestei «chemări spre înălţimi» este ea însăşi - Cea mai mare Înălţare! Vivat, Crescat, Floreat, Academia Română"!

Din revistă, cititorul va lua la cunoştinţă de personalităţile maramureşene care au fost academicieni şi care au contribuit la luminarea poporului român. Un prim academician al Academiei Române a fost Iosif Hodoş, despre care autorul, doctor Florian Roatiş, spune: „Activitatea sa politică şi culturală trebuie, însă, cunoscute spre a-i aduce prinosul de recunoştinţă". Apoi, preotul doctor Sorin Valer Rusu aduce un elogiu arhiepiscopului şi mitropolitului Victor Mihalyi de Apşa, ca academician onorific. Despre acest mare preot al Bisericii Greco-Catolice autorul spune: „Arhiepiscopul şi mitropolitul Victor Mihalyi de Apşa rămâne în istoria românească şi naţională, în mentalul colectiv al credincioşilor greco-catolici drept".

Un alt mare român, jurist, membru corespondent al Academiei Române a fost Ioan Cetrechi. Autorul acestui important articol este doctorul Ioan Gogota, care face afirmaţia următoare despre cel pe care-l prezintă în acest articol: „Fie ca de-a lungul generaţiilor de jurişti, să dăinuie mereu un gând lumi-nos despre acest reprezentant de seamă al gândirii juridice româneşti".

Lucrarea mai menţionează foarte mulţi intelectuali cu care România se poate mândri. Pe câţiva îi amintim: Mihai Pop, Elie Wiesel, Emil Burzo, profesor doctor Vasile Marinca, Augustin Buzura etc.

Aşadar, lucrarea prezentată se vrea una dedicată unor mari teme şi vine în întâmpinarea celui mai mare eveniment din istoria poporului român - Anul Centenarului.

Felicitări tuturor truditorilor care au realizat această importantă revistă!

Lasă un comentariu