Părintele Anca Vasile Stelian - slujire, evlavie, dăruire, devotament

Distribuie pe:

Părintele Anca Vasile Stelian, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române Poarta, s-a născut la data 29 iunie 1986, în Municipiul Reghin, Judeţul Mureş, având domiciliul stabil în localitatea Poarta. A absolvit în anul 2008 cursurile Facultăţii de Teologie din Alba Iulia, din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918", secţia Teologie Didactică, cu lucrarea de licenţă intitulată „File din istoria modernă a Reghinului şi împrejurimilor. Schiţă monografică a protopopiatului Reghin şi a parohiilor de pe valea Gurghiului", iar în anul 2010 a absolvit, în cadrul aceleaşi facultăţi, cursurile secţiei Teologie Pastorală, având ca lucrare de licenţă „Omiletica mariologică isihastă: Maica Domnului în gândirea şi evlavia Sfântului Grigorie Palama", iar din anul 2015 a început studiile masterale, secţia Consiliere Pastorală, pe care le-a finalizat în anul 2017, având ca teză de disertaţie „Alcoolismul şi fenomenul codependenţei".

În 13 septembrie 2008 a fost hirotonit diacon la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, iar în 14 septembrie a fost hirotonit preot la Mănăstirea Lupşa, pe seama parohiei Poarta. În data de 26 septembrie 2008 a primit hirotesia de duhovnic, iar în 27 septembrie 2008 a săvârşit prima Sfântă Liturghie în parohia Poarta, fiind instalat în parohie în data de 1 octombrie 2008.

Din activitatea sa pastorală din cei zece ani de preoţie amintim câteva aspecte mai semnificative. Din punct de vedere administrativ-bisericesc, putem spune că Părintele paroh Vasile-Stelian Anca desfăşoară o activitate pastorală deosebită în rândul credincioşilor ce i-au fost încredinţaţi spre a-i conduce spre mântuire şi spre Împărăţia lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte relaţia preotului cu Consiliul Parohial, putem spune că, ori de câte ori este necesar, acesta se întruneşte în Sfânta Biserică, iar sub conducerea vrednicului preot paroh, după Sfânta Liturghie, se discută problemele înaintate,  procedându-se apoi la întocmirea unui proces-verbal. Consiliul Parohial este alături de Sfânta Biserică şi se implică, pe cât le este în putinţă membrilor ei, la înfrumuseţarea Sfântului Locaş.

Biserica parohială Poarta este construită din bârne de lemn care au fost aşezate direct pe pământ, iar din această cauză au fost necesare următoarele lucrări: consolidare şi subzidire, protejarea tălpilor de lemn care au intrat în contact direct cu betonul, cu carton asfaltat; schimbarea integrală a pardoselii, cu o şapă de beton şi placarea acesteia cu plăci ceramice; înlocuirea Sfintei Mese cu una din piatră şi placarea acesteia cu marmură; pictarea iconostasului; înlocuirea mobilierului din Sfântul Altar; dotarea bisericii cu scaune pentru fiecare credincios; schimbarea uşii de la intrare; schimbarea geamurilor; dotarea sfintei biserici cu obiecte de cult (Sfinte Vase, Evanghelie, candele pentru Sfânta Masă, candele agăţătoare, sfeşnice pentru Sfânta Masă şi Proscomidiar); dotarea Sfintei Biserici cu veşminte şi cărţi de cult; s-au confecţionat două rânduri de acoperăminte pentru biserică, unul luminat şi unul de culoare închisă pentru Postul Mare; construcţia unei noi clopotniţe din lemn, pe soclu de beton; schimbarea acoperişului. Totodată, la biserică s-a construit şi o magazie pentru depozitarea lemnelor şi a accesoriilor necesare slujbelor de înmormântare. În ceea ce priveşte cimitirul parohial, se face curăţenie de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Casa parohială este construită din cărămidă pe fundaţie de beton. În aceşti ani s-au demarat ample lucrări de renovare a casei parohiale şi anume: construirea unui grup sanitar şi a sistemului de canalizare; construirea unui birou parohial pentru primirea credincioşilor, în care este amenajată şi biblioteca parohială; schimbarea geamurilor şi a uşii de la intrare, care erau de lemn, cu cele de tip termopan; schimbarea instalaţiei electrice; zugrăvirea interioară. În grădina parohială pe o suprafaţă de 1000 metri pătraţi, din spatele casei parohiale, s-au plantat 75 de pomi fructiferi, formând astfel o livadă.

Din punct de vedere cultural, Părintele Anca Vasile Stelian a aranjat şi ordonat biblioteca parohială, iar de acum se ţine Registru de evidenţă bibliotecară, cărţile existente au număr de inventariere, acestea fiind puse la dispoziţia cititorilor. Alături de doamna preoteasă, Simona-Roxana, a pus bazele unui cerc literar pentru copiii din parohie; a organizat activitatea „o după amiază de film" unde s-a proiectat un film religios, iar cei prezenţi au avut posibilitatea luării cuvântului pentru a-şi exprima părerea. Încă de la începutul misiunii sale ca preot, a iniţiat unele activităţi pentru copiii din parohie, materializându-se prin formarea unui cor, pentru răspunsurile de la Sfânta Liturghie, acest cor a avut la bază 14 copii de la diferite clase (de la clasa a II-a, la clasa a VIII-a). Spre sfârşitul fiecărui an s-au făcut repetiţii pentru concertul de colinde pe care îl susţin de Crăciun, credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie. De asemenea, s-au organizat excursii la Grădina Zoologică şi parcurile de distracţii din Târgu-Mureş, precum şi diferite jocuri. Au fost organizate pelerinaje la mănăstirile din zona parohiei Poarta. Începând din Postul Mare al anului 2014 au fost iniţiaţi şi învăţaţi cinci băieţi în rânduiala de la strană a slujbelor.

Din punct de vedere social-caritativ, Părintele Anca Vasile Stelian a răspuns întotdeauna la cerinţele superiorilor, prin organizarea colectelor în bani şi alimente pentru cei nevoiaşi; a făcut parteneriate cu asociaţii non profit pentru ajutorarea copiilor nevoiaşi din parohie cu pachete de haine şi hrană; a stabilit un program riguros pentru vizitarea bolnavilor, care se face lunar, în ultima zi de vineri a fiecărei luni; cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului în fiecare an, au fost oferite cadouri, constând în dulciuri pentru copiii din sat, care au cântat colinde în jurul bradului frumos împodobit din Sf. Biserică; o dată pe lună se săvârşeşte taina Sfântului Maslu, ultima duminică din lună, dimpreună cu colegii preoţi din împrejurimi; se face spovedanie în fiecare sâmbătă seara după slujba vecerniei celei mari.

Aşadar, la nivelul Parohiei Ortodoxe Române Poarta s-au desfăşurat slujbe religioase conforme cu calendarul creştin ortodox precum şi în fiecare Miercuri şi Vineri din săptămână. S-a mers cu Botezul pe la casele credincioşilor, s-au colectat contribuţii ale parohienilor, au fost împărtăşiţi şi spovediţi frecvent bătrânii satului la casele lor, s-a răspuns prompt solicitărilor privind săvârşirea diverselor ierurgii de către Părintele Paroh Anca Vasile Stelian, un preot tânăr, harnic, energic, pus pe fapte mari, dornic să realizeze lucruri minunate, dar şi cu multă dragoste de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică. Sfinţia sa desfăşoară o lucrare misionar-pastorală deosebită, în activitatea sa se implică cu dăruire, devotament, sârg, evlavie, dar şi cu multă dragoste faţă de cele sfinte şi faţă de semenii săi.

Lasă un comentariu