EDUCAŢIA ŞI LIPSA EI, CULTURA MUNCII ŞI A BANULUI CINSTIT

Distribuie pe:

Educaţia, peste tot în lume, este concepută ca o investiţie în om şi ea trebuie să reprezinte o preocupare a întregii societăţi prin valorificarea optimă a resurselor sale materiale şi umane. La realizarea educaţiei, ca element principal în dezvoltarea societăţii, trebuie să contribuie în primul rând familia şi mediul social, şcoala, axul esenţial al dezvoltării sociale, biserica, instituţiile culturale, mass-media. Dintre toate acestea, şcoala, ca principal cadru educaţional, îi revine locul central, ea fiind instituţie socială specializată prin toate formele ei, în pregătirea tinerilor pentru muncă şi viaţă. Educaţia se dovedeşte de neînlocuit, atât pentru individ cât şi pentru societate. În România, educaţia, nu pare să fie o prioritate pentru cineva! O armată de oameni trăiesc la limita supravieţuirii, conduşi de un aparat de stat lacom, cu grijă pentru aparenţe, interese personale şi înavuţire.

România o duce prost tocmai din cauza lipsei de educaţie. În educaţia din România, nu se investeşte în mod real, pentru că nu se doreşte. Un popor needucat în spiritul cultului muncii, şi mai ales al patriotismului şi dragostei de ţară, este mult mai uşor de prostit. În lipsa educaţiei nu se poate distinge între oamenii de bună credinţă şi cei de rea credinţă, astfel, prin manipulare şi prostire, politicienii corupţi ajung să conducă ţara. Educaţia din România a pierdut în parte contactul cu valorile creştine şi cu reperele moral umane, care dau măsură unui neam. În multe familii educaţia de acasă este deficitară, nu se promovează munca. Modelele lipsesc. Mai ales când societatea este condusă de contraperformeri, dar foarte performeri pentru sine!!!

Obişnuinţa cu munca şi efortul se învaţă de acasă. Educaţia vine de acasă, iar şcoala îţi dă instruire. Restul e muncă!! În opinia mea, un mare neajuns îl constituie faptul că şcoala de azi nu sprijină în suficientă măsură transformarea copiilor, în adulţi responsabili cu spirit de iniţiativă, spirit etic şi cultul muncii. Copiii ajung şomeri cu sau fără diplomă de bacalaureat, cu sau fără diplomă de absolvire a unei facultăţi, dar convinşi că oricum nimic nu merită vreun pic de efort. Mai bine dorm, fumează, bârfesc în cafenele, decât să pună mâna pe treabă. Se pare că părinţii care îşi întreţin copiii la 26 de ani greşesc, şi-ar fi pierdut motivaţia din bătrâni ştiută, să le zică: „învaţă şi munceşte ca să ajungi departe în viaţă". Mulţi din generaţia tinerilor de azi nici măcar nu încearcă să-şi găsească de lucru. Nici nu studiază! Unii trăiesc pe banii părinţilor şi cred că nu merită să muncească 8 ore pe zi pentru 1.400 de lei, care se duc pe ţigări, o bere şi un suc. Cei care nu lucrează deloc la 20-25 de ani, cu siguranţă vor fi şomeri şi la 30-40 de ani, ceea ce face ca lucrurile să fie şi mai complicate. Am simţit un mare gol în stomac, ocazional, când am ascultat discuţiile cu unii dintre aceşti „pierde vară". I-am întrebat: ce faceţi toată ziua? „Ne plimbăm prin oraş, să treacă ziua, uneori mai «ciugulim» câte ceva, stăm, şi seara mergem la discotecă sau baruri". Pe banii cui? „Cum pe banii cui? Are familia, mă ajută mama, tata, ce pot face altfel?!" De ce nu vă căutaţi un loc de muncă? „Pentru 1.200-1.400 lei nu se merită".

Ce se întâmplă dacă stai acasă şi nu faci nimic, primeşti ajutor social şi bani de la părinţi? Exact: NIMIC! Rămâi mereu un parazit al societăţii care îl înjură pe cel ce munceşte, pe patron, pe oricine care câştigă prin muncă cinstită un ban. Niciun progres social. Nicio realizare. Înjură guvernul, oricare ar fi acela, preşedintele, primarul, oraşul, că din cauza lor nu munceşte, că nu-ţi dă nimeni salariu mare dacă nu ştii să faci nimic: instalator, electrician, măcelar, macaragiu, sudor, bonă pentru copii, bucătar sau oricare altă meserie. A cui e vina? Cu siguranţă e vina părinţilor, a şcolii şi bisericii, a altor instituţii ale statului, dar şi a generaţiilor dinainte. Ca părinte, în loc să-i dai copilului 10 lei de ziua lui, îi dai 100 de lei în fiecare zi!! Studenţii şi alte categorii de tineri nu sunt pregătiţi ca la terminarea şcolii să se angajeze oriunde vor găsi de lucru. Pentru tinerii cu o bună educaţie nicio muncă nu este prea grea sau prea umilitoare. Pentru tinerii unor mari bogătaşi din SUA, Canada, Danemarca, Suedia, Anglia, Finlanda, nu este o ruşine, ca pe timpul vacanţelor să spele vase, să servească la fast-food, alţii la supermarket, parcări, hoteluri şi restaurante. Sunt ca toată lumea în stare materială bună, nu sunt orfani, nu locuiesc pe stradă, ci cu părinţii. Însă muncesc de le sar capacele!

Nu e indecent să-ţi câştigi pâinea, chiar dacă este foarte greu. Pe vremea copilăriei mele, tinerii se trezeau la 5-6 dimineaţa, hrăneau şi mulgeau vaca, apoi mergeau la şcoală, vara la sapă, seceriş, cu tata la cosit şi încărcat carul cu fân. Nu tu tabere de vară, excursii, aniversări de mare lux în restaurante. Este foarte gravă mentalitatea celor care spun: „Numai proştii muncesc din greu", în timp ce unii, chiar foarte tineri, bine educaţi, se spetesc muncind prin Italia, Spania, Germania, Anglia şi aiurea, ca să întreţină trântori. Muncind înveţi o meserie, te specializezi, cunoşti oameni şi de acolo câştigul nu poate merge decât în sus.

Munca este o virtute. Numai munca îţi oferă plăcerea vieţii. Totul se obţine prin muncă. Munca a fost, este şi va fi recompensa vieţii noastre, puterea şi plăcerea celui care o îndrăgeşte.

 

Lasă un comentariu