„MARTIRII BASARABENI ÎN GULAG", de OXANA POSTOLACHI şi RAISA POSTOLACHI Ed. Nico, Târgu-Mureş, 2018

Distribuie pe:

„Am crescut şi am făcut şi eu parte din acel sistem sovietic, dar conştiinţa nu mă mai lasă să predau istoria falsă a acelui sistem sovietic, mincinos până la refuz, ci să spun adevărul elevilor, precum a fost istoria adevărată, ca apoi, de mă întâlnesc cu ei, când ajung mari personalităţi, să nu-mi fie ruşine!

Cu mare drag şi cu mare suflet am scris şi eu despre deportaţii din judeţul nostru Bălţi, dar cu mai mult suflet despre deportaţii satului nostru, fiind ca o datorie a noastră, cei ce contribuim la istoria meleagului nostru, dar şi la istoria satului nostru unde ne-am născut şi am trăit noi, dar şi strămoşii noştri! Cei cu dar şi har de la Dumnezeu şi cu mare înţelepciune din satul nostru nu avem dreptul de a lăsa adevărul să dispară în uitare şi, mai mult, satul nostru de baştină, ci trebuie să-l ridicăm la suprafaţă de a fi mândri noi şi urmaşii de înaintaşii noştri martiri, şi de al nostru mândru sat, Pelinia! Chiar de provine de la amarul pelin, satul Pelinia oricum este dor, amar şi chin pe care noi îl iubim şi proslăvim, fiindcă este baştina noastră care ne-a alinat copilăria cu dulcele ei amintiri, adolescenţa cu dulcele ei iubiri şi viaţa mai departe de am putut să rezistăm şi să nu plecăm peste hotare! Aceasta m-a făcut să scriu această carte, de a nu uita generaţiile viitoare, cine au fost strămoşii lor care au trăit în satul şi judeţul nostru, că am fost oameni mari, de calitate superioară şi creştini adevăraţi, că ne-am iubit pământul pe care ne-am născut, neamul nostru strămoşesc împreună cu religia şi datinile lui lăsate din străbuni, de a merge noi frumos prin astă lume, cu steagul demnităţii, a neamului ridicat!

Predând atâţia ani, adică 28, istorie în satul meu de baştină şi unde m-am născut, sunt mândră să vin cu această carte care reflectă adevărul istoric de a cunoaşte şi voi, cei urmaşi după noi, eroii satului, care au suferit pentru acest pământ natal, Pelinia, unii au fost duşi şi nu s-au mai întors, rămânând îngropaţi în pământurile străine ale Siberiei.

Datoria noastră este să le cinstim memoria şi să nu-i dăm uitării!"

Lasă un comentariu