Printr-un bizar paradox, într-un mileniu atât de ştiinţific şi tehnic ca cel în care trăim, vrăjitoria se află în largul ei. Celebrată în societate de către mii de adepţi, răspândiţi pe toate meridianele globului, programul ei porneşte de la ideea că dincolo de limitele existenţei noastre umane există o altă lume la fel de reală, lumea umbrelor, a spiritelor, cu care se poate comunica în scopuri utilitare cum ar fi îndepărtarea răului (boli, suferinţe) şi atragerea binelui: (sănatate, iubire, echilibru sufletesc şi trupesc etc).
Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulţi creştini ortodocşi sunt ca nişte „copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii" (Efeseni 4,14). Pare într-adevar să fi sosit timpul când oamenii nu mai suferă învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi desfăteze auzul de la adevăr se abat către basme.
Prin cuvântul vrăjitorie înţelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţe omeneşti. Vrăjitoria s-a practicat, încă din vechime, atât la poporul evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştinii din Legea Darului, până în vremea noastră. În Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrăjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât şi cei trei magi care practicau astrologia.
Unul dintre cele mai răspândite moduri de „vrăjire", este cel cu lucruri şi cu cărţi sfinte şi se cheamă „ghiţia", iar în zilele noastre se mai numeşte „deschiderea pravilei". Aceşti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi şi cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului şi către sfinţi, ca să poată înşela mai uşor pe cei slabi în credinţă. Astfel de vrăji îl obişnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele şi ţigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte, sau anumiţi preoţi care „deschid cartea" şi cad sub grea osândă, atât ei, cât şi cei care cer să li se deschidă Sfânta Evanghelie, pentru că Dumnezeu a dat harul preoţiei pentru a învăţa calea mântuirii şi de a săvârşi Sfintele Taine şi Ierurgii şi mai ales de a dezlega de păcate.
Creştinii de astăzi au căzut în acest mare păcat, pentru că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu, fiindcă nu se roagă îndeajuns, pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă îi ajunge pe vrăjitori şi pe cei care apelează la serviciile lor, deoarece nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer, la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit, fiindcă au uitat fagăduinţele pe care le-a dat Hristos la Sfântul Botez, când au spus: „Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui...". Ba mai mult, creştinii care nu mai au răbdare aleargă la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică, sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos. De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor.
Cei ce fac vrăji şi merg la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci în disperarea lor se leapădă de Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor. Un păcat aşa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovaţi nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină, după cum spune Domnul Hristos, de nu se vor pocăi toată viaţa. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, tot felul de răutăţi şi primejdii. Mai întâi, mustrarea conştiinţei că L-au lăsat pe Dumnezeu şi au cerut ajutor vrăjmaşului lui Dumnezeu. Apoi, este oprirea pe mai mulţi ani de la Sfânta Împărtăşanie, care variază de la 7 până la 15, şi chiar 20 de ani. Cel mai aspru îi pedepseşte pe vrăjitori Sfântul Vasile cel Mare, care iată ce spune în canonul 72: „Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigaşilor".
Nu numai Sfinţii Părinţi ci şi Sfânta Scriptură arată cât de greu pedepseşte Dumnezeu pe cei ce aleargă la vrăjitori: „Pe fermecători nu-i lăsaţi să trăiască" (Iesire 22, 18). Şi iarăşi zice: „Bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare, pe amândoi cu pietre să-i ucideţi că vinovaţi sunt" (Levitic 29, 27). Şi iarăsi: „Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul Meu" (Levitic 20, 6). Tot din Sfânta Scriptură vedem cum Dumnezeu l-a pedepsit pe împăratul Manase cu robie amară şi grea în Babilon, că „trecea pe fiii lui prin foc şi făcea descântece şi felurite vrăji, şi a făcut grăitori din pântece şi vrăjitori şi a înmulţit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărăţie" (II Paralipomena 33, 6).
Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu şi frecventează cu regularitate Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului şi al vrăjitorilor, care sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Deci, cei ce au credinţă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. Iar cei slabi în credinţă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat şi să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge, apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni şi lacrimi din inimă (Ieremia 29, 13) şi aşa cu răbdare şi cu credinţă se vor izbăvi de vrăji şi vor primi darul Duhului Sfânt.
„Preoţii trebuie să înveţe pe poporul Meu a deosebi ce este sfânt, de ce nu este sfânt, şi să le lămurească ce este curat şi ce este necurat. În pricinile nehotărâte, ei trebuie să ia parte la judecată şi vor judeca după aşezămintele Mele şi legile Mele vor păzi..." (Iezechiel 44, 23-24). „Să luăm aminte! …mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi " (Matei 24,11). Cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos avertizează întreaga omenire despre pericolul căderii în amăgirea spirituală pe care diavolul, de la-nceput, a urmărit s-o realizeze pe pământ. Cu atât mai actuale sunt aceste cuvinte în zilele noastre, cu cât diavolul şi-a înmulţit metodele satanice de amăgire, căci „diavolul umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (1 Petru 5.8).
