Într-o zi m-a sunat un prieten şi m-a rugat să-l ajut într-o anumită problemă. După un timp, atunci când l-am întâlnit pe respectivul întâmplător pe stradă, m-a întrebat, direct, dacă am făcut ceea ce mă rugase cândva. Din păcate, răspunsul meu „nu" a venit prea repede. Când i-am văzut dezamăgirea pe faţă, am încercat să mă scot cumva şi i-am zis: intenţia contează? Intenţia bună contează, mi-a răspuns amicul, chiar dacă rezultatul acţiunii nu este întotdeauna bun! Şi mi-a amintit o poveste pe care o redau în continuare.
„A fost odată un împărat, care fiind mulţumit de tot ce avea în împărăţia sa, a dorit să-şi răsplătească supuşii printr-o masă copioasă. Trebuie să recunoaştem că aceasta era o intenţie bună, nu? Şi a dat împăratul toate ordinele necesare. În acest timp, însă, văzând împărăteasa vremea frumoasă de afară, a hotărât ca masa să aibă loc în aer liber. În felul acesta, mesenii puteau să profite nu numai de masă, ci şi din aerul înmiresmat al primăverii ce tocmai venise. Şi aceasta era o intenţie bună, nu? Tocmai trebuia să fie servită supa. Bucătăreasa, întrucât observase că afară era mai cald, iar supa era fierbinte, a hotărât să lase oala cu supă neacoperită, pentru a se răci mai repede şi, astfel, să fie savurată cu mai multă plăcere de meseni. Era, într-adevăr, o intenţie bună, nu? În acel timp, în apropiere, un vultur tocmai prinsese în gheare un şarpe veninos, pe care se pregătea să-l ducă de mâncare puilor lui. Intenţie bună, nu? Că doar nu poţi condamna un vultur că vrea să-şi hrănească puii! Şarpele, ridicat în aer de vultur, încercând să-şi salveze viaţa, aruncă venin. Poţi, oare, să condamni şarpele că a vrut să-şi salveze viaţa? Intenţie bună, aşadar. Veninul căzu în oala neacoperită, supa fu servită, mesenii mâncară şi muriră. Cine e de condamnat?!?" (Eckhart Tolle).
