„N-am mai pus mâna pe pensulă decât să vopsesc gardul casei!"

Distribuie pe:

S-a întors la pictură după 25 de ani, şi are mai mult succes ca niciodată. Povestea artistei plastice Carmen Florian ne aminteşte că un mic insucces nu trebuie luat cu titlu definitiv, şi că o a doua vârstă a picturii poate fi chiar mai frumoasă decât prima. Legătura cu arta este cu atât mai strânsă în cazul său, cu cât artista a renunţat la pensulă şi lucrează direct cu degetele. Şi când meşteşugăreşte obiecte fine decorative, şi când creează tablouri pline de culoare.

- De când pictaţi?

- Pictez de când mă ştiu. De la grădiniţă, când am început cu desenele pe hârtie A4. Bunica mea m-a îndreptat spre pictură şi, în general, spre artă. Ţin minte cum, în lunile de iarnă, îmi punea o coală de hârtie pe masă şi desenam împreună. Aşa s-a întâmplat că, la grădiniţă şi, mai târziu, la şcoală, erau doar desenele mele „pe pereţi " - un prim contact cu publicul.

- A urmat un liceu de profil?

- Am terminat Şcoala de Artă, la secţia „Decorative"- eu, practic, îmbin arta decorativă cu pictura. Am pictat încontinuu până la 20 de ani. Aş fi dorit să continui la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu", dar nu a fost să fie. A urmat o „pauză", care s-a dovedit a fi mai lungă…, de 25 de ani. Viaţa a luat o altă direcţie: m-am căsătorit şi am lucrat - dar nu pictură. Pe pensulă nu am mai pus mâna decât să vopsesc gardul casei.

- Vă întoarceţi, „după 20 de ani", cu multe de oferit, amintindu-ne titlul unui cunoscut roman de capă şi spadă. În aceste zile, prezentaţi bucureştenilor lucrări în două expoziţii simultane.

- De vreo 3-4 ani m-am reapucat de pictat, cu spor deosebit în ultimul an. Aici, la Cercul Militar din Bucureşti, în Sala Rondă, am vernisat „Expresii şi Impresii în culori", iar la Grand Hotel Phoenicia, o selecţie de „florale", sub titlul: „Visele, florile şi picturile", expoziţii care mi-am dorit să fie cât mai variate.

- Folosiţi şi tehnici variate?

- Tocmai pentru că această pauză a fost foarte lungă, nu am mai putut folosi pensula, simţeam că nu o mai controlez. Dar, din dorinţa de a continua, am aruncat pensulele şi am continuat cu degetele. De altfel, şi picturile, şi vasele le fac manual, în tehnica mea proprie şi… originală.

- Mai ştiţi pe cineva care foloseşte acest procedeu?

- Am auzit că ar fi, dar nu pot numi un caz concret. Eu aşa am simţit şi… aşa am continuat.

- Unde vă pot găsi cei care apreciază pictura şi lucrările dumneavoastră, în special?

- Până în 19 martie sunt aici, la Sala Cercului Militar Naţional, sau la Grand Hotel Phoenicia, dar am paginile virtuale: Facebook sau Pagina de Artă Carmen Florian.

Carmen Florian este membră a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) şi a Asociaţiei Artiştilor Plastici Bucureşti (AAPB). I s-au înmânat Diploma de excelenţă la „Festivalul Primăverii - Zilele Europei " din 2017, de la Viena (Austria), şi „Trofeul pentru pictură", într-o competiţie internaţională de profil, la New Delphi (India), distincţii pe care le consideră cele mai importante de până acum. A debutat în expoziţie personală abia acum doi ani, eveniment găzduit de AAP Bucureşti. În ultimii 4 ani a prezentat lucrări în peste 25 de expoziţii de grup şi 3 personale.

 

Lasă un comentariu