În general, pe legiuitorii noştri nu-i prea dau afară cheful de muncă şi hărnicia. Ca dovadă i-re-fu-ta-bi-lă că lucrurile stau întocmai, cota de încredere a poporenilor în performanţele dregătorilor ajunge, cu indulgenţă, până hăăăt… la genunchiul broaştei. (Adevăru-i că, de luni după-amiaza până miercuri dimineaţa, mare lucru nici n-ai ce face prin cele Camere, separate ori reunite, după caz.)
…Totuşi, totuşi, să nu fim cârcotaşi: când „enteresele" naţiei au cerut-o, parlamentarii noştri şi-au luat rolul în serios şi problema în mână, punând mai presus de orice nevoile vieţuitoarelor - oameni, dobitoace, buruieni, alte micro şi macroorganisme - de pe cuprinsul ţării.
Iată doar câteva legi care ne vin în minte, după îndelungi scormoniri prin străfundurile memoriei, şi care au avut un impact major asupra sănătăţii, bunăstării şi gradului de confort ale cetăţenilor şi ale tuturor formelor de viaţă: „legea analizelor medicale gratuite", în urma cărora s-a stabilit că jumătate din populaţie suferea de diabet, cealaltă, de hipertensiune arterială, iar restul avea nasul înfundat; „legea porcului", care statornicea că godacul nu mai poate fi sacrificat în mod tradiţional, ci, prin electrocutare; „legea cânelui paznic la oi", care stabilea câţi dulăi aveau voie la turmele de mioare, în funcţie de formele de relief; „legea Cioloş a morţilor", în care se prevedea că nu poţi trece la loc cu verdeaţă decât îmbălsămat, cosmetizat, prevăzut cu brăţară la mână şi cu sticluţa de biocid la creştet, ca să nu existe, la o eventuală deshumare, vreo „suspiciune rezonabilă" că firma de îngropăciune n-a procedat pe bază de factură şi chitanţă; „legea Pruteanu pentru folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice", dacă vă mai aduceţi aminte. Şi altele.
Cu toate că aceste legi au fost extrem de eficiente şi ne-au întărit sănătatea, entuziasmul şi încrederea în viaţă (inclusiv în cea de după deces), cu timpul, au fost abandonate, rând pe rând, abia dacă-şi mai aminteşte cineva de dânsele, fiindcă, dată fiind dinamica şi „sinergia faptelor" (care se tot modifică de la o guvernare la alta), s-a ajuns la concluzia că s-au cam perimat, au ieşit din termenul de valabilitate, ca conservele: adică, spitalele duc lipsă de vaccinuri şi „imunoglobine" şi pe noi ne macină grija de analize medicale gratis? Mă rog frumos, curentul se scumpeşte de la o zi la alta, iar nouă ne arde să executăm porcul pe scaunul electric? Vine dl Timmermans, cu indicaţii preţioase, taman de la Bruxelles, şi ne găseşte fugărind câinii pe la stână? Cari mortul la ţintirim, prin noroaie şi hârtoape, de-l scapi din roabă, cu tot cu brăţară şi bon fiscal? Plus că se varsă şi clondirul cu biocid. Şezi „cu curu' pe dosare", „paradeşti la cetăţeni", îi bagi la „haules", şi… ia să cuteze careva să-ţi bată obrazul pentru „folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice", că îndată intră la categoria „gaşcă de penali"!… Ei, drăcia dracului…
Bine, că, dată fiind evoluţia societăţii, aceste pravile şi-au trăit traiul, şi-au mâncat mălaiul, alte şi alte priorităţi în materie legislativă impunându-se, în armonie, desigur, cu nevoile cetăţenilor: iată, foarte recent, a fost adoptată „legea ambroziei", această buruiană urmând a fi smulsă din rădăcini şi stârpită fără cruţare, cu toate că ambrozia şi nectarul constituiau hrana zeilor din Olimp. O altă lege de ultim moment dă slobod la tăiatul copacilor din pădurile virgine (din cele nevirgine, oricum, n-a mai rămas nimic de ciuntit), pe motiv că altminteri e periclitată calitatea vieţii oamenilor, a sălbăticiunilor şi a Comisiei Europene.
…Dar bomboana pe tort (ca să nu zicem pe colivă) o constituie recenta reglementare a zgomotului din locuinţele cetăţenilor: pe scurt, senatorii au decis că, dacă vecinii dau muzica prea tare sau zbiară unii la alţii (ori că nevasta a uitat să plătească facturile, ori că ăla micu iar a rămas corigent etc. - motive de zbierat sunt destule) la intensităţi ce depăşesc 30-35 de decibeli (depinde dacă-i zi sau noapte), cetăţeanul deranjat pune mâna pe telefon şi-l cheamă pe agentul constatator ca să constate depăşirea limitelor maxime de zgomot. Agentul constatator se deplasează la locuinţa reclamantului, închide ferestrele (ca să limiteze cât mai mult din zgomotul ambiental, să n-avem vorbe), instalează un trepied în mijlocul camerei în care se simte tulburarea acustică, pe trepied montează un aparat special, numit „sonometru" (care presupunem că vine de la „sunet", nu de la „sonat"). Sonometrul înregistrează, agentul constatator şi cetăţeanul deranjat intră-n vorbă, stau la una mică, socializează, se uită pe facebook, că ce să facă şi ei până la finalul înregistrării? Ei, şi când sonometrul a isprăvit de înregistrat, el scoate „un buletin sonometric" pe care va fi înscris „graficul intensităţii sunetului". Acest grafic (pe care ni-l închipuim ca pe un fel de electrocardiogramă) va constitui „proba incontestabilă" că a existat (sau că n-a existat) o tulburare acustică. Dacă da, atunci împricinatul gălăgios va fi amendat cu 200-1.500 de lei. Dacă nu, atunci nu. Agentul constatator îşi va strânge trepiedul, sonometrul, tot calabalâcul din dotare, şi se va retrage la bază, cu conştiinţa datoriei împlinite.
Desigur că, deocamdată, există o mică mare problemă: n-avem sonometre (bine că avem autostrăzi!), dar, după adoptarea legii, autorităţile au la dispoziţie trei ani ca să şi le procure. Până atunci, agenţii constatatori vor constata tulburarea liniştii „în manieră clasică, bazându-se pe propriul auz"; dacă nici peste trei ani, aceste drăcovenii de sonometre nu vor fi suficiente sau se vor defecta, agenţii vor proceda la fel, adică tot „prin metoda clasică de constatare, folosindu-şi simţurile".
Însă în acest caz, amenda va fi mai mică, adică între 200 şi 1.000 de lei. (Adevăru-i că niciodată nu poţi fi sigur pe propriile simţuri: unii „sâmţăşte" mai intens, alţii mai puţin intens, alţii nu „sâmţăşte" deloc, ca să nu mai vorbim că ce te faci dacă agentul constatator e fudul de-o ureche?)
Nişte specialişti într-ale acusticii, cu neuronii la ei şi cu timpanele în bună stare de funcţionare, au atras atenţia că legea asta ar fi cam şuie, deoarece „condiţiile în care trăim influenţează mult modul în care percepem zgomotul. Dacă, spre exemplu, locuim într-un apartament din preajma unui bulevard aglomerat, e posibil să nu ne deranjeze un zgomot cu intensitatea de 45 decibeli. Dacă locuim, însă, într-o casă izolată, din pădure, s-ar putea să îl percepem mai acut (…)".
…Ei, dar te pui cu legiuitorul? În ciuda aparenţelor - vorba unui înţelept - ideile sunt rare. Dar şi când sunt, sunt! Plus că, atunci când o idee intră într-un cap pătrat ia forma în care a fost pusă.
