Sub semnul Centenarului Marii Uniri „BASARABIA iarăşi şi iarăşi", de Ilie Şandru

Distribuie pe:

Înainte de toate, de ce Basarabia iarăşi şi iarăşi? Pentru că aceasta a fost şi este încă „…Trecută prin foc şi prin sabie,/ furată, trădată mereu,/ eşti floare de dor, Basarabie,/ eşti lacrima neamului meu ", după cum spunea poetul şi patriotul român basarabean, Dumitru Matcovschi, în poezia intitulată „Basarabia".

Şi pentru Ilie Şandru, Basarabia este „lacrima neamului meu ", căreia acesta îi închină, prin această carte, „un monument" constituit din forţa încărcăturii cuvintelor, monument format din informaţii istorice bine documentate, informaţii recente, multe luate pe viu prin trăiri personale, prin stări de lucruri la zi şi, tot la zi, aspiraţii şi lupte paşnice, pentru libertate şi autodeterminare, pentru a fi Basarabia ceea ce a fost cândva, parte a „României dodoloaţe".

După „dezgheţul" din fosta U.R.S.S., realizată de Gorbaciov prin „perestroika" şi „glasnost", dezgheţ început înaintea evenimentelor de la noi, din decembrie 1989, şi spaţiul fostei Republici Socialiste Sovietice Modoveneşti, locuită în majoritate de români basarabeni, a fost martora şi protagonista încercării regăsirii identitare şi, ca atare, a câştigării libertăţii de decizie, pe toate planurile. Ilie Şandru s-a conectat atât fizic, prin participare la evenimente, cât şi emoţional, la această luptă a românilor basarabeni pentru câştigare de drepturi civice şi, mai ales, naţionale, pentru a reface nedreptăţile istoriei. Martor a tot ce a fost bun şi rău, după 1990, Ilie Şandru aduce, sub mantia unui titlu inspirat, o serie întreagă de materiale publicistice, subsumate aceleiaşi teme, care au apărut în timpi reali, în presa vremii, cu menţiunea că multe dintre ele au fost publicate în cotidianul românesc al judeţului Mureş, „Cuvântul liber", deşi domnia sa locuieşte în oraşul harghitean, Topliţa. Este istorie, documentarism, poveste, jurnal, atitudine scrisă, mărturii, confesiuni, toate într-un melanj fericit, care dau o imagine a ceea ce a fost Basarabia, ce s-a vrut, imediat după 1990 şi ceea ce este în prezent, „prezentul" oprindu-se undeva pe la anul 2006-2007.

Tomul, de 347 de pg., conţine trei mari capitole, fiecare capitol cu materialele lui de interes. În capitolul I, intitulat „Basarabia noastră este o ţară românească" şi „în materialul de interes" „Când a pus muscalu` piatră de hotar la Prut ", autorul ne introduce în istoria acestui pământ românesc: „...intrarea trupelor ruseşti în Basarabia, în urma ordinului primit, la 22 noiembrie 1806, de generalul rus Michelson, de a ocupa Principatele Române; Trebuie precizat faptul că nici Moldova, nici Ţara Românească nu au opus rezistenţă la intrarea trupelor ruseşti, acestea fiind socotite ca o armată eliberatoare a unei puteri creştin-ortodoxe..." (noi eram atunci sub „Papucul" Imperiului Otoman - n.m.) „…în ziua de Crăciun, ruşii ajunseseră la Bucureşti"; „După cum se ştie, în cele din urmă, turcii au fost înfrânţi. Pacea ce s-a încheiat la Bucureşti, în 16/28 mai 1812, prevedea ca hotarul dintre cele două imperii să fie stabilit pe râul Prut, de la pătrunderea acestuia pe teritoriul Moldovei, până la vărsarea sa în Dunăre, apoi pe braţul Chilia. Totodată, teritoriul dintre Prut şi Nistru (Basarabia) urma să între în posesia Rusiei".

Mai spune Ilie Şandru, în materialul de început al cărţii, şi ca o introducere a cititorului în istoria acestui spaţiu: „Cedarea Basarabiei era cea de a doua ticăloşie pe care turcii au comis-o faţă de români. Prima fusese cedarea Bucovinei către austrieci, în 1775. Şi în 1812, ca şi în 1775, Turcia nu putea oferi nimănui ceva ce nu-i aparţinea"; „Din păcate, stăpânirea rusă asupra Basarabiei va dura «provizoriu» mai mult de o sută de ani".

Straniu este faptul că în acelaşi timp, în Transilvania românească, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, administraţia ungară trecea în urma „dualismului" la maghiarizarea populaţiei majoritare româneşti, inclusiv prin învăţământ. Să se fi înţeles atunci ruşii cu ungurii? Posibil, ca şi acum, de altfel, ei, ruşii şi ungurii, purtându-ne mai mereu, „sâmbete".

În materialele publicistice „Naţiunea moldovenească nu există!... Există o naţiune română!..."; „Basarabia noastră este o ţară românească…!"; „Noi vrem o Românie a tuturor românilor!"; „Planul bolşevicilor ruşi: Revoluţie proletară în România!"; „Un protocol considerat «strict secret»!"; „Ultimatumul sovietic din iunie 1940"; „Ordinul de operaţiuni nr. 001"; „Adevărul despre 28 iunie 1940"; „Cum s-a format R.S.S. Moldovenească", dar şi în altele, autorul continuă periplul istoric, cu Basarabia ca studio de caz.

Următoarele eseuri publicistice sunt cele ale „podurilor de flori", de la cel mai entuziast, din mai 1990, când marele poet basarabean (deci român) Grigore Vieru spunea „Eu cred că astăzi Dumnezeu a fost puţin român", până la cel (cele) din ultimii ani, devenite, în mare parte, (doar) „poduri de carte", datorită pierderii din entuziasm a populaţiei româneşti din Basarabia, şi chiar din România, totul pe fondul regrupării şi ofensivei ruso-fonilor, având sprijin de „toate culorile" de la „maica Rusie".

Sunt rânduri, de la bucurie la tristeţe, sunt materialele unui început fulminat al apropierii Basarabiei de România, şi invers, până la materiale în care şi-a făcut loc deznădejdea. Sunt scrise cu multă simţire, autorul folosind persoana întâi, singular, fapt ce denotă şi implicare afectivă. Sunt unele rânduri extraordinare, şi aici mă refer, printre altele, la fapte şi spuse mai puţin ştiute, despre Grigore Vieru. Sunt interviuri cu personalităţi basarabene, între care acad. Mihai Cimpoi, scriitorul Leo Butnaru, cu istoricii basarabeni Anton Moraru şi Petru Săndulache, poetul Nicolae Dabija, scriitorul Gheorghe Ursachi, scriitorul Vasile Tărâţeanu de la Cernăuţi etc. Sunt amănunte ce ţin de istorie culturală, inclusiv cele privitoare la înfiinţarea la Chişinău a unor biblioteci, cu sprijinul unor biblioteci din România, o notă aparte fiind înfiinţarea Bibliotecii „Tg.-Mureş". Ilie Şandru a trăit pe viu o parte din aceste realizări româneşti din Moldova de peste Prut, acest „hotar croit din lacrimi şi sânge", fiind de nenumărate ori în vizită la fraţii „întru limbă şi trăire românească".

Capitolul al II-lea, intitulat sugestiv, şi ca un deziderat, „Dă-ne, Doamne, înapoi Basarabia în Ţară", este, de asemenea, incitant întru cunoaşterea realităţilor, continuând „povestea" României de dincolo de Prut şi a hărţii „care (încă) doare".

O confesiune emoţionantă este cea cu referire la „muntele" de la Pererita, luptător cu condeiul şi fapta pentru idealul unirii, poetul Grigore Vieru. Spune Ilie Şandru într-un spirit de confidenţă: „Mă leagă de Grigore Vieru multe şi frumoase amintiri. Poate chiar cele mai frumoase. Ele încep cu momentul istoric din 6 mai 1990, de la podul de Flori de pe Prut, când l-am luat în braţe, ajutându-l să urce pe malul românesc, din barca care l-a adus peste apa râului ce curge printre ţări române, şi se sfârşeşte odată cu dispariţia sa atât de dureroasă şi de neaşteptată, în ianuarie 2009. Am petrecut în acest răstimp de două decenii momente de neuitat alături de el. În 1995, la împlinirea a 60 de ani de viaţă, Consiliul Local, prin Hotărârea nr. 22/115, i-a acordat înaltul titlu de Cetăţean de Onoare al oraşului Topliţa", fapt, menţionez eu, datorat în mare măsură, d-lui Ilie Şandru. Spunea Vieru cu acel prilej: „Este pentru prima dată când un oraş din România îmi acordă acest titlu, care mă onorează. Cred, sunt convins, că prin oraşul Topliţa am devenit acum Cetăţean de Onoare al ţării mele, România". De altfel, pe soclul bustului lui Grigore Vieru, din Parcul Central al oraşului (tot la propunerea lui Ilie Şandru) sunt înscrise şi alte cuvinte memorabile, amintite în carte: „Faptul că sunt membru al Academiei Române şi Cetăţean de Onoare al oraşului Topliţa valorează pentru mine mai mult decât Premiul Nobel!".

Capitolul al III-lea, intitulat „Jurnal de Basarabia", este format din următoarele titluri: „Jurnal de Basarabia 1981-2010"; „Erepitur persona res"; „Ave Lidia!"; „Basarabia - pământ voievodal"; „Pe urmele românilor în Siberia"; „Rugă pentru românii de pretutindeni". Practic, este „În loc de Prolog"- „BASARABIA. Nume voievodal al vechilor Basarabi, cei dintâi descălecători de ţară, dătători de legi şi datini. O port de multă vreme în suflet. Poate aşa m-am născut cu ea.", se confesează Ilie Şandru. Cartea este „o replică la palavrele debitate de un ins cocoţat, întâmplător, în vârful unei piramide de coceni (preşedintele Voronin-n.m.)…", după cum spune autorul. „Poate nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu aş cunoaşte bine realităţile social-politice şi starea de spirit ce domneşte în rândul marii majorităţi a populaţiei româneşti din Basarabia…".

Pe parcursul întregii cărţi, Ilie Şandru încearcă să răspundă, argumentat, la o serie de aberaţii, precum că moldovenii sunt „un popor sovietic de origine latină ", că există o „naţiune moldovenească " şi o „limbă moldovenească ", aducând în discuţie inclusiv „Dicţionarul moldo-român", în aceeaşi idee vehiculată în trecut, cât şi în prezent, de forţele ostile României şi românilor, cum că moldovenii nu sunt români. Printre ei şi fostul preşedinte Mircea Snegur, căruia i s-a pus o snegură pe ochi, cu spusa sa „să ne ţinem de neamuri ", adică doar „două ţări şi două popoare: Moldova cu moldovenii, România cu românii!". Sunt redate citate ce au făcut istorie, inclusiv citate şi spuse din vremea recentă. Este amintit şi scriitorul ieşean, Mircea Radu Iacoban, cu afirmaţia: „În disputa dintre limba moldovenească şi limba română, cea care va câştiga va fi limba rusă! ", dar şi poetul Nicolae Dabija: „Noi, cei de aici, suntem voi, cei de dincolo, iar voi, cei de dincolo, sunteţi noi, cei de aici!" De reflectat!

Cartea este o călătorie în istoria trecută şi în istoria recentă al acestui colţ de Românie, denumit Basarabia. Este o călătorie în stări de fapt şi în aspiraţii. Cartea este modul de-a se închina a lui Ilie Şandru unui spaţiu românesc, încă neadus acasă, dar şi unor oameni din acest spaţiu, care nu au încetat nicicând să viseze româneşte, deziderat pentru libertatea şi unirea de mâine.

 

Lasă un comentariu