„Sunt unul din specialiştii cei mai cunoscuţi, nu numai în Europa, ci în toată lumea şi spun adevărul. Civilizaţia dacică este magnifică, iar eu sunt mândră că mă lupt pentru daci, aici, în ţara dumneavoastră. Voi sunteţi, cu siguranţă, urmaşii dacilor. Romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioadă şi au plecat. Este adevărat că au lăsat şi câteva urme prin această trecere temporară, pe teritoriul dac. Au lăsat puţină latină, pentru că latina era limba oficială, au lăsat ceva monumente, expresie a recunoscutei culturi romane, şi foarte puţine obiceiuri, dar ei nu au putut să schimbe structura poporului dac, până la plecarea lor şi nici după aceea. Poporul român, care desigur a suferit şi alte influenţe, se deosebeşte radical de cel italic (…) Aveţi peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastră şi numai cine nu vrea, nu o priveşte la adevărata ei valoare. După părerea mea, sunteţi singura ţară din Europa care are istoria scrisă în propriul ei aur. Şi ăsta este un lucru rar şi excepţional, de care puteţi să fiţi mândri (…) Nici la Luvru, nici la British Museum şi nici în muzeele din S.U.A. nu găsim ce există în muzeul dumneavoastră (Muzeul Naţional al României - n.a.). Este regretabil că voi, românii, nu aţi profitat de această istorie scrisă în aur, aşa cum aţi fi meritat, mă gândesc la ceea ce istoria voastră a însemnat pentru Europa, la forţa pe care aurul vostru a avut-o în construirea unei civilizaţii demne de marile civilizaţii ale lumii. Aici, la voi, nu găsim aur cumpărat sau obţinut prin cuceriri, ca în alte muzee ale lumii. Aici vorbim, în exclusivitate, de aur autohton. Voi, poporul român, puteţi să fiţi mândri cu originea voastră şi să vă consideraţi cel puţin egalii celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă" (B.D. Lippitz, cel mai renumit expert în aur din Europa).
Pe cât s-au străduit marii noştri arheologi să dezgroape numeroasele vestigii ale etnogenzei, mai valoroase decât aurul, pe atât s-au chinuit prădătorii acestor meleaguri de poveste, cu complicitatea unor români doar cu numele, să le „îngroape" (în cel mai fericit caz) în fondurile lor de arhive speciale sau în muzeele din Washington, Vatican, Budapesta, Tel Aviv, Viena, Moscova, Istanbul etc. Nu ar fi o surpriză prea mare că nu ni se doreşte din exterior a mai avea şi noi un loc sub soare, căci ne-am convins pe propria „piele" cât şi cum ne-au „civilizat" (cu parul) străinii, dar să şi dispunem de „specialişti" în Istorie care să accepte cu indolenţă să ne elimine trecutul traco-dac de dinaintea invaziilor romane, din manualele elevilor clasei a XII-a, acest lucru este de fapt o crimă spirituală de neimaginat a celor care au preferat să ne rupă rădăcinile istorice pentru o mână de arginţi. De aceea, stimaţi cititori, în continuare vă voi prezenta pe scurt - întru neuitare - câteva repere arhitecturale fundamentale, înainte să năvălească peste noi romanii, din istoria traco-dacă.
Este, aşadar, cu neputinţă să trecem cu vederea, dacă mai avem pretenţia să ne respectăm ca neam, ce anume au însemnat pentru înaintaşii noştri descoperirea uneltelor de prund de pe Valea Dârjovului (Muntenia), obiectelor de cult de la Parţa (Timiş), podoabelor de aur (expuse acum la Viena şi Budapesta) de la Moigrad (Sălaj), brăţărilor spiralate de la Ariuşd (Covasna), necropolelor zonei Criş (Banat, Transilvania), figurinelor de lut ars de la Boian (Muntenia), ceramicilor pictate de la Gumelniţa (Muntenia), bordeielor de la Vădastra (Oltenia), statuetelor de la Hamangia (Dobrogea), mormintelor princiare de la Agighiol (Tulcea), armelor de la Gostavăţ (Olt)… Şi încă oare ce ar mai fi de spus despre cele 3 tăbliţe de lut ars de la Tărtăria (Mureşul mijlociu), datând din 4700 îHr, considerate ca simbolizând cea mai veche scriere atestată în Europa, cu mult anterioară scrierilor proto-greceşti şi romane! Sunt, desigur, suficient de elocvente motive de mândrie naţională! Cum, de altfel, este şi faptul că, încă din mileniul II îHr., Transilvania dispunea de atâtea cetăţi, în Munţii Orăştiei, considerate nici mai mult, nici mai puţin, decât „un sistem de fortificaţii ce nu-şi are egal" (I.H. Crişan) etc.
