Investiţii masive la termocentrala de la Iernut!

Romgaz va investi în acest an 856 de milioane de lei la termocentrala pe care o construieşte la Iernut, după ce, anul trecut, a efectuat plăţi de 200,4 milioane de lei în contul acestui proiect, informează Agerpres, citând surse din cadrul companiei.

Pentru anul 2018 sunt planificate finalizarea execuţiei fundaţiilor, execuţia sălii turbinelor şi a clădirii, montarea cazanelor recuperatoare, lucrări edilitare conexe, execuţia de clădiri auxiliare, începerea execuţiei instalaţiilor electrice şi mecanice principale şi livrarea a trei turbine de gaze, patru generatoare pentru turbinele de gaze, două turbine pe abur şi generatoarele aferente, cazanele recuperatoare şi realizarea de instalaţii auxiliare aferente.

Proiectul construcţiei centralei electrice noi de la Iernut, centrală în ciclu combinat gaze-abur, a intrat într-o fază nouă de dezvoltare, după ce, săptămâna trecută, trei dintre cele patru turbine pe gaze şi două generatoare au fost descărcate în Portul Constanţa, urmând să ajungă la Iernut în cursul acestei săptămâni. Aceste utilaje vor fi instalate în a doua parte a anului.

Proiectul centralei de la Iernut are o valoare totală de 268 milioane de euro şi este finanţat din fonduri proprii Romgaz şi din Planul Naţional de Investiţii, urmând a fi finalizată în anul 2020, în cadrul unui proiect „la cheie", menţionează sursa citată. Se estimează că, după finalizare, obiectivul va crea aproximativ 150 de locuri de muncă permanente, pe perioada duratei de viaţă a termocentralei, de cel puţin 30 de ani.

Lasă un comentariu