După ani de bâjbâială, România teleghidată de ambuscade se află din nou la „lecţia de citire a dreptului constituţional", încercând să descifreze jurisprudenţa. În sfârşit a apărut un specialist, T. Toader. Dar spectacolul la televiziune continuă. Politicienii, vorbind în dodii, se ceartă, accentuând sciziunea în rândul populaţiei, pro şi contra Kõvesi.
Un politician, L. Dragnea, care ar putea rivaliza cu Angela Merkel la capitolul răbdare (dar, numai atât), menţinut prin obedienţa membrilor la conducerea PSD, provoacă automutilarea acestui partid majoritar, orientând România spre o instabilitatea politică. Într-o ţară lipsită de propria industrie (jefuită în anii '90), parametrii macroeconomici arată o situaţie îngrijorătoare. Păcăleala, creşterea economică pe consum nu va duce decât la ridicarea preţurilor produselor. Balanţa import-export este dereglată. Se trăieşte consumând banii lucrătorilor din străinătate.
În această perioadă, economia Germaniei duduie cu un ritm de creştere economică (bazat pe proprie producţie), inferior (2%) celui românesc. Exportul şi-a ieşit din matcă. Să nu uităm că lovitura de stat aplicată lui Ceauşescu a deschis un debuşeu nou şi mână de lucru ieftină în favoarea Vestului.
În ceea ce priveşte constituţia, nemţii nu au nevoie de interpretări, dat fiind caracterul univoc al legilor. Simplul cetăţean este manipulat în cadrul unei democraţii reprezentative, în care primează interesele ţării. În rest, este o luptă politică acerbă pentru putere, cu lovituri la limita centurii.
Tineretul german participă reprezentativ la această competiţie, alături de „bătrâni", ridicând din când în când glasul. Mişcarea de stradă influenţează foarte puţin evoluţia evenimentelor politice; are doar un caracter de defulare, acceptată în cadrul procesului de „socializare" a individului. Afectele defulării distructive ale grupărilor autonome şi „Blocului negru german" sunt, deocamdată, nesemnificative.
Marile coaliţii, cu un rol important în consolidarea puterii politice, pot să aducă stabilitate, servind interesele ţării. Sub aspect moral şi din punct de vedere democratic (slăbirea opoziţiei), „Căsătorie elefanţilor" nu are o reputaţie favorabilă. În cei 12 ani de guvernare, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a profitat în două legislaturi de această coaliţie, Uniunea Creştin-Democrată şi partidul Social Democrat. Cu toate că, la 24 septembrie 2017 a ieşit învingătoare în alegerile parlamentare, Merkel nu a reuşit timp de 5 luni să formeze coaliţia guvernamentală.
Cronologia evenimentelor:
- Primăvara 2016, rocadă greşită la SPD, speculată de Merkel. S. Gabriel, şeful partidului îi creează culoar politic lui M. Schultz, propunându-l pe F. Steinmeier ca preşedinte al Germaniei, singurul contracandidat periculos pentru funcţia de cancelar. Merkel (CDU) îl acceptă pe social-democrat, plasându-l pe o linie politică moartă.
- S. Gabriel cedează şefia SPD în favoarea lui Schultz. Entuziasmul e mare, „a venit Mesia", dar numai în rândul social-democraţilor.
- Campanie electorală în întreprinderile mari din Germania. Schultz: „Sunt unul dintre voi". „Uniunea Angelei" pierde 3%, SPD urcă la acelaşi procentaj. Mai are de recuperat 7 procente.
- 24 septembrie. În 7 luni lucrurile se liniştesc, nemţii nu au încredere în Europa lui Schultz. Merkel câştigă alegerile (33% faţă de 20,5%), pierzând, totuşi, 8,5 procente faţă de legislatura anterioară. E marea ei şansă de a-şi egala mentorul, „Cancelarul unirii", H. Kohl (a 4-a legislatură). Nu trebuie decât să repete procedeul din cele două legislaturi precedente, Marea Coaliţie-Groko (cu SPD).
- Surpriză de proporţii. Schultz, refuzând un post de ministru, intrând în opoziţie. Marea şansă a cancelarei de a forma guvernul se pierde.
- După 2 luni de pertractări între Uniune (dreapta), FDP (dreapta) şi Ecologişti (stânga), şeful FDP, Lindner, renunţă la un post de ministru şi rupe coaliţia în ultimul moment: „Decât să guvernăm prost, mai bine...!".
- Preşedintele Germaniei intervine hotărâtor. În urma presiunilor lui F. W. Steinmeier şi opiniei publice stimulată de mass media (instabilitatea politică), Schultz îşi încalcă promisiunea faţă de partid, acceptând începerea tratativelor cu Merkel.
- 8 februarie 2018. După zile şi nopţi de pertractări, acceptând o serie de compromisuri, Merkel reuşeşte să formeze, teoretic, Marea Coaliţie.
- Dar lupta politică reîncepe. Tineretul Social Democrat (Iuso), o forţă politică puternică (aparţinând SDP), cu un lider consacrat, Kevin Kuhnert (30 ani), îl atacă pe Schultz că şi-a încălcat cuvântul, solicitând un referendum la nivelul partidului.
- 9 februarie. Încep discuţiile la nivelul partidului, în toate landurile. La Frankfurt pe Main, aproximativ 70% sunt contra Groko!
- 10 februarie. Schultz renunţă la şefia SPD cu intenţia de a prelua postul ministrului de Externe al prietenului, coleg, S. Gabriel (pe locul 2 în topul simpatiilor). SPD scade la 16%!
- A doua zi, Sigmah Gabriel critica, pentru prima dată, deciziile controversate ale lui Schultz.
- 12 februarie. În urma presiunii opiniei publice, Schultz renunţă la funcţia de ministru de Externe.
- 20 februarie. SPD-ul scade la 15% (de la -40% cu 15 ani în urmă), un procent (1%) faţă de Partidul de extremă dreapta (A.f.D), care declară: „Unul dintre partidele istorice este decapitat, vânătoarea continuă, urmează Uniunea Angelei Merkel. Europa spre dreapta? România, la „ora de citire!".
- 4 martie. Merkel răsuflă uşurată. După o lună de propagandă la nivelul partidului, SPD-ul îşi modifică procentajul, favorabil Marii Coaliţii.
Prima „masă rotundă" la TV. Patru jurnalişti invitaţi: Germania, Italia, Anglia şi Ungaria. Printre altele, Boris Kalnoky critică social-democraţia din Slovacia şi România, continuatorii comunismului, care au pus la dispoziţia Vestului pieţile de desfacere.
