Parohia Ortodoxă Română Poarta - misiune binecuvântată şi slujire sfântă

Referitor la istoricul Parohiei Ortodoxe Române Poarta, putem spune, că la o distanţă de 14 km vest de municipiul Reghin, şi 30 de km nord de municipiul Târgu Mureş, „ascuns" între dealurile Botoşa, Boz şi Dealul Perilor, îşi trăieşte viaţa, cu demnitate şi statornicie, satul Poarta de Câmpie, localitate care, până la sfârşitul Primului Război Mondial, se numea Curticap. Prima atestare documentară a fost în anul 1319, când purta denumirea de Curticap, iar din anul 1925, satul a fost denumit Poarta. În vechile documente ale cancelariilor medievale, acesta apare sub diverse denumiri: Körtwely Kapu, Körtekapu, Kurtuekuapu. Într-o petiţie din anul 1787, înaintată de protopopul Gurghiului, Petru Maior, autorităţilor comitatense, satul este menţionat cu numele românesc, Kurticap, derivat din numele unguresc Körtecapu, care în traducere înseamnă poarta perilor, deoarece exista o pădure de peri sălbatici în partea de sud-est a satului. „Câmpeni" prin excelenţă, ocupaţia de bază a locuitorilor satului Poarta a fost dintotdeauna, cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor, iar într-o mai mică măsură apicultura şi pescuitul în lacurile din vecinătatea localităţii.

Când vorbim despre istoricul bisericii parohiale, trebuie să ne referim în primul rând la istoria zidirii ei. Despre evoluţia în timp a bisericii din Curticap, vechile documente atestă faptul că în anul 1333, satul avea biserică şi preot paroh. Cum în decursul veacurilor edificiile bisericeşti erau construite mai mult din lemn, nu putem dispune de date certe privind numărul acestora. Ştim însă, cu certitudine, că în jurul anului 1784-1785, pe locul unde era situată gospodăria lui Anica Cătană (a Lungului), s-a construit prima biserică din piatră, care în primăvara anului 1849 a ars din temelii. La puţină vreme s-a construit în mare grabă o bisericuţă din lemn în „sântirimu nou". În anul 1880, această bisericuţă a luat foc de la o lumânare, „care a fost uitată aprinsă, după slujba paraclisului de seară, de popa ăl bătrân", după cum mărturisesc oamenii mai bătrâni ai locului. Actuala biserică din sat a fost construită din bârne de brad şi inaugurată în anul 1882, purtând hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Cercetarea ei duce la concluzia că în anul 1882 i s-au făcut numai lucrări de reparaţie, cu modificări, data de edificare aflându-se la începutul secolului al XIX-lea. O primă etapă de renovare a avut loc în anul 1965, când temelia a fost ridicată pe un masiv soclu de piatră, iar peste acoperiş a fost pusă tablă. Pereţii, de plan dreptunghiular, cu absida decroşată, poligonală, cu cinci laturi, au fost tencuiţi la exterior, tăinuindu-se consolele, ale căror urme sunt evidente. Pe latura de vest au fost adăugate un pridvor închis, cu clopotniţă deasupra, şi o prispă. Pridvorul la început era doar o verandă, fără pereţi. Când oamenii s-au mai înmulţit s-a simţit nevoia măririi spaţiului bisericii şi atunci s-a trecut la căptuşirea locurilor libere, şi s-au construit pereţii acelei prime încăperi pe care, mai demult, copiii o numeau tindă.

Despre arhitectură, putem spune că edificiul este construit din bârne de brad, căptuşită în interior cu scândură, iar în exterior tencuită, zidurile având aproximativ o grosime de 60 centimetri şi o suprafaţă de 90 m2. Este construită în stilul navă, interiorul fiind împărţit în altar, naos şi pronaos. Delimitarea între altar şi naos se face prin iconostas, după tradiţia ortodoxă.

Când ne referim la pictură, constatăm că Biserica mai păstrează în naos şi altar o parte din pictura murală originală, pictură de factură naivă, populară. Pisania de pe dosul tâmplei îl consemnează ca autor pe zugravul de la Nicula, Dionisie Iuga, anul fiind 1900. Pictura de pe boltă a fost puternic degradată, în schimb, s-au conservat destul de bine, scene din iconografie, pe pereţii naosului.

Despre preoţii slujitori ai parohiei dispunem de informaţii, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În ordine cronologică se cunosc următorii preoţi ai satului, atestaţi documentar: popa Stoica, preotul Teodor Graur, popa Myra, popa Vasile, popa Ionaş, preotul Dumitru Graur, Iuliu Graur, Emil Graur, Ioan Chirilă, Ioan Pop, Alexandru Horga, popa Olteanu, popa Paşcanu, popa Floruţ, preotul Pârvu Marius, Lazăr Ovidiu, Moldovan Lucian, iar de la 1 octombrie 2008, până în prezent slujeşte cu multă râvnă, dăruire şi dragoste faţă de Dumnezeu, de Sfânta Biserică şi de oameni, preotul Anca Vasile-Stelian.

Cimitirul parohial este în jurul Bisericii, având o suprafaţă de 1500 m2, în care sunt înhumaţi toţi credincioşii ortodocşi din parohia Poarta, precum şi cei originari din sat, care au plecat la oraş, şi care îşi manifestă această dorinţă.

Referitor la activităţi culturale şi filantropice în trecut, trebuie să subliniem faptul că Şcoala confesională a funcţionat încă de devreme în tinda bisericii, însă, din păcate, şirul preoţilor care au fost şi dascăli s-a pierdut, cunoscându-se numai Alexandru Horga (popa din Carifalău), ca fiind ultimul învăţător între anii 1945-1948.

Astăzi, Parohia este alcătuită din satul Poarta, formată din 42 de familii cu 99 de persoane, dintre care 97 ortodocşi, două persoane greco-catolice, şi satul Onuca, având 30 de familii cu 57 de persoane, dintre care 5 ortodocşi şi 52 romano-catolici. În actualitate parohia încearcă să răspundă necesităţilor duhovniceşti ale credincioşilor prin activitatea preotului paroh şi a consiliului parohial.

 

 

Lasă un comentariu