În dimineaţa zilei de 24 august, anul 79 d.Hr., locuitorii oraşului Pompei, situat la poalele Muntelui Vezuviu, din Golful Napoli, au resimţit un cutremur violent, au auzit un tunet asurzitor şi au văzut străfulgerări de foc. La ora 10 dimineaţa, Vezuviul a erupt, în vârful muntelui ridicându-se un nor uriaş de fum care avea forma unui pin. Totul s-a petrecut fulgerător de repede, lumea neavând timp suficient să fugă. Pe pantele muntelui s-au prelins gaze fierbinţi şi toxice, oamenii murind în câteva minute, sufocaţi. Nu s-a scurs lavă, dar cenuşa a continuat să cadă, acoperind cadavrele, blocând căile de acces şi ajungând până la nivelul ferestrelor. În jurul orei 13, întregul oraş era deja îngropat sub câţiva metri de cenuşă şi piatră. Au fost puţini supravieţuitori, iar Pompei, împreună cu miile sale de locuitori (dintre care aproape jumătate erau sclavi) dispăruse de pe faţa pământului. Oraşul îngropat, acoperit cu pământ, viţă-de-vie şi duzi, nu a fost descoperit decât în 1594, în secolul XVIII, făcându-se excavaţii serioase. În prezent, vizitatorii oraşului Pompei pot observa detalii din viaţa cotidiană a romanilor. S-au păstrat casele, o tăbliţă la intrarea într-o casă pe care scria „Atenţie, câine rău", pâini proaspăt coapte în cuptorul brutarului, barăcile gladiatorilor - vizitatorul având senzaţia întâlnirii nemijlocite cu antichitatea. Se păstrează, de asemenea, şi scene tragice din dimineaţa fatală, ca de exemplu, membrii unei familii adunaţi sub un acoperiş pentru a scăpa de ploaia de pietre incandescente. Una dintre femei căzuse în genunchi şi îşi ţinea în dreptul gurii un prosop pentru a se apăra de gazele letale şi de cenuşă, iar soţul său, mort în apropiere, îşi ţinea copilul de mână.
Sursa: Istorii regăsite
