Asta să fie, oare, Regiunea Autonomă Maghiară pe care o doriţi, domnule Izsák?

Distribuie pe:

Da, suntem de acord cu domnul primar Dorin Florea, edilul-şef al municipiului Târgu-Mureş, împărtăşim părerea domnului prefect al judeţului Mureş, Lucian Goga, că, de Ziua libertăţii secuilor, veşnicii nemulţumiţi, duşmanii noştri tradiţionali, cerând noi şi noi drepturi, de fapt dorind doar privilegii, sunt liberi să depună petiţii, să manifesteze, într-un stat de drept. Grija edilului-şef, logică şi firească, a fost ca nu cumva Târgu-Mureşul să fie „transformat în circ".

Aşadar, liderii partidelor şi organizaţiilor secuieşti au primit acea autorizaţie pentru marş în acest oraş „plăcut şi emancipat cultural", azi, considerat, din păcate, „un loc al disputelor de către elitele politice". Or, târgumureşenii de aici merită, într-adevăr, mai mult decât „un poligon de încercare".

Petiţia anunţată a fost depusă şi înregistrată la Instituţia Prefectului judeţului Mureş. Însă, de cuvânt, organizatorii nu s-au ţinut. Sloganul: Autonomie!" a fost la ordinea Zilei libertăţii secuieşti!

Aşadar, ca din gură de şarpe, s-a strigat, şi de data aceasta: „Autonomie Pământului Secuiesc!". Deci, clară tentativă de separatism etnic, de surpare a unităţii statale, de sfidare şi încălcare a articolului 1, alineatul 1 din Constituţie, privind România - „stat naţional, unitar român"! Deoarece, pe lângă acea petiţie mai era ceva, românii vor să afle ce şi cum gândeşte mai-marele Consiliului Naţional Secuiesc, organizatorul babiloniei de la Târgu-Mureş, cu 2.500 de participanţi în loc de 40.000, cum el dorea. Aşadar, ce gândea Izsák Balázs, şi ce spunea organizatorul manifestărilor, din 10 martie, de la Târgu-Mureş? „Scopurile noastre - afirma el - sunt clare. Există un element nou. Se împlinesc 50 de ani de la desfiinţarea Regiunii Mureş Autonome Maghiare, practic, regiunea autonomă s-a desfiinţat în două etape: a luat fiinţă prin Constituţia din 1952, care recunoaşte dreptul minorităţii maghiare la autonomie administrativ-teritorială în raioanele secuieşti, unde această populaţie era compactă. Prin anii '60 a fost modificată, prin redesenarea regiunii, şi i s-a schimbat şi numele în Regiunea Autonomă Maghiară, desfiinţată, în luna februarie, 1968 (…) Un act unilateral, abuziv, iar dacă noi cerem autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, cerem reînfiinţarea şi stabilirea, reaşezarea acelui drept recunoscut odată de statul român (…) Regiunea Autonomă nu e formulată în petiţie, dar consider necesar să facem referire. Vom formula că, de fapt, ceea ce cerem nu e ceva proaspăt inventat de noi, ci recunoaşterea unui drept recunoscut de statul român".

„Drept" recunoscut de Statul Român? „Drept" recunoscut, cumva, de românii ardeleni, majoritari? Niciodată! Ce mai aiurează zănaticul ăsta! Care „stat român"? Aşa cum vom dovedi mai jos, acea Regiune Autonomă Maghiară n-a fost dorită de românii transilvăneni, iar acel invocate „stat român" era doar gaşca de vânduţi sovieticilor, pentru a se menţine la putere. Iar autonomia, după care ei acum plâng, invocând, pentru prima oară, denumirea

de Regiune Autonomă Maghiară, a fost înfiinţată, de fapt, de consilierii sovietici, la ordinul lui Stalin. Iar dacă acest Izsák Balázs are o minte atât de scurtă, sau, pur şi simplu, habar nu are ce spune şi a sfidat pagina istoriei, îi amintim noi!

De fiecare dată, atunci când cineva aminteşte de Regiunea Autonomă Maghiară, românii adaugă şi sintagma „de tristă amintire", pentru a o încadra în acel „obsedant deceniu" românesc al „erei ticăloşilor" şi al vremii terfelirii demnităţii umane. Regiunea Autonomă Maghiară a fost acea pagină neagră din istoria românilor ardeleni, acel cadou făcut, în anul 1952, de „tăticul popoarelor", Iosif Vissarionovici Stalin, maghiarilor din Ardeal, prin scenarii rocamboleşti de culise, create la cererea şi cu sprijinul unor lideri unguri de la Budapesta, ajunşi sub steaua rubinie a Kremlinului.

De ce a fost, ea, acea Regiune Autonomă Maghiară, pentru români „de tristă amintire"? Să apelăm la documente, la acele dovezi irefutabile ale realităţii zilelor de atunci. O sinteză informativă a Direcţiunii Generale a Securităţii Statului, Direcţia Regională Mureş din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din 31 iulie 1952, în legătură cu anumite manifestări ale maghiarilor, referitoare la Proiectul de Constituţie şi la înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare (RAM), cuprinde opiniile, corect spus mai mult ura antiromânească a unor maghiari. Reţinem doar câteva dintre ele, tocmai pentru a ilustra, în faţă cu documentul vremii, starea de spirit, atât de vecină cu ura oarbă a celor atunci încurajaţi ca, prin forţa tancului sovietic, peste capul autorităţilor române, prin acel diktat de la Moscova, inşi încurajaţi de ambiţiile autonomiste, în totală neconcordanţă cu psihologia şi trăirile românilor ardeleni din zonă, să înfiinţeze RAM.

Aşadar, apelăm la dovezi. Unul, Taidler Dezideriu (din Târgu-Mureş), fost conducător al Partidului „Crucea cu Săgeţi", era de părere că: „Pentru noi ar fi cel mai bine, dacă această regiune s-ar ataşa Ungariei, deoarece numai aşa am fi siguri că putem, pe deplin, folosi limba noastră, maghiară". Un alt membru al aceluiaşi Partid - „Crucea cu Săgeţi", Biro Venzel (din Târgu-Mureş), considera că: „Cu orice Constituţie sau cu orice Regiune Autonomă Maghiară nu o să fie o viaţă, aşa de fericită, cum a fost, aici, în timpul ocupaţiei horthyste" (n.n. - pe timpul Diktatului de la Viena). Un alt conducător, tot al „Crucilor cu Săgeţi", Bozsoki Géza (Reghin), spunea, şi el, adevărul, când susţinea că „Proiectul de Constituţie a fost elaborat, în urma ordinului Moscovei", precum şi Regiunea Autonomă Maghiară. Kovács Laurenţiu (Bereni) merge şi mai departe cu o susţinere elucubrantă: „Acum se face, din nou, Ungarie în nordul Ardealului, aşa că va fi, iarăşi, cum a fost între anii 1940-1944". Kenteleki Adalbert (preşedintele Sfatului Popular din Gheorgheni), care refuză să mai vorbească cu funcţionarii români, în faţa tuturor declara: „Regiunea Autonomă Maghiară nu va fi subordonată Guvernului Republicii Populare Române, ci va fi o republică autonomă şi se va conduce independent". Székely Iuliu, referent la aceeaşi instituţie aflată pe un teritoriu românesc, era de părere că: „Noul proiect de Constituţie trebuia, neapărat, să ataşeze la noua Republică şi regiunea Cluj, precum şi alte regiuni, unde este populaţie maghiară, fiindcă nu are niciun rost să fie şi administraţie românească în locurile în care domiciliază populaţie maghiară". Neînduplecat era şi învăţătorul Ilyes Adalbert (Gheorgheni), care cerea ca: „Toate liceele, cu limba de predare română, să plece din Gheorgheni, deoarece n-au ce căuta în Regiunea Autonomă Maghiară, unde vor mai fi doar licee maghiare, iar cele româneşti vor pleca în România!". Îşi dădea cu părerea şi frizerul Hajla Ştefan (Gheorgheni): „De acum înainte, întreg Ardealul de Nord va fi autonom şi va avea un guvern separat, nemaiţinând legături cu Bucureştiul, făcând toată corespondenţa în limba maghiară". Iată ce fierbeau unii în tărtăcuţa lor etnic separatistă, în acea ultimă zi de iulie 1952.

Dar să mai recurgem, în continuare, la o întoarcere, pe aceeaşi temă, în timp. Iată ce gândea György Ladislau (Gheorgheni): „Toţi românii vor trebui să plece din Regiunea Autonomă Maghiară, deoarece aceasta va fi independentă! Aici este Ungaria!". Csiki Lazár (Tuşnad): „Cu ocazia votării noii Constituţii, autorităţile administraţiei române vor trebui să părăsească teritoriul Regiunii Autonome Maghiare!". Mulţi unguri cereau, direct, expulzarea românilor din teritoriul RAM, unde va fi folosită „numai limba maghiară". O unguroaică se bucura că, de acum înainte, „dosarele din arhivă le poate lega cu sfoară în trei culori: în roşu-alb-verde", iar un alt nenorocit sărea într-un picior de bucurie, deoarece „Toţi românii vor fi schimbaţi din posturile lor, în locul lor vor fi încadraţi unguri", iar „Drapelul Republicii Populare Române nu va mai fi arborat, ci numai steagul maghiar". Orodi Ioan (Miercurea Ciuc): „La Târgu-Mureş vor exista ministere separate şi va fi arborat numai tricolorul maghiar, ceea ce înseamnă că, încet-încet, vom aparţine Ungariei". Varga Andrei: „Ardealul de Nord va fi cedat Ungariei, iar hotarele Regiunii Autonome Maghiare vor fi aşa cum au fost în anii 1940-1944". Însă, cu mintea total dusă de-acasă, în ura lui fără margini, Soós Francisc, student în anul al doilea, la IMF Târgu-Mureş, parcă-i întrece pe toţi. Urmăriţi ce porumbel negru, al urii şi intoleranţei, îi putea zbura din gură: „În regiunile în care predomină populaţia maghiară va fi constituită o Republică Autonomă Maghiară, cu capitala la Târgu-Mureş. Limba oficială va fi maghiara (…) Ar fi foarte bine dacă toată populaţia românească din această Republică Autonomă Maghiară ar fi expulzată din ea, pentru ca aici să trăiască numai maghiarii".

Acestea sunt informaţiile reale, directe, din documentele de arhivă! Ce doreau ei, atunci, vor şi azi! Vă place, domnule Izsák Balázs? Oare aceasta să fie faţa autonomiei pe care o doriţi, pe care ne-o recomandaţi, crezându-ne, din cale afară, atât de naivi?! Acest Ardeal românesc nu-i nici Kosovo, nici Catalonia, nici Tirolul acela mereu ca „model" invocat, potrivit precum nuca în perete, pe la noi, nu mai e valabil nici măcar acel ticălos „Plan Ahtisaari".

Separatiştii maghiari vor, prin liderii lor, refacerea defunctei Regiuni Autonome Maghiare pe pământul românesc al Transilvaniei, fără a privi în trecutul nostru de peste 6.500 de ani. Scenarii rocamboleşti pentru secesiune unilaterală, sub numele aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Ei chiar nu realizează că, demult, a trecut timpul „Republicii Calata" şi al arhitectului fascist-separatist Kos Károly?

De ce românii ardeleni refuză, categoric, forma cosmetizată a fostei Regiuni Autonome Maghiare? Pentru că au suferit. Pentru că sunt păţiţi! RAM a fost o victorie a revizionismului maghiar, obţinută împotriva Statului Român! O victorie a stalinismului! Comportamentul maghiar, din anul 1952, din RAM, semănând cu acela al unui ocupant vremelnic, este acelaşi de azi.

În această lume a paradoxurilor de tot felul începutului de secol şi de mileniu, lume a scenariilor, a intensificării urii şi intoleranţei, românul ştie bine că Ardealul este leagănul românismului şi aşa trebuie să rămână, că aici au fost traşi pe roată, de duşman, Horia, Cloşca şi Crişan, a fost ucis, bestial, Constantin Romanu-Vivu, aici unde nu doar cântecul fluierului, ci şi suferinţele Iancului se aud încă, scenariile ungureşti, de culise, nu mai au niciun rost. Ei ar vrea nu doar o regiune, ca în 1952, ci chiar o Românie, dacă s-ar putea, guvernată de UDMR. Or, noi, românii, stăpâni acasă, mereu ne întoarcem la izvoarele Neamului!

Din păcate, cei care zilnic cerşesc autonomie, pe criterii etnice, l-au uitat, în orbirea lor, până şi pe înţeleptul baron dr. Ştefan Fay, cu al lui celebru discurs în primul Parlament al României de după Marea Unire de la 1918. Nu realizează ei că există un nume al Adevărului, cel din arhive, iar ei continuă să ne trimită avertismente, prin obişnuita sfidare şi desconsiderare, uitând, cu desăvârşire, că tot ce a fost câştigat prin luptă, cu sânge, nu se negociază cu cerneală, că noi, românii transilvăneni, am plătit cu acelaşi sânge suferinţe milenare.

Ceea ce ei cer - o altă Regiune Autonomă Maghiară - se situează în sistemul privilegiilor, nu în cel al unor drepturi fireşti. Stalin nu le mai poate face cadouri, iar românii nu mai vor o altă Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire. Să le fie clar!

 

 

 

Lasă un comentariu