Naţionala U19 de futsal a României a plecat în Cehia

Distribuie pe:

Echipa naţională de futsal U19 a României s-a reunit la începutul acestei săptămâni la Târgu-Mureş, în primul cantonament din acest an. Tricolorii, pregătiţi de târgumureşeanul Endre Kacso, au plecat, joi, spre Vsetín, în Cehia, unde vor participa la un puternic turneu amical, la care au mai fost invitate selecţionatele similare ale Ungariei, Slovaciei, Ucrainei şi Franţei. România face parte din Grupa A, alături de Ungaria şi Slovacia. În Grupa B au fost repartizate Ucraina, Franţa şi naţionala ţării gazdă, Cehia. Tricolorii vor debuta vineri, urmând să dea piept cu Slovacia. A doua zi, sâmbătă, România va întâlni Ungaria şi, în funcţie de clasamentul final al grupei, naţionala noastră va mai disputa un meci cu una dintre echipele din Grupa B. „E un turneu puternic, în urma căruia vom vedea exact unde suntem. Mai avem foarte mult de muncă pentru a pune la punct o echipă performantă, dar am încredere în actualul lot. Oricum, uşa echipei naţionale rămâne deschisă, mai ales că până la debutul în campania de calificare la turneul final al Campionatului European U19 mai avem aproape zece luni. Vor mai exista cantonamente, turnee de pregătire, prilej cu care vom vedea şi alţi tineri. În această lună, la Arad va avea loc turneul final al Cupei României U19 şi, cu siguranţă, vom avea ce vedea", a declarat, pentru www.frf.ro, Endre Kacso, selecţionerul naţionalei U19 a României. Iată lotul pregătit de Endre Kacso, secondat de Marius Pârciu, pentru turneul de la Vsetín: Theodor Lungu-Badea (Informatica Timişoara), Cătălin Şerban (Protineret Sighişoara) - portari; Paul Luduşan (City'US Târgu-Mureş), Robert Crişan, Matei Boşneagă (ambii de la CS United Galaţi), Alexandru Bădit, Vlăduţ Dudău (Internazional Traian Vaslui), Rancz Attila (KSE Târgu Secuiesc), Daniel Cristea, Andrei Ghiuţă (ambii de la Dunărea Călăraşi), Daniel Duda (Futsal Giorgione Castelfranco Veneto - Italia), Darius Sebastian Nastai (Informatica Timişoara) - jucători.

Lasă un comentariu