Ziua lui Eminescu ar trebui să fie în fiecare zi. A fost primul gând, neaşteptat, care m-a înfiorat ieri, în mod paradoxal, refuzând să mai privesc prin fereastră la iarna cenuşie şi rece, revenită brusc şi agăţată schizoid de bietele noastre aşteptări primăvăratice. Un motiv în plus să urăsc luna Martie, timp al despărţirilor grave şi definitive de oameni dragi şi apropiaţi mie, plecaţi la Domnul.
Am vrut să mă gândesc la ceva mai mângâietor, deplasându-vă atenţia către un subiect mai luminos şi probabil mai puţin cunoscut: Statuia lui Mihai Eminescu realizată de sculptorul Vasile Gorduz şi amplasată în „Place de la Roumanie" (Piaţa României) din Montréal, Canada, încă din 2004.
Istoria acestuia nu este atât de complicată cum pare. Pictorul Şerban Popa, trăitor în Canada, a venit cu ideea realizării unui loc românesc în Montréal. „D-na Elena Sava-Ştefoi, pe atunci Consul General al României la Montréal, a prezentat proiectul «Place de la Roumanie» fostului primar Pierre Bourque, care a zis de îndată «oui». Dintre amplasamentele pe care el le-a oferit (locuri planificate pentru reamenajare), s-a ales cel «mai puţin urât»: Parcul Devonshire. Acesta se află între nişte blocuri, locuite în majoritate de portughezi. Contestat din mai multe direcţii, proiectul a fost o vreme abandonat. Aflat în vizită la Montréal, Traian Băsescu, pe atunci primar al Bucureştiului, a reimpulsionat proiectul, arătând că el dăduse deja numele de «Piaţa Montréal» unui loc din Capitala României, aflat în faţa World Trade Center. Vrând-nevrând, Gérald Tremblay, noul primar, dă «ok» proiectului. Între timp, apare şi ideea amplasării unei statui a lui Eminescu în viitoarea «Piaţă a României». De acest proiect urma să se ocupe ministrul Culturii din România, pe atunci Răzvan Theodorescu. Împreună cu alte feţe luminate ale României, el a ales proiectul sculptorului Vasile Gorduz.
Vasile Gorduz este şi autorul celebrei, de acum, statui a Împăratului Traian cu lupoaica, amplasată, în anul 2012, pe scările Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.
Sculptura lui Eminescu din Canada a născut multe controverse, mai ales în rândul comunităţii româneşti de peste ocean. Mulţi români au fost decepţionaţi de statuia adusă la Montréal. Ei nu negau neapărat realizarea artistică a sculptorului Gorduz, ci „inspiraţia" celor care au decis ca această statuie să fie instalată în străinătate. La Montréal, unde canadienii nu ştiu nimic despre Eminescu, ar fi fost de preferat o operă mai puţin deformată „poetic".
Statuia a fost dezvelită pe 18 septembrie 2004, în prezenţa preşedintelui României de atunci, Ion Iliescu, huiduit copios de românii din Montréal."
Domnul avocat Şerban Mihai Tismănariu, personalitate marcantă a diasporei româneşti din Canada, declara presei, la vremea respectivă:
„Este un merit şi o cinste pentru noi că am reuşit să avem o «Piaţă a României», străjuită de simbolul nostru naţional, poetul Mihai Eminescu, când nu există o Piaţă a Franţei, nici a Americii sau a altor state importante. Iar comunitatea română nu este foarte numeroasă. Din totalul de aproximativ patru milioane, cât numără populaţia din Montréal, românii sunt doar 20 de mii de locuitori. Cele mai mari comunităţi sunt cea italiană, greacă şi evreiască. De obicei, canadienii nu dau străzilor nume de ţări străine sau de emigranţi. Şi, cu toate acestea, românii au intrat în istoria oraşului încă din 1926, când, după vizita Reginei Maria în Canada, unul dintre marile bulevarde din Montréal a fost numit, în amintirea sa, «Queen Mary». Tot aşa se numeşte şi spitalul geriatric dăruit de regină, prin organizarea unei fundaţii. (…) Cred că e bine că s-au creat discuţii şi controverse legate de realizarea artistică a statuii. Statuia a fost făcută de Vasile Gorduz, un sculptor foarte talentat, este foarte sugestivă şi, privită din unghiuri diferite, de fiecare dată, ea spune altceva. Plasarea ei în «Place de la Roumanie» este ideală. Este un Eminescu participativ, foarte viu, pe care îl simţim ca pe simbolul nostru naţional, purtătorul viselor şi dorurilor noastre, ale românilor. Copiii şi nepoţii celor veniţi mai demult în Canada ştiu cine a fost şi ce înseamnă astăzi, pentru noi, Mihai Eminescu. El este România. Tuturor reproşurilor legate de faptul că Eminescu este desculţ sau că este îmbrăcat în cămaşă lungă, le-a răspuns actorul Septimiu Sever: «Eminescu este desculţ, ca în copilărie, când întindea piciorul gol «În a apei strălucire»."
Criticul Dan Hăulică, fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, referindu-se la opera lui Gorduz, preciza că aceasta „închipuie o siluetă purtată de vântul tăriilor, care însă îi asumă geniului umilitatea generoasă, care să-i proiecteze un aer creştin." În opinia sa, „statuia pare a aştepta o judecată de apoi a sufletelor, în care să-i triumfe radios neprihănirea".
Pictorul şi graficianul Sorin Dumitrescu aprecia opera lui Gorduz ca fiind „o ipostază mistică a geniului eminescian", făcând referire chiar la asemănarea lui Eminescu cu Iisus. Dumitrescu vorbea de „sfinţenia ascunsă în trăsăturile arhetipale ale poetului" şi de faptul că „fotografiile acestei lucrări, din oricare unghi ar fi făcute, reţin un chip al lui Eminescu semănând cu Hristos".
Când au început excavările pentru fixarea statuii, au venit preoţi români de la cele trei culte, ortodox, greco-catolic şi romano-catolic, care au binecuvântat fundaţia. Pe tot parcursul lucrărilor, trecătorii întrebau a cui este statuia, iar noi eram mândri să le spunem că a fost cel mai mare poet romantic din Europa şi că este român. De altfel, totul în Piaţă vorbeşte despre România; jocurile copiilor poartă culorile tricolorului românesc, statuia parca stă să-şi recite versurile..."
La întrebarea „Cum se vede România de dincolo de Ocean?", domnul avocat Şerban Mihai Tismănariu a precizat:
„Canadienii nu ştiu prea multe despre noi. Ştiu doar de Nadia Comăneci, steaua de la Montréal, pe care nu o uită. Este simbolul perfecţiunii în sport. Despre Ceauşescu nu ştiu decât că a fost dat jos în `89 şi că a fost omorât repede... De-abia de-acum, cu această Piaţă li s-a deschis curiozitatea. Pe de altă parte, canadienii îi cunosc pe români ca oameni foarte muncitori şi serioşi. Sunt întreprinderi în care lucrează numai români, aduşi din aproape în aproape, datorită calităţii primilor angajaţi. Cât despre diaspora din Canada, aşa cum vă spuneam, membrii ei văd România cu multă nostalgie... (…) Prima urgenţă a României cred că este eliminarea corupţiei, care este exact antipodul legii, parazitul distrugător al legalităţii. Ca jurist, cred că legile româneşti sunt prea încâlcite, prea complicate, iar normele lor de aplicare... mai rău. Vă mărturisesc că aş vrea ca, în domeniul meu, cu experienţa câştigată în străinătate, să acord sprijin benevol barourilor din România sau Ministerului de Justiţie, pentru formarea juriştilor, în scopul servirii cât mai eficiente a celor ce recurg la justiţie. Aştept doar să fiu solicitat... Apoi, ridicarea nivelului de trai ar trebui să fie consecinţa schimbării mentalităţii româneşti. Este timpul, acum, în al doisprezecelea ceas, ca românul să fie învăţat să se descurce singur. Sunt necesare nişte programe guvernamentale care să-i înveţe pe oameni cum să organizeze o întreprindere, cum să-şi cumpere pământ, păduri, cum să investească, cum să obţină rentabilitate. Dar prima urgenţă este eradicarea corupţiei, la toate nivelurile."
Discuţia aceasta avea loc la Montréal, în octombrie 2004. A trecut ceva vreme! De schimbat nu s-a schimbat mare lucru.
Ieri, a fost 20 martie. Nu voi scrie, acum şi aici, despre Martie negru la Târgu-Mureş. N-am uitat, dar aş vrea ca aşa ceva să nu se mai întâmple în veci!
Ieri, marţi, 20 martie, la ora 18.15, conform site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu", s-a instalat Echinocţiul de primăvară, fenomen ce marchează începutul primăverii astronomice, când ziua şi noaptea devin egale.
Conform tradiţiei populare, a început Noul An Agrar. În sudul ţării, copiii au bătut ritualic pământul cu beţele, ca să alunge frigul: „Intră frig şi ieşi căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură". Specialiştii în Etnografie şi Folclor spun că, în vechime, se aprindeau focuri, pentru a alunga iarna şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub forma „Focurilor Sfinţilor": „Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al Echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumină şi întuneric. Se marchează astfel, în chip ritualic, un fenomen astronomic obişnuit, dar care dă direcţia pentru activităţi omeneşti specifice. Cu prilejul Echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie".
Dă, Doamne, bine!
