• „UNIUNEA NAŢIONALĂ dar, e singurul principiu de viaţă, singurul principiu de mântuire pentru noi. Aceasta este credinţa politică a părinţilor noştri în luptele lor eroice. Bărbaţii noştri cei mari, care întrupară în sine individualitatea şi cugetarea popolului (poporului) spre a o manifesta lumei, trăiră, se luptară şi periră martiri pentru această credinţă a UNIUNII NAŢIONALE".
Nicolae Bălcescu (1819-1852), om politic, istoric, economist, revoluţionar paşoptist.
Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluţia din 1848. Prin capodopera sa „Românii supt Mihai Voievod Viteazul", Bălcescu l-a impus în canonul naţional pe voievodul Mihai Viteazul. Din familie de mici boieri, studiază la Colegiul Sf. Sava, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade Rădulescu. În 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, la „conspiraţia Filipescu", care este descoperită, şi este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas trei ani, până la plecarea lui Ghica şi venirea lui Bibescu. Înfiinţează organizaţia „Frăţia" şi călătoreşte prin Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, Franţa, Italia. În 1848, când revoluţia este înnăbuşită de turci, se refugiază în Transilvania, apoi pleacă la Atena, Constantinopol şi ajunge în Ungaria, unde se cunoaşte cu Lajos Kossuth. Caută pace cu acesta, dar se ajunge la conflict, fiindcă Kossuth nu se ţine de cuvântul dat. Se exilează la Paris, unde încearcă să coalizeze forţele revoluţionare, după care pleacă la Constantinopol şi cu un paşaport fals încearcă să intre în Ţara Românească pentru a o vedea pe mama sa bolnavă. Nu reuşeşte şi este sfătuit să plece în Italia. Se stabileşte la Palermo, unde, fiind bolnav de tuberculoză, moare la vârsta de 33 de ani şi este înmormântat la Mănăstirea Capucinilor, iar la locul mormântului există o inscripţie: „Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei".
***
• „ADEVĂRUL aparţine întregii omeniri, dar diferitele personalităţi îi conferă o expresie deosebită, iar SIMŢĂMINTELE FAŢĂ DE PROPRIA TA ŢARĂ, CONSTITUIE SUPREMA PIATRĂ DE ÎNCERCARE A SINCERITĂŢII SENTIMENTELOR".
Renato Guttuso (1912-1987), pictor şi grafician italian şi un militant comunist cunoscut. Studiază Dreptul şi Filosofia clasică în Sicilia, după care pleacă la Roma şi se dedică exclusiv picturii. În 1942 a obţinut Premiul Bergamo pentru pictura „Răstignirea". Un an mai târziu, este ofiţer de legătură al unei formaţiuni de partizani din Roma. Participă la multe vernisaje de pictură a marilor pictori ai Italiei. În anul 1950 i se acordă premiul Consiliului Mondial al Păcii. Şase ani mai târziu, în Veneţia, i se decernează „Premiul de pictură pentru compoziţie". În anul 1965 realizează ilustraţiile la romanul „Mizerabilii", de Victor Hugo. În picturile sale el luptă pentru o exprimare şi afirmare a valorilor morale şi spirituale, pentru dreptul ca omul să ducă o viaţă demnă.
***
• Genialul artist Michelangelo, după o viaţă de mari creaţiuni artistice, înainte cu două zile de a muri, la vârsta de 90 de ani, a dat o declaraţie emoţionantă: „Două lucruri regret în viaţa mea: că nu mi-am grijit mai bine sufletul (scânteie dumnezeiască n.a.) şi trebuie să mor, acum, când silabisesc cele dintâi cuvinte în arta mea, despre arta sufletului, care este una cu totul deosebită" (Cred în viaţa veşnică)
Victor T. Toth, arhitect software, dezvoltător de software profesionist, specializat în aplicaţii ştiinţifice/inginereşti, cercetător ştiinţific, autor de cărţi de calculatoare şi de cărţi pe temă de fizică teoretică.
P.S. „De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire" (Romani 10, 9-16).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
