RECOMPENSE FINANCIARE PENTRU CADRELE MILITARE ŞI POLIŢIŞTI

Distribuie pe:

O nouă modalitate de fidelizare a cadrelor militare şi a poliţiştilor aflaţi la prima numire în funcţie sau nevoiţi să se mute în interes de serviciu este propusă într-un proiect de act normativ, votat recent în Camera Deputaţilor.

Iniţiativa legislativă prevede că „poliţiştii şi cadrele militare care au fost numite în prima funcţie sau care au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu şi nici soţul, nici soţia nu deţin o locuinţă în acea localitate, cărora nu li se poate asigura un spaţiu de locuit corespunzător şi care au contractat un credit ipotecar sau imobiliar vor primi o compensaţie pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata împrumutului contractat. Această compensaţie lunară se acordă pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului şi doar pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei".

În plus, cadrele militare vor putea beneficia de această măsură şi în cazul în care sunt mutate într-o garnizoană din localitatea de domiciliu, dar nu deţin, nici ele şi nici soţul (soţia), o locuinţă proprietate personală în această localitate.

În nota de fundamentare, iniţiatorii actului normative susţin că toate modalităţile de recompensare a poliţiştilor şi militarilor „au menirea de a recompensa aceste cadre în considerarea obligaţiilor deosebite care le revin, în vederea loializării faţă de instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, faţă de valorile şi principiile statului român şi ale Uniunii Europene, în spiritul unei deserviri cât mai competente şi adecvate a beneficiarului activităţii lor, cetăţeanul".

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie votat şi în Senat, promulgat de preşedintele ţării şi publicat în Monitorul Oficial.

 

Lasă un comentariu