Poetul, ca şi profetul, zăboveşte la sfatul lui Dumnezeu şi descoperă apoi oamenilor, în vorbe meşteşugite, planurile Lui. Evreii din vechime îşi omorau profeţii, căci nu puteau suporta vorbele lor grele de sens şi aducătoare de vină, dar şi de speranţă. Noi, mai civilizaţi, dar deranjaţi în comoditatea noastră apatică, de verbul lor pătrunzător, ne neglijăm poeţii, şi-i lăsăm să moară în mizerie, pentru ca apoi, aşa cum ne stă bine ca seminţie, să le ridicăm statui şi să istorisim altora ce mari au fost ei şi, prin urmare, ce însemnaţi suntem noi, chiar dacă lumea, limitată, nu pricepe asta.
Cu ani de zile în urmă, un preot călătorea cu trenul. A intrat într-un compartiment şi a luat loc la geam. Printre călători domnea o stare de spirit iritantă. Un bărbat ţinea pe genunchi o fetiţă de doi ani. De fiecare dată când aceasta voia să adoarmă, tatăl ei o scutura puternic până ce fetiţa începea să ţipe. O doamnă, care de mult timp se enervase observând acest lucru, nu s-a mai putut stăpâni. L-a numit pe acel bărbat inuman şi i-a dat de înţeles că ar trebui s-o lase pe micuţă să doarmă. Toţi călătorii au fost de acord cu doamna. Dar tatăl a răspuns liniştit:
- Trebuie să-mi ţin copilul treaz, căci a înghiţit ceva otrăvitor şi acum merg la un medic. Dacă o las pe micuţă să adoarmă, va muri!
Gazetarul, scriitorul, poetul şi omul de atitudine - aceasta este formula existenţei sale - Lazăr Lădariu, îşi serbează ziua de naştere duminică, 25 martie, de Buna Vestire. Mă întreb, oare cum ar fi arătat lumea dacă Domnia Sa n-ar fi existat? Ar fi prea trist să ne imaginăm acest lucru... de fapt, am spune că este imposibil.
La mulţi ani, prieten drag! Mai mult acum ca niciodată, vă urez să aveţi inima senină ca o zi de primăvară!
