Tricolorii s-au antrenat la Ploieşti…

Distribuie pe:

Echipa naţională a susţinut marţi, 20 martie, un antrenament care s-a desfăşurat pe arena „Ilie Oană" din Ploieşti. Selecţionerul Cosmin Contra a avut la dispoziţie, pentru prima dată, întreg lotul de jucători, convocat pentru amicalele cu Isarel şi Suedia. La şedinţa de pregătire, care a durat aproximativ 90 de minute, au fost prezenţi toţi cei 26 de jucători pe care Contra îi are la dispoziţie pentru aceste două partide. Tricolorii pregătesc primele jocuri de pregătire din 2018, ei urmând să întâlnească reprezentativa Israelului, astăzi, 24 martie, de la ora 20.00, în deplasare, şi duelul cu Suedia, de pe 27 martie, de la ora 21.30, care va avea loc la Craiova, pe stadionul „Ion Oblemenco". Pentru aceste prime jocuri ale anului, selecţionerul Cosmin Contra mizează pe următorii jucători: portari - Ciprian Tătăruşanu (Nantes, 48/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 1/0), Bogdan Lobonţ (AS Roma, 85/0); fundaşi - Romario Benzar (FCSB, 10/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 1/0), Cosmin Moţi (Ludogorets, 12/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 23/0), Dragoş Grigore (Al Sailiya, 31/0), Alin Toşca (Benevento, 10/0), Ionuţ Nedelcearu (UFA, 0/0), Nicuşor Bancu (CS U Craiova, 1/0); mijlocaşi - Mihai Pintilii (FCSB, 40/1), Răzvan Marin (Standard Liege, 9/1), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul, 0/0), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 19/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 32/4), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 4/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 0/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 23/5), Dennis Man (FCSB, 0/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 13/1), Alexandru Mitriţă (CS U Craiova, 0/0), Constantin Budescu (FCSB, 8/4); atacanţi - Claudiu Keşeru (Ludogorets, 21/6), George Ţucudean (CFR Cluj, 2/0).

Lasă un comentariu