Acest „manuscris de jad" îşi ia literele din ziua Echinocţiului de primăvară, când pământul este cel mai aproape de soare şi se nasc minunile luminii, în timp ce fecioarele umblă cu frumuseţi desculţe peste muguri. Imaginea frumuseţilor desculţe o găsesc în antologia poeziei româneşti. Îi aparţine Marelui Lucian Blaga. Cum Echinocţiul de primăvară înseamnă şi Ziua mondială a poeziei, recitesc cu emoţie poemul blagian „Din cer a venit un cântec de lebădă", simţind plutirea frumuseţilor desculţe peste muguri. Căci, o zi a Poeziei nu poate fi trăită fără sentimentul inefabilului. Poezia există ca marea, la un moment dat, să încapă într-un singur pahar de băut apă; dându-i nemărginirii gândului revelaţii, curcubee, ispăşiri sau, cum le numeam generic, minuni ale luminii.
Despre o asemenea minune am fi putut vorbi în Ziua Poeziei, dacă un gând ar fi rămas în tăria începutului. Am fi avut, astfel, la Ciucea, la căpătâiul de veci al poetului Octavian Goga, o altă masă a tăcerii sculptată de Constantin Brâncuşi.
Să detaliem!
Doamna Veturia Goga, despre care jurnalele vieneze scriau că este o mare artistă, numind-o privighetoarea din Ardeal, cunoscându-i lui Constantin Brâncuşi faima artistică, s-a gândit că ar fi cel mai potrivit să-i conceapă lui Octavian Goga mausoleul de la Ciucea. Fascinant loc de sub chiar Piatra Craiului, unde Poetul şi-a dorit mormântul, cum stă consemnat în pagină de jurnal: „În primăvara anului 1938 ne plimbam prin grădină când, după o hotărâre definitivă, am desemnat locul unde să ne ridicăm mormântul."
Au avut loc întâlniri între Veturia Goga şi reputatul sculptor. Urma ca Brâncuşi să prezinte schiţe de proiect şi să detalieze ideea de spirit naţional pe care s-o încorporeze mausoleului. A propus să fie aduse din munţi bucăţi de stâncă pe care să le aşeze în aşa fel încât să simbolizeze o fântână pe o vatră - întruchipare a focului etern. Brâncuşi înţelese profund mesajul liricii lui Octavian Goga, felul în care poate fi exprimat sentimentul românesc al fiinţei, al vieţii şi morţii. Însă, Doamnei Veturia i se pare prea abstract proiectul brâncuşian, cerând timp pentru a lua o decizie. Numai că doamna Veturia nu l-a mai căutat pe Brâncuşi. Apoi, mausolelul a fost făcut de mâinile sale. O împlinire şi totuşi o neîmplinire, cu toate că Doamna Veturia a lucrat la Mausoleul iubirii 20 de ani, „într-o luptă continuă".
Episodul, deşi relatat de Petru Comarnescu, apoi de revista Tribuna, este şi nu este cunoscut, lăsând în imensitatea timpului destule regrete. Mai ales atunci când - scrie Constantin Cubleşan în Efigii pe nisipul vremii - schiţele ACELEA ale lui Brâncuşi, se pare, s-au pierdut.
A rămas doar visul.
În imagine:
Valentin Marica, alături de etnologii Dorel Marc şi Livia Rusu, detaliind pe ideea Echinocţiului de primăvară şi poezia satului mureşean Lunca.
