O teorie fără suport istoric!
„Am eliminat teoria (imigraţionistă - n.a.), am restabilit identitatea poporului român din Transilvania, dreptul la pământul său, am eliminat halucinaţia fiinţei sale de popor rătăcitor cu turmele sale de-a lungul şi de-a latul ţării? Aş! Ea va dăinui împotriva tuturor existenţelor, pentru că este unica armă, oricât de paradoxal, unicul argument de apartenenţă a Transilvaniei la Ungaria. Zadarnică strădania de a-l elimina (…) Vor renunţa (ungurii - n.a.) vreodată la acest eşafodaj, la această mistificare? Nici vorbă. Vor cultiva-o, în ciuda tuturor evidenţelor. Nu se pot lipsi de ea, este doar unicul temei pe care reclamă o stăpânire (…) Pumnalul crunt de ieri în inima Transilvaniei de nord n-a fost de ajuns. Iată-ne din nou cu spectrul lui în faţă… Am scris eu însumi în tinereţe o replică istorică la teoriile revizioniste din 1944, sub titlul TEORIA IMIGRAŢIEI, tradusă şi în limba franceză, care a rămas fără replică… Nici nu a fost înregistrată nicăieri de istoriografia maghiară… Ungurii nu de adevăr au nevoie, ci de mistificarea lui, de un drept istoric care nu li s-a cuvenit niciodată. Ei au nevoie de propriile viziuni, care depăşesc istoria" (academician David Prodan, istoric).
Cu o alergie organică la români, atât de transparentă şi în nepoliteţea diplomatică cu care ne tratează de secole oficialii Budapestei, un căpitan în armata austriacă şi născut la Baden (Germania), numit Franz Sulzer (1727-1791), a comis o crimă spirituală împotriva adevăratei noastre origini şi, supărat că domnitorul A. Ipsilanti nu a vrut să facă demersurile ca să fie numit consul austriac la Bucureşti, ne-a confecţionat o „istorie" din care rezultă teoria (vânturată obsedant de unguri încă din secolul XVIII) că noi, românii, nu am fi băştinaşi în Transilvania, ci nişte venetici care (în 271) ne-am retras în sudul Dunării concomitent cu romanii şi de acolo am fi imigrat mai târziu în Transilvania! „Teoria" lui imigraţionistă, nu contează că în realitate nu are ca suport nici un document istoric, a „surâs" ungurilor în încercarea lor, de o ambiguitate ilară, de a argumenta speculativ aberaţia că timp de 1000 de ani ar fi fost un gol imens în centrul Europei (în Transilvania), adică în cea mai bogată şi fertilă regiune, unde s-ar fi aşezat… ungurii, abia în secolul IX, înaintea - „evident" - românilor. Mă rog, dincolo de faptul că „teoria" lui şi-a găsit rezonanţă în alte minţi, cum ar fi în special a geografului german dintre sudeţi R. Roesler (1836-1874), relevant nu este atât faptul că aceste atitudini au fost emise pe când Ungaria se afla sub tutelă austriacă, ci aspectul că istoriografia românească şi cea străină, sesizând maniera hazardată cu care cei doi (şi adepţii) „jonglează" cu cronologia evenimenţială şi cu locul de unde ne-am fi „format" şi „migrat" în Transilvania (unul zice că Transilvania ar fi rămas nelocuită în 271, altul că în 106; unul că am fi migrat în Transilvania începând cu secolul X, altul susţine că pe la mijlocul secolului XIII), istoriografii serioşi dejoacă încercarea de a „strecura" în ştiinţă nişte teze speculative conform cărora românii din Transilvania ar fi „migrat" din sudul Dunării şi, pe „furiş", s-ar fi împământenit printre ungurii deja existenţi în Transilvania („justificându-se" astfel dominaţia „stăpânilor" maghiari în Transilvania, implicit starea românilor de slugi „tolerate", într-o vreme când şi ungurii nu erau altceva decât o provincie stăpânită de austrieci - din 1526 - vreme de 392 de ani, cu o relativă autonomie între 1867-1918).
Nu ştiu cum au reuşit unii istorici maghiari - ca G. Szekffi şi S. Zombor - să se ralieze la aceste impregnaţii para-istorice, propagate de un militar şi un geograf, dar cel puţin „interesantă" mi se pare inconsecvenţa de care au dat dovadă istoricii maghiari I. Szamoskozy şi J. Benkö, precum şi ideea că ungurii nu i-au găsit pe români în Transilvania (autorii manualului de Istorie naţională maghiară au „dat o palmă" documentului central Gesta Hungarorum, atât de drag lor)!
Nu pot să închei fără să amintesc cum şi la noi, în contextul în care mişcarea de emancipare naţională din secolele XVIII-XIX a încercat să răspundă ideilor imigraţioniste expuse mai sus, savantul filolog şi academician B.P. Haşdeu a elaborat studiul „Perit-au dacii?" cu scopul de a-i combate pe greco-catolicii Şcolii Ardelene, care ne-au alterat originile expulzându-i pe daci (prin împăratul Traian) din istorie şi făcându-ne urmaşi doar ai coloniştilor Romei, ceea ce l-a făcut să scrie dojenitor că aceşti „corifei" ardeleni „nu cunosc istoria (…) nu se roşesc de a face de râs pe bietul Eutropiu, pe care aşişderea-l cunosc mai rău, decât eu pe istoricii chinezeşti"…
