ACTIVITĂŢI DEDICATE ZILEI FRANCOFONIEI

Distribuie pe:

Timp de două zile, 19 şi 20 martie 2018, Colegiul Agricol „Traian Săvulescu" din Târgu-Mureş a desfăşurat două activităţi importante: prima intitulată „HAIKUNOI - picnic poetic", activitate organizată de Ambasada Franţei şi Institutul Francez la care au luat parte elevi de la mai multe unităţi şcolare din municipiul nostru.

În deschidere, profesorul doctor Raduly Daniel, adresându-se participanţilor, spunea: „HAIKUNOI" este o activitate pe care o organizează Ambasada Franţei şi Institutul Francez în foarte multe localităţi din ţară. Activitatea se referă la compunerea de haiku-uri având ca teme natura, dragostea, prietenia, încrederea etc."

Apoi, a luat cuvântul inginerul Viorel Socol, director al unităţii şcolare organizatoare, din al cărui cuvânt am reţinut: „Vă mulţumesc, vă felicit şi vă urăm o şedere plăcuta la Colegiul Agricol «Traian Săvulescu»".

După ce fiecare elev şi-a citit poezia care a fost însoţită de un desen, elevele Oana Malcoci din clasa a VII-a şi Denisa Dumitru din clasa a X-a, ambele de la Liceul Vocaţional de Artă din Târgu-Mureş, au interpretat în limba franceză câte un cântec. Această primă zi s-a dorit un preambul la cea de a doua zi, când, la Teatrul Ariei s-a desfăşurat Festivalul Judeţean al Francofoniei, fiindcă în această zi s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Francofoniei. La acest proiect au fost partenere 10 unităţi şcolare din municipiul nostru: 3 colegii, 4 licee tehnologice, 1 liceu teoretic şi 2 şcoli gimnaziale.

În cea de a doua zi, 20 martie 2018, Teatrul Ariel din Târgu-Mureş a găzduit cea de a X-a ediţie a Festivalului Judeţean al Francofoniei. Prezentarea programului a fost făcută de către cei doi elevi, Mădălina Bălăşoiu şi Vlad Centea, care au prezentat întregul program numai în limba franceză. Rând pe rând, pe scenă au urcat solişti atât din şcolile municipiului, cât şi din judeţ. Apoi au fost prezentate dansuri hip-hop, o scenetă, magie, dans tradiţional francez. Au participat elevi de la Liceul Vocaţional de Artă din Târgu-Mureş, Colegiul Naţional „Unirea" din Târgu-Mureş, Şcoala Gimnazială „George Coşbuc" din Târgu-Mureş, Colegiul Naţional „Alexanaru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureş, Liceul Tehnologic „Traian Vuia" din Târgu-Mureş, Şcoala Gimnazială „Emil Drăgan" din Ungheni, Colegiul Naţional „Mircea Eliade" Sighişoara, Colegiul Tehnic „Ion Vlasiu" din Târgu-Mureş, Palatul Copiilor şi Colegiul Tehnic Târnăveni.

La sfârşitul festivalului, profesorul doctor Raduly Daniel, şeful catedrei de limbi moderne de la Colegiul organizator, a oferit câte un fir de floare tuturor cadrelor care au pregătit elevii.

La eveniment a participat profesoara Laura Pop, inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş.

În încheiere, trebuie să adresam felicitări profesorului doctor Raduly Daniel şi tuturor cadrelor care au contribuit la realizarea celor două manifestări cu ocazia Zilei Francofoniei.

 

Lasă un comentariu