ARMISTIŢIUL (22 nov. 1917 - 6 martie 1918)
În timp ce românii luptau la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz cu disperare împotriva atacurilor înverşunate ale germanilor, respingându-le, şi reuşind să-şi păstreze aproape intact frontul lor de acţiune, frontul oriental, frontul rusesc se prăbuşea încet, dar sigur. Propagandiştii germani şi austrieci (Armata I austro-ungară a înfiinţat pe front 4 noi centre de propagandă pe lângă cele 12 deja existente; unul din scopurile acestor centre şi ale celor similare ale Armatei a IX-a germane era să distribuie materiale tipărite - aici intrau ziare şi periodice de la Bucureşti, inclusiv Gazeta Bucureştilor, Lumina şi Săptămâna ilustrată) au reuşit ca din interiorul statelor lor să-şi extindă ideile în întreaga Rusie şi chiar în rândurile militarilor de pe frontul său. Ei au răspândit în armată ideea păcii, iar în popor ideea luării pământului şi averilor celor înstăriţi şi împărţirea lor pauperilor. Pacea la care instigau germanii şi austriecii, iar acum şi bolşevicii, avea drept bază lozinca «fără anexiuni şi fără contribuţiuni», adică o pace care să repună lucrurile în starea lor existentă înainte de război. În acelaşi timp, erau întrebuinţate toate mijloacele, oricât de imorale, pentru a năuci poporul rus şi a armatei sale, prin acordarea de libertăţi neîngrădite - popoarele care compuneau Rusia, ca şi toate cele din întreaga lume, aveau libertatea să-şi aleagă forma de guvernământ şi să-şi croiască propriul drum (populaţia, fiecare locuitor în parte, este liber să facă tot ceea ce doreşte, adică să nu datoreze nimic statului, îndeplinirea serviciului militar să fie opţională, ci doar să mănânce luând de la altul şi pur şi simplu să stea). Armata trebuia desfiinţată, şi liberă, deocamdată, să se întoarcă acasă, căci acum urma pacea completă pe pământ. Militarii aveau dreptul să-şi aleagă şefii şi să hotărască dacă şi ce operaţiuni mai puteau să fie desfăşurate - să înainteze, să stea pe loc sau să se retragă. Nimic nu a mai putut stăvili prăbuşirea şi ruina. S-au înfiinţat comitete de soldaţi în toată ţara şi pe front la toate unităţile, şi ele hotărau în toate problemele, indiferent de natura acestora. Întrunirile acestor comitete se ţineau lanţ şi un cuvânt greu îl aveau instigatorii, iar în acest context se trecea foarte repede de la vorbe la fapte - îşi arestează şi ucid ofiţerii şi generalii cărora li se rup epoleţii şi li se smulg insignele şi medaliile, incendiază depozitele, dărâmă tranşeele şi podurile de peste ape, ard casele, ucid locuitorii, violează femeile şi fetele, îşi vând armele, echipamentul şi bucătăriile de campanie la preţuri absolut derizorii. Nimeni din Rusia şi de niciunde nu are nici putinţa şi nici curajul să ia vreo măsură de îndreptare, Belgia şi Serbia au trimis apeluri disperate poporului rus. Belgienii, de pildă, spuneau, printre altele: «Popor rus! Belgia moare, pentru că nemţii hotărâseră să calce teritoriul ei neutru, cu scopul de a distruge Franţa, pentru a putea pe urmă să se arunce asupra voastră, asupra Rusiei şi să vă devasteze ţara. Ei bine, popor al Marii Rusii, popor de acum liber! Părăsi-vei tu poporul belgian în soarta sa nenorocită?! Fraţilor! Muncitori Ruşi! Popor Rus! Voi sunteţi 170 (de) milioane; noi, Belgienii, noi eram, în 1914, şapte milioane!
În drumul vostru spre front, sfărâmaţi cătuşele noastre, sfărâmaţi cătuşele pe care Germanii le făuresc pentru voi! Salvaţi-vă pe voi! Salvaţi-ne pe noi».
Eroica Serbie implora: «Dacă bolşevismul se întronează în Rusia, toate nenorocirile se vor abate asupra capului Rusiei şi a tuturor aliaţilor. Democraţia rusă va purta cea mai grea răspundere în faţa tuturor democraţiilor din lume».
«În numele dreptăţii şi al umanităţii, noi, Sârbii, ne adresăm direct naţiunii ruse, democraţiei ruse.
Popor rus! Lăsa-vei tu să piară poporul sârb?». Toate aceste sforţări, însă, s-au dovedit a fi fost zadarnice.
(Va urma)
