Cântecul istoric-patriotic, de la artă muzicală la imbold motivaţional

Anul acesta - 2018, sărbătorim cu toţii Centenarul Marii Uniri, aniversăm 100 de ani de la realizarea statului naţional unitar român. Memorabila zi de 1 Decembrie 1918 a devenit pentru noi, românii, prefacerea visului în realitate, prefacere pentru că el era şi trebuia doar să se manifeste. Crez şi împlinire, Unirea este pentru români o permanentă chemare la muncă, la viaţă, la bucurie şi desăvârşire. Conştiinţa de fii ai neamului românesc este un îndemn, o chezăşie, dar şi o mărturie a părtăşiei noastre la opera de înflorire a gliei străbune, de care ne simţim atât de legaţi prin obârşie. Să facem, deci, din crezul şi împlinirea Unirii un imn al muncii, al bucuriei şi al desăvârşirii. Şi unitatea de cultură a ţărilor române a fost o realitate puternică în viaţa poporului nostru. Creaţia muzicală, izvo-râtă din viaţa comună întregului neam românesc, a contribuit, la rândul ei, la păstrarea şi perpetuarea ideii de unitate a poporului nostru. Ea şi-a adus aportul ei la temelia formării culturii noastre naţionale.

Arta muzicală este o valoare cultural-spirituală, un limbaj, un mijloc de exprimare, folosit din timpuri memorabile de întreaga omenire privită prin prisma intensităţii emoţiilor pe care le încearcă interpreţii de seamă şi numeroşii ei creatori atât cei anonimi ai cântecului popular, cât şi genialii reprezentanţi ai artei profesioniste, aşa-zisă cultă - muzica este arta de a trăi şi exprima prin mijlocirea sunetelor. Dezvoltându-şi continuu elementele sale de expresie, muzica a ajuns la gradul de înaltă manifestare şi simţire a gândirii umane, a cărei capacitate de reflectare a vieţii afective a influenţat conside-rabil omenirea, contribuind - împreună cu celelalte domenii ale culturii - la cunoaşterea şi dezvoltarea personalităţii omului. Ca orice artă, muzica dispune de o ştiinţă proprie ce se ocupă cu studiul şi cercetarea legităţilor şi raporturilor de care sunt conduse operele sale. Ştiinţa generală a muzicii se numeşte muzicologie. Ea cuprinde totalitatea cunoştinţelor şi studiilor sistematice asupra fenomenului muzical privit sub cele trei ipostaze: creaţie, interpretarea şi receptarea operelor de artă.

Referitor la psihologia muzicală, putem spune că în lumina consideraţiilor şi mijloacelor contemporane de investigaţie, psihologia muzicii - folosind datele psihologiei generale, ale psihologiei comparate şi, mai ales, ale celei expedimentare - are menirea de a urmări şi clarifica procesele complexe pe care le provoacă stimulul sonor, sub forma operei de artă, asupra vieţii afective; să studieze relaţia intimă dintre lumea sunetelor şi aceea a emoţiilor, precum şi rezonanţa fenomenului artistic muzical asupra personalităţii omului, asupra voinţei intelectului şi formaţiei sale spirituale. Într-un cuvânt, ea trebuie să cerceteze, prin procedee şi mijloace proprii, profundele implicaţii ale procesului de creaţie, interpretare şi audiere a operei de artă în domeniul atât de subtil al psihicului şi conştiinţei umane.

Istoria îşi reconstituie faptele sale măreţe prin multe căi. Imaginea războiului şi efectele pe care le-a produs în viaţa poporului nostru o realizăm integral, numai dacă o privim şi prin prisma faptului de cultură, nu numai prin documentul istorico-politic şi militar. În cadrul fenomenului cultural intră, desigur, şi muzica cu caracter patriotic. De-a lungul istoriei, viaţa muzicală era ancorată în realităţile concrete ale epocii respective. Muzica patriotică este cea care dă viaţă, dă putere, însufleţeşte masele populare, până la îndeplinirea obiectivului propus. Evenimentele războiului au fost învăluite într-o tematică patriotică, atât de creaţia literară, cât şi de cea artistică. Referindu-ne la Primul Război Mondial, observăm că muzica a exprimat pregnant războiul şi evenimentele legate de el, starea de spirit care a stăpânit întreaga suflare românească din acea vreme şi de după aceea. Este adevărat că muzica a fost prezentă din totdeauna la marile evenimente istorice - fiecare act istoric avându-şi cântecele şi versurile lui, exprimând fie entuziasmul şi tensiunea victoriei, fie durerea înfrângerii şi a revoltei. Din păcate, nu avem o inventariere completă şi exactă a tuturor cântecelor, marşurilor de masă şi militare care au pregătit psihologic poporul, care i-au încălzit în lupte şi care i-au menţinut viu puternicul patriotism în condiţiile cele mai aspre ale războiului. Este bine ca aceste cântece patriotice să fie cunoscute de toţi românii de pretutindeni, pentru că ele i-au însoţit pe soldaţi pe câmpul de luptă, şi apoi, tot prin ele s-a cântat victoria repurtată, precum şi eroismul soldaţilor români. Războiul s-a oglindit foarte realist în cântecul popular, dovedind puternicul ecou pe care l-a avut în rândul maselor populare. Cântecului popular patriotic nu i-a scăpat aproape niciun moment din scenele războiului şi nici un personaj din cele care au impresionat mai mult poporul. În linii mari, ele exprimă jalea celor rămaşi acasă după plecarea tinerilor la război - unul din motivele foarte răspândite în cântecul popular; entuziasmul soldaţilor români; nerăbdarea de a se înfrunta cu duşmanul; nădejdea victoriei; aspecte ale cruzimii cu care s-au purtat duşmanii prin satele ocupate; vitejia soldaţilor noştri; grozăviile războiului de care sunt izbiţi nu numai oamenii, ci şi forţele naturii; asocierea naturii la lupta dreaptă ce o duce românul.

Lasă un comentariu