Obsesii absurde udemeriste (I)

Distribuie pe:

În Anul Centenar al Marii Uniri, politicienii maghiari din România, în frunte cu liderii UDMR, protestează ostentativ prin obsesiile lor absurde, antiromâneşti şi anticonstituţionale, şi se pare - aşa cum susţin ei - că se războiesc cu pericolul antimaghiar care a luat amploare la nivel national.

În ultimele săptămâni, unele ziare de limbă maghiară din Transilvania, precum şi emisiunile Televiziunii Maghiare din Transilvania, unde sunt invitaţi de regulă ziarişti şi politicieni, se referă adesea la faptul că în Anul Centenar s-a intensificat şi va lua o amploare şi mai mare antimaghiarismul, iar întrebarea este, ce fel de tactică trebuie să aplice UDMR pentru ca reprezentarea intereselor maghiarilor să aibă rezultat. Ei susţin că „persecutarea maghiară este pe cale să se revigoreze", iar o asemenea afirmaţie are un impact negativ asupra întregii comunităţi maghiare din România. Ei nici nu gândesc la faptul că prin provocările lor tot mai agresive, anticonstituţionale, lansate împotriva României, pot genera tensiuni şi tulburări în ordinea socială, constituţională a ţării. Una din obsesiile udemeriste cel mai vehement propagată, şi care a fost preluată şi promovată şi de politicienii regimului lui Viktor Orbán, susţine: Dacă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îi acuză şi declanşează o anchetă împotriva unor parlamentari, primari sau preşedinţi de consilii locale, de etnie maghiară, înseamnă că maghiarii din România sunt persecutaţi de statul român. Adică, exclud din start ca persoanele de etnie maghiară să fie corupte, pur şi simplu pentru că sunt maghiari şi pentru că politicienii maghiari nevinovaţi din Transilvania, acuzaţi de corupţie, sunt luaţi imediat sub aripa protectoare a gărzii de politicieni ai premierului Viktor Orbán. Aşa cum a procedat recent şi vicepremierul ungar responsabil cu politica naţională, Zsolt Semjén, când i-a asigurat de sprijinul Guvernului Ungariei pe primarii oraşelor Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, care au fost amendaţi cu câte cinci mii de lei de prefecţii judeţelor respective din cauză că pe 15 martie, la sărbătoarea naţiunii maghiare, au arborat exclusiv drapelul naţional al Ungariei în centrul oraşelor amintite şi pe clădirile instituţiilor de stat, neglijând total arborarea drapelului naţional al României.

Iată până unde duce obsesia udemeristă: Primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Árpád Antal, reacţionând la sancţiunea aplicată de prefectul judeţului Covasna, a fost în stare să spună că nu le-a îndepărtat drapelele maghiare arborate, deoarece acestea au fost arborate pe frontispiciul clădirilor „sub forma unor panglici" şi care nu reprezintă drapelul naţional al Ungariei. Într-adevăr, steagul naţional al Ungariei nu are 5-10 metri, însă este mai clar decât lumina zilei că aceste panglici în culorile naţionale ungureşti roşu-alb-verde reprezintă, de fapt, tricolorul Ungariei şi tocmai de aceea au fost arborate în Piaţa Centrală şi pe străzile principale ale oraşului Sfântu Gheorghe, deoarece a venit în oraş János Lázár, şeful de Cabinet al premierului ungar Viktor Orbán. Nu este întâmplător şi nici de mirare că primarul udemerist al oraşului Sfântu Gheorghe, Árpád Antal, a venit cu o asemenea obsesie absurdă, cu o asemenea explicaţie ruşinoasă, susţinând că a decorat oraşul doar cu panglici în culorile roşu-alb-verde, cu simboluri naţionale nevinovate. Nu este de mirare, mai cu seamă, dacă ne amintim că într-o emisiune difuzată de un post de televiziune din Ungaria el a declarat cu un fanatism antiromânesc că: „Nu va participa niciodată la festivităţile oficiale care au loc cu prilejul celei mai mari sărbători a României, de ziua de 1 Decembrie, şi nu va purta niciodată eşarfa tricoloră care este obligatorie cu ocazia sărbătorilor". Conducerea superioară a UDMR ar fi trebuit de mult să îşi retragă încrederea politică de la un asemenea primar de mare maghiar, care adoptă o asemenea atitudine antiromânească, numai că în cadrul conducerii superioare a acestei formaţiuni politice nu există maghiari din România care să dea dovadă de o loialitate exemplară.

Conducerea superioară a UDMR ar trebui să îl întrebe pe Árpád Antal ce a vrut să semnaleze, ce mesaj a vrut să îi transmită lui Viktor Orbán prin decorarea centrului oraşului Sfântu Gheorghe cu panglici în culorile roşu-alb-verde, doar nu cumva a vrut să transmită premierului ungar că oraşul condus de el l-a anexat deja, spiritual vorbind, de Ungaria?!

A fost absolut inutil ca vicepremierul ungar Zsolt Semjén să se grăbească - cu un gest agresiv, caracteristic unei superputeri - să vină în apărarea respectivilor primari secui, deoarece este vorba, pur şi simplu, despre faptul că toţi cetăţenii români loiali şi cu bun simţ îi condamnă pe cei care resping, ignoră sau protestează în mod demonstrativ împotriva tricolorului propriei ţări - de altminteri, în mod ilegal!, - aşa cum au procedat şi primarii oraşelor respective. Ce ar zice vicepremierul Zsolt Semjén dacă, de exemplu, în Ungaria, în localităţile din jurul oraşului Gyula, câţiva primari de etnie română ar decora, cu prilejul zilei de 15 martie, la marea sărbătoare naţională a maghiarilor, comunele conduse de ei cu tricolorul României şi nu ar arbora niciun drapel naţional al Ungariei, nici pe străzi şi nici pe clădirile instituţiilor statului ungar?! Probabil că după o asemenea iloialitate dură şi din cauza unor provocări insultătoare, Guvernul ungar nu i-ar strânge la piept pe respectivii primari de naţionalitate română.

Prin sancţionarea primarilor, reprezentanţii autorităţilor române au făcut exact ceea ce ar fi făcut într-o situaţie similară şi persoanele abilitate ale Guvernului Ungariei.

(va urma)

Lasă un comentariu