Istoria unui „drept istoric"… furat!
„Sunt mobilizate masiv toate vestigiile cunoscute ale apariţiei ungurilor în Europa, virtuţile lor de popor de stepă. Au venit cu mare zgomot european. Au luat prin călăreţii lor Europa, în copitele cailor, în lung şi-n lat, au devenit groaza Europei, groaza istoriei sale. Nu numai au călcat-o, ci s-au constituit stăpâni, şi-au luat cu de la sine putere misiunea de-a ne europeniza şi pe noi, constituindu-şi un drept de veci asupra noastră şi după eliberarea popoarelor pe care le-au călcat, în loc să tragă în vreun fel consecinţele acestui act istoric" (academician D. Prodan).
Cine este curios să afle de ce ungurii ţin atât de mult să invoce dreptul istoric când revendică Transilvania, adică al faptului că ar fi găsit-o nelocuită şi deci ar fi fost primii ei stăpâni, nu are nicio şansă să înţeleagă, oricât ar studia documentele din biblioteci şi manualele şcolare, pe ce anume îşi bazează aceştia opiniile şi ce i-ar împiedica la o adică să nu se pună de acord atunci când vorbesc despre începuturile lor în Transilvania! Sigur, este foarte uşor să te opui dreptului de autodeterminare al poporului, să îţi apleci urechea la unii istorici unguri care „fixează" venirea lor în Transilvania „nelocuită" la începutul secolului IX, să spui câte şi mai câte, dar, totuşi, nu este suficient, căci ceva din adâncul tău, vrând cu tot dinadinsul să afli adevărul istoric - după ce te nedumereşti văzând că în cărţile şcolare se spune fie că ungurii nu i-au găsit pe români în Transilvania la venirea lor… în secolul XII („Istoria naţiunii maghiare", 1931), fie că au ajuns în Transilvania goală… în secolul IX („Istoria Transilvaniei", publicată de unguri în Occident, în 1992), fie că sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei (Geografia Ungariei, manualul şcolar din 1923), fie că ziarele budapestane caută începuturile luând secolele la rând - nu îţi mai rămâne atunci decât, trăgându-ţi aer în piept, să intri la Biblioteca Naţională din Budapesta şi să încerci să te edifici citind cu atenţie două documente istorice cu care se mândreşte Ungaria: Gesta Hungarorum (sec.XII) şi Cronica pictată de la Viena (sec. XIV). Bun! Te aşezi la masă şi citeşti! Ce? Păi, în primul document, fiind vorba de o cronică a unui notar anonim de la curtea regelui Bella II, se menţionează că, după ce ungurii conduşi de árpád s-au aşezat în secolul IX în Pannonia şi de aici au început năvălirile în ţările vecine, s-au „orientat" şi înspre Transilvania, o provincie frumoasă şi bogată (Cronica pictată de la Viena), unde au pătruns şi, luptându-se cu valahii (românii) conduşi de Menumorut şi Gelu Românul, au reuşit să ne biruiască şi aşa şi-au făcut intrarea în Transilvania. Tot despre o încleştare armată se aminteşte şi în al doilea document, de unde aflăm că pătrunderea ungurilor în Transilvania s-a făcut, în etape, în urma confruntării pe care au avut-o cu Gyula (Gelu?), voievod al Transilvaniei.
Iată, deci, că din aceste două documente, de la Budapesta, reiese clar că Transilvania nu era nelocuită când au năvălit ungurii şi, alt element foarte important, ei au „pus mâna" pe ea prin violenţă militară (cum se confirmă, de altfel, şi din Cronica lui Nestor, din secolul XI)! În concluzie, stimaţi cititori, cele trei documente istorice invocate de mine contrazic flagrant „argumentele" cu care Ungaria îşi edifică supremaţia în Transilvania, îi scot în afara istoriei pe toţi falsificatorii de ieri şi de azi, anulându-le un „drept istoric" care, de fapt, este al nostru…
