Vizite cu ghinion la dermatology şi homeopat, în Târgu-Mureş

Aş fi dorit să nu fi fost necesar să scriu niciodată acest articol. Însă gustul amar ce mi-a rămas în suflet după cele două consultaţii de acum trei săptămâni, nu vrea să dispară. La câte treburi merg pe de-a-ndoaselea în ţara asta, mă aşteptam ca măcar doctorii, care au depus un jurământ pentru slujirea semenilor, să fie puţin mai umani şi să îşi respecte pacienţii.

Aşadar… după suferinţe îndelungate, ajung şi în cabinetul unei doctoriţe-dermatolog din Târgu-Mureş. Mai bine-zis, în faţa cabinetului. Eram singura pacientă. Avusesem, iniţial, programare la ora 10. Am fost sunată între timp de către asistentă şi rugată să ajung la ora 8 şi un sfert. Deşi mi-am dat peste cap planurile deja stabilite pentru ziua la oraş, am acceptat. Mă aflam pe holul micii clinici, împreună cu fiul meu. Apare dintr-o dată o doamnă grăbită, îmbrăcată în costum de schi de culoare neagră, intră ca o vijelie în cabinet şi strigă de acolo să intre primul pacient. Intru. Dumneaei, tot în costumul de schi. Vorbeşte agitată la telefon, planificându-şi ziua minuţios. Nici nu mă bagă în seamă timp de câteva minute. Agitaţia pluteşte în aer. Fără să-şi încheie convorbirea, îmi pune câteva întrebări. Nu apuc să-i spun mai nimic. Scrie ceva pe o hârtie A4, apoi mă pofteşte (tot cu telefonul la ureche) afară din cabinet, unde, traversând un hol, lasă hârtia pe masa dintr-o cameră minusculă unde se află două doamne. Presupun că una dintre ele este asistenta. Doamna doctor îşi continuă conversaţia telefonică. Nu ştiu ce să fac, să intru, să aştept… După circa 10 minute de aşteptat pe coridorul strâmt din faţa acelei camere, primesc hârtiile care mă trimit la analize şi control reumatologic.

Pe ce bază le-o fi scris, nu ştiu, nici măcar nu ştiu dacă auzise ce i-am spus, ştiu doar că văzuse în fugă erupţiile ce le aveam pe gambe. Asta pentru că aşa am considerat eu, că e bine să i le arăt, totuşi!

Plec din acea clinică foarte contrariată şi dezamăgită. Îmi spun că se poate întâmpla şi mai rău, căutând să văd partea plină a paharului.

A doua zi, la ora 10, mă prezint la consultaţia programată la un cabinet de homeopatie. Deh! Omul disperat caută tot felul de soluţii. Pe hol, doi pacienţi: eu şi fostul meu soţ. Ne programase fata noastră pe amândoi. După taclale cu asistenta, râsete şi sugestii să venim la terapie Bowen şi masaj (de parcă nu ar fi costat destul consultaţia, 160 de lei!...), apare doamna doctor homeopat. Grăbită nevoie mare, abia reîntoarsă din concediu, cu telefonul la ureche! Măi să fie, aşa s-o fi practicând acum medicina de toate doctoriţele mă primesc cu telefoanele la urechi? Îmi zic în gând „răbdare" şi mă concentrez pe pozitiv. „N-o să facă şi asta la fel, îmi spun!" Şi aşa a şi fost. Convorbirea s-a încheiat. Îmi spune să mă aşez, să-mi fixez tălpile pe două chestii tip pedale cu senzori, la fel, mâinile, iar fruntea sprijinită de un suport, de asemenea, cu senzori. Nu mă aşez bine, căci sună telefonul. „Ghinion, îmi zic! O să termine repede." Porneşte aparatul care vede corpul în 3D (cum s-o fi numind, nu ştiu). Convorbirea continuă în timp ce îmi scanează toate organele şi sistemele. Printre discuţii în care-şi dirijează, probabil, contabila, unde să meargă, ce să facă, în ce cont, în ce drăcii, mi se mai adresează şi mie din când în când. Îmi vine să-i spun câteva. Mă controlez cu greu. Mă gândesc să mă ridic şi să plec. Gata! Convorbirea se încheie! Dar şi bucuria mea e gata. Apelează ea din nou. Şi vorbeşte, şi vorbeşte… Iar mie-mi vin în minte toate înjurăturile pe care le-am auzit de la strămoşi. În ultimele 10 minute se concentrează asupra mea. Ce-o fi înţeles ea din scanările acelea pe care sigur nu le-a văzut? Nu ştiu. Îmi scrie două reţete, le iau şi plec. Sun la farmacia Selena să întreb de medicamente. Farmacista, drăguţă, îmi sugerează să întreb doctoriţa ce anume mi-a scris: Aurum Metallicum sau Aurum Muriaticum? Ignatia C9 nu există, îmi spune. O sun pe asistentă. Ea o sună pe doctoriţă, care nu mai era la cabinet. Se dezleagă misterul: Aurum Metallicum şi Ignatia CH9.

Rămân cu un gust amar şi acru şi iute şi de toate felurile. Omul bolnav este plin de frici pentru a fi capabil să ia atitudine. Iar imitaţiile de doctoriţe profită de slăbiciunile lui. Bani să iasă! Dă-i încolo de proşti, dacă se poate, de ce nu?

 

Lasă un comentariu