ROMÂNIA ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL (IV) ARMISTIŢIUL (22 noiembrie 1917 - 6 martie 1918)

În tot acest timp, noul generalisim rus Krîlenco - fost plutonier - a ordonat ostaşilor săi de pe întregul front să revină în Rusia cu armele şi muniţiile lor, şi în cazul în care ar fi întâmpinat vreun obstacol să-şi deschidă drumul cu armele şi să distrugă totul în cale. În acelaşi timp, ruşii aflaţi pe teritoriile româneşti ţineau întruniri revoluţionare şi îndemnau populaţia autohtonă la revoltă, la uciderea conducătorilor noştri şi detronarea dinastiei. Trenurile de pe teritoriul nostru erau luate în stăpânire prin forţa şi sub ameninţarea armelor, plecând cu ele când voiau şi opreau după bunul plac, fără a respecta niciun orar al mersului trenurilor şi de aici frecventele ciocniri şi deraieri care deveniseră un fapt cotidian. Peste tot pe unde erau ruşi, aveau loc distrugeri de poduri, case şi averi, iar pe localnici îi legau, băteau şi le necinsteau femeile şi fetele, iar una din distracţiile lor devenise aruncarea grenadelor în casele oamenilor. Ruşii au început să-şi vândă armele, iar cele nevândute le mai serveau doar pentru a jefui. Toţi criminalii ruşi, ca şi anarhiştii eliberaţi din ocne şi puşcării, întorşi în „ţara fericirii" au devenit conducătorii maselor de brute; toţi soldaţii ruşi foşti prizonieri la germani şi austro-ungari, fiind îndoctrinaţi, erau instigatori. Mai multe corpuri de armată somau autorităţile militare române să nu-şi mai apere foştii conducători care, chipurile, ar sta ascunşi la Iaşi şi ar trebui predaţi. Demersurile lor s-au izbit de contrapropaganda românească şi de măsurile luate de comandanţi. De pildă, generalul Petala de la Corpul Armată I, a dat un avertisment drastic: „Trădătorii trebuie judecaţi şi condamnaţi la moarte… Pe de altă parte, luptătorii credincioşi, fie ei în viaţă sau căzuţi pe câmpul de luptă… vor fi acoperiţi cu glorie… Trădătorii, dimpotrivă, vor îngrămădi ruşinea asupra numelui lor, plătind pentru păcatul lor". Aşa se face că numărul soldaţilor români care au dezertat a fost nesemnificativ. În caz contrar, ruşii ameninţau cu distrugerea întregii ţări. Patrulele germane, austriece şi ungureşti, în tot acest timp, se plimbau nestingherite pe front până la ruşi şi înapoi. Ofiţerii germani, austrieci şi unguri o ţineau într-un chef continuu cu cei ruşi cărora adesea le îmbrăcau uniformele şi în felul acesta umblau prin ţară la noi şi spionau. Pe frontul austriac şi german au fost deschise o mulţime de cârciumi unde ruşii petreceau zi şi noapte. Germanii şi austro-ungarii serveau drept intermediari, primind toate telegramele comandamentului suprem rus din Rusia şi le transmiteau ruşilor de pe frontul românesc. În tot acest timp, în Rusia şi la Odesa, în special, se strângeau noi trupe de bolşevici care se pregăteau să atace România. Toată mişcarea contra ţării noastre era condusă de marele criminal, bulgarul Racovski, care era duşmanul de moarte al Românilor.

Marele Comandament Român, însă, nelăsându-se intimidat, ba dimpotrivă, cu o mână de fier şi o hotărâre „sălbatic de energică", a luat cele mai riguroase măsuri de stăvilire şi remediere a situaţiei, acţionând astfel:

1) Toate trupele noastre, din rezerva armatelor, au fost trimise împotriva frontului ocupat de resturile trupelor ruseşti;

2) Trupele de jandarmi, din toate judeţele, au fost mult sporite;

3) Teritoriul Moldovei a fost împărţit în regiuni, fiecare regiune fiind dată în paza şi autoritatea unei unităţi româneşti;

4) Orice încălcare a ordinelor date de Marele Cartier General era pedepsit prin arme;

5) A fost interzisă trecerea şi staţionarea trupelor ruseşti - chiar şi a celor dezarmate - în Iaşi şi în apropierea Iaşului;

6) Toate somaţiile se făceau de către jandarmi sau de trupele însărcinate cu ordinea şi urmau a fi executate imediat şi fără discuţii, fie individual, fie de către detaşamente;

7) Nicio trupă rusească nu putea părăsi frontul şi ţara, decât dezarmată. Excepţie de la dezarmare erau doar trupele care erau recunoscute ca nefiind bolşevice;

8) Respectarea tuturor disponibilităţilor acestora era impusă prin forţa armată, iar neexecutarea era reprimată pe loc şi imediat, după legile române.

Acestea au fost, în linii generale, măsurile de ordine luate de Marele Comandament Român, iar executarea lor s-a făcut cu ultima picătură de energie. Orice moment de slăbiciune în faţa celor peste un milion de ruşi recalcitranţi, ar fi însemnat prăbuşirea ţării.

(va urma)

Lasă un comentariu