Ministrul Justiţiei - Tudorel Toader - şi proiectul lui trăsnit!

Distribuie pe:

Un criticat proiect de lege, anunţat de Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, „prevede despăgubiri şi compensaţii materiale, pentru perioada cât un deţinut a stat în condiţii necorespunzătoare".

Cel mai aspru critic al acestui proiect s-a dovedit Ludovic Orban, preşedintele PNL, care susţine că „Tudorel Toader îi pregăteşte terenul liderului PSD - Liviu Dragnea -, în cazul în care va fi condamnat. Adică, îl ajută pe domnul Dragnea, ca, în cazul în care va fi condamnat şi ajunge la puşcărie, să primească ceva bani. Vedem că prietenul puşcăriaşilor, Tudorel Toader, în loc să se ocupe de îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, să găsească soluţii reale pentru ca statul român să nu fie condamnat la CEDO, domnul ministru al Justiţiei inventează proiecte de legi prin care vrea să îi despăgubească, chiar şi pe cei care nu au cerut să fie despăgubiţi, cu sume care pot să se ridice până la 500 de milioane de euro".

De aceeaşi părere este şi senatorul PNL - Alina Gorghiu: „Domnul Toader pune în dezbatere publică un proiect prin care aruncăm pe geam, fără să ne ceară nimeni aşa ceva, fără să ne oblige vreo hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai bine de 500 de milioane de euro, sumă ce va creşte, pe măsură ce vor ieşi din închisoare alţi deţinuţi. (…) Ţineţi banii în bugetul statului, nu-i aruncaţi pe geam, aiurea!".

De remarcat că, în prezent, Statul Român plăteşte (sursa: Agerpres) cam 4.000 de lei pe lună pentru fiecare deţinut! Un cititor ne întreba, cu o zi în urmă. „După ce acei infractori au furat, au dat la cap, au violat, au ucis, au încălcat legile ţării, unii ajungând, doar după două săptămâni de la eliberare, din nou, în detenţie, să mai aibă şi pretenţia să fie despăgubiţi băneşte?! Vor închisoare de «cinci stele»?! Să ne gândim doar care-i hrana, pe zi, a bolnavilor noştri de prin spitale, şi cât cheltuieşte, zilnic, statul român, cu un deţinut?!

Lasă un comentariu