A plecat dintre noi una dintre cele mai autori-zate surse de informaţii despre viaţa culturală mureşeană: Traian Duşa.
Născut la Topliţa, la 1 martie 1936, trecut prin multe vămi geografice şi ideologice, Traian Duşa a reuşit ca nimeni altul să ofere o panoramă a vieţii culturale din ultimele şase decenii, nu doar cu ceea ce a fost la vedere, ci cu multe dedesubturi ale acesteia.
Educaţia sa a avut o foaie de parcurs diversă şi îndelungată, cu studii la Topliţa, Târgu-Mureş, Gheorgheni, Cluj.
A urmat Facultatea de Filologie-Istorie (1956-1961) şi Facultatea de Filosofie (1967-1969), la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
Traian Duşa a dobândit toate gradele didactice din învăţământul românesc preuniversitar: definitivat (1962), II (1968) şi I (1971), fiind absolvent a 11 cursuri de reciclare profesională în domeniile Limba şi literatura română, istorie, ştiinţe sociale, finalizate în totalitate cu nota 10 (zece) sau calificativul „foarte bine".
A fost dascăl la mai multe şcoli din judeţele Harghita şi Mureş, dar consacrarea i-au adus-o Liceul de Artă (1971-1977, 1990-1998), şi Şcoala Normală „Mihai Eminescu" (1977-1990), ambele din Târgu-Mureş.
A urmat şi cursurile Şcolii Populare de Artă, secţia pictură, din Târgu-Mureş (1954-1956), a fost preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă din Târgu-Mureş (1965-1972).
A fost mereu un om harnic, nedându-se la o parte nici de la munca fizică, încrezător în puterile sale. Care, parcă, s-au înteţit în deceniile din urmă, materializate în ample panorame ale istoriei culturale locale.
„N-a venit vremea ca să ne gândim la moarte, că mai avem destule de făcut şi de văzut", spunea cu câţiva ani în urmă, angajat în lucrări ample, care-i aduceau un plus de motivaţie, de optimism.
I-am fost editorul ultimelor sale cărţi, am avut frecvente întâlniri şi discuţii îndelungi. Îi plăcea să povestească şi, Doamne, câte avea de spus, câte ştia... Îi spuneam mereu că trebuie să scrie tot ceea ce i-a fost dat să trăiască pe planul educaţiei şi culturii, pentru că e singurul care s-a angajat cu viaţa sa să depună mărturie pentru o istorie, cel mai adesea, frământată, „mărturii prin vreme de aici şi din alte părţi ale lumii", se confesa Traian Duşa în volumul aniversar, la împlinirea a 80 de ani. „Toate acestea, şi multe altele, scrise şi nescrise încă, fac parte din viaţa mea, mai mult, mai puţin sau în totalitate, fără să uit că şi alţii o au pe a lor, ştiut fiind că nu toate sunt la fel, că fiecare dintre noi şi-o consideră şi şi-o reconsideră, când ajunge la vremea socotelilor, din punctul sau din punctele lui de vedere, raportându-se la univers, la societate sau la el însuşi, dacă-i sincer cu sine, fără să uite ceea ce anticii greci ştiau că: «Omul este măsura tuturor lucrurilor»" (Protagoras).
Deşi n-a abandonat masa de lucru, fiind chiar în curs de redactare a unei noi lucrări, Traian Duşa se simţea un om împlinit, prin destinul propriu, prin cel al familiei, fiind foarte mândru de copiii săi.
La 82 de ani, Traian Duşa pune punct unei vieţi dedicate idealurilor înalte care-l pot anima pe un om care şi-a iubit cu ardoare neamul şi ţara. Ne rămân cărţile lui (Cetatea Târgu-Mureşului, 1968, O pagină de istorie - Biserica de lemn din Târgu-Mureş, 1969, Palatul Culturii din Târgu-Mureş, 1970, două ediţii, în două limbi: română şi maghiară, cele 4 volume: Pagini de istorie, artă şi cultură, 2002-2007), Topliţa Română, Vatră de Istorie, 2006, distinsă cu Premiul Naţional „Nişte ţărani", la Vioreşti-Vâlcea, în octombrie 2006, fiind prima monografie despre această localitate românească din judeţul Harghita, cele trei romane-eseu: Ţăran cu cravată: Devenirea, Proprietatea, Roadele, la care se adaugă două volume de proză Amintiri autentice, volume cu caracter aniversar la 75 şi 80 de ani), să vorbească despre el, despre noi, cei care mai credem în salvarea prin cultură.
