O întristată veste îndoliază aceste zile de sfântă sărbătoare creştinească, ,,Seniorul" Ligii Scriitorilor Români - filiala Mureş, cel care, anul trecut, primea Premiul Naţional al L.S.R. pentru trilogia ,,Ţăran cu cravată", scriitorul de mare forţă şi talent, DUŞA TRAIAN, a părăsit această lume pe care o cunoştea mai bine ca nimeni altul, pentru a se alătura acelor dăruiţi de Dumnezeu, care au lăsat o apăsată urmă în literatură şi în viaţa cetăţii.
Născut ţăran autentic, dintr-o lungă stârpe de oameni vrednici din Topliţa Română, într-o frământată şi nestatornică lume de atunci, Traian Duşa, copilul acela iute la minte şi doritor de a cunoaşte lumea şi a fi părtaş activ la transformările ce se prefigurau, s-a rupt de-ai săi la o vârstă fragedă şi-a luat viaţa în propriile mâini şi a pornit singur în lume să-şi clădească viitorul. A lăsat în urmă umilitoarea sărăcie, asprimea vieţii de la munte, s-a vălurit pe oceanul vieţii în vreme de furtună, s-a liniştit când timpurile i-au hărăzit o clipă de odihnă şi visare, dar s-a menţinut mereu în fruntea evenimentelor, doritor să schimbe lumea după propriile sale puteri. A luat de acolo, din lumea satului său, curatul, buna-cuviinţă, smerenia, respectul, sfânta dreptate, dorinţa de a slujii binele şi le-a pus în ţandăra gândului său, oriunde paşii vieţii l-au purtat prin această nestatornică şi mincinoasă lume.
S-a zbătut pentru fiecare treaptă urcătoare din viaţa lui făcându-şi prieteni şi duşmani, dar a slujit mereu doar adevărul şi nu pe oamenii cei aflaţi vremelnic în fruntea unor instituţii, funcţii, demnităţi, punând în toată munca sa, pasiune, voinţă, credinţa că tot ce face e necesar a fi făcut. A avut în el simţul istoriei, al clipei trecătoare care va lăsa urme înfluenţând viaţa semenilor săi aici, în pătimitul nostru Ardeal, unde toate sunt altfel decât în altă parte a lumii, aici unde rănile se închid greu şi se deschid uşor, unde împăcările sunt nestatornice, unde dulceaţa puterii din vremile trecute mai îmbie încă visul, simţul şi dorinţele unora trăitori, nu demult, în altă lume, unde ei erau totul.
Aşa a urcat viaţa, treaptă cu treaptă, copilul de ţăran Traian Duşa şi împreună cu el întreaga noastră lume, transformându-se, domnindu-se, înnobilându-se prin învăţătură şi cunoaştere, meritând în final, cu prisosinţă, emblematica CRAVATĂ, semn de nobleţe, de distincţie a trecerii sale într-o nouă lume, atât de râvnită cândva, care te individualiza şi îţi certifica o anumită ascendenţă socială, culturală, faţă de ceilalţi. Zecile de cărţi, miile de articole, marile proiecte relizate pe vremea când conducea destinele culturale ale acestui frământat colţ de lume ardeleană, toate faptele sale, tot şi toate cele bune l-au înălţat mult mai sus decât pe noi toţi ceilalţi, obişnuiţii, cei de rând, care am stat deoparte, care nu ne-am băgat în luptă, care n-am avut curajul lui să înfruntăm viaţa, prejudecăţile, să ne batem zi de zi pentru lucruri mari ori mărunte, dar care erau parte din ea.
Scriitorul de succes, poetul, publicistul, pictorul, criticul, analistul Traian Duşa, este în bună măsură eroul principal al cărţilor sale, martorul viu al unei părţi de istorie pe care şi-o asumă, pe care a construit-o singur, onorantă, multă în folosul nostru, al celor mulţi, care am stat atunci deoparte, în expectativă, iar acum am uitat-o. El ne aduce aminte de ea prin scrierile sale, pentru ca, rememorând-o să o putem povesti şi altora, să o retrăim spre neuitare.
Un ţăran la origine, un domn la sfârşitul vieţii care şi-a pus la gât, spre cinste şi fală, cravata, pe care a însemnat, ca pe un răboj faptele sale, mai multe bune decât rele, cele care îi dau nobleţe şi îi încoronează viaţa.
Membru fondator al Ligii Scriitorilor Români - filiala Mureş, om de o vastă cultură, harnic în ale scrisului, Traian Duşa a lăsat în urma lui câteva romane de mare forţă, care vor rămâne viitorimii să fie mărturie fidelă a unui timp apus, cu toate bunele şi relele sale, adevărate documente istorice pentru cei care vor veni în urma noastră. Stimat şi respectat de mulţi pentru dârzenia cu care şi-a apărat ideile şi opiniile în faţa mai marilor zilei din timpul trecut, Traian Duşa a rămas, şi la vârsta senectuţii, un exemplu de urmat pentru cei care cred că ei ar putea schimba în bine această mincinoasă lume pe care o trăim acum.
Ne îndurerează dispariţia sa şi golul pe care îl lasă în rândul membrilor filialei noastre acest „Ţăran cu cravată", care s-a „domnit" şi şi-a ridicat singur piedestalul pe care se va veşnici el şi opera lui.
Ne tot rărim de-o vreme de cei mari şi buni, tocmai acum când am avea mai multă nevoie de ei, dar dacă aşa a fost să fie, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să se milostivească de el şi să-l primească în raiurile sale, dându-i iertarea şi odihna veşnică binemeritată.
