GOLGOTA

Distribuie pe:

„Când a ajuns la locul numit Căpăţâna, L-au răstignit acolo". De aceea… ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele său, Hristos „a pătimit dincolo de poartă" (Evrei, 13, 12). Din cauza călcării Legii lui Dumnezeu, Adam şi Eva au fost izgoniţi din Grădina Edenului, Domnul Hristos, înlocuitorul nostru, trebuia să sufere dincolo de hotarele Ierusalimului. El a murit dincolo de poartă, acolo unde erau executaţi tâlharii şi ucigaşii. Pline de însemnătate sunt cuvintele: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi" (Galateni 3:13).

Preoţii şi conducătorii se legaseră printr-o înţelegere să nu facă nimic urmaşilor Domnului Hristos, dacă El avea să fie dat în mâinile lor, şi de aceea ucenicii şi credincioşii din oraş şi din împrejurimi s-au alăturat mulţimii care urma pe Mântuitorul. Când Domnul Iisus a trecut de poarta curţii lui Pilat, crucea care fusese pregătită pentru Baraba a fost pusă pe umerii săi zdrobiţi care sângerau. Doi tovarăşi de tâlhărie ai lui Baraba aveau să sufere moartea odată cu Domnul Hristos şi asupra lor au fost, de asemenea, puse crucile pregătite pentru ei.

Povara Mântuitorului era prea grea pentru El, în starea lui de slăbiciune şi suferinţă. De la Cina paştelui luată cu ucenicii Săi, El nu mâncase şi nu băuse nimic. Domnul Hristos însă n-a cedat, El n-a rostit niciun cuvânt decât pentru slava lui Dumnezeu.

Nu puţine femei se aflau în mulţimea ce urma pe Cel nevinovat la locul execuţiei. Şi, în timp ce Domnul Hristos cădea leşinat sub povara crucii, ele izbucneau în vaiete jalnice, trezind în inima sa o profundă milă: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri" (Luca 23: 28). El a văzut un simbol al nimicirii finale ce avea să vină asupra Lumii. El spusese: „Atunci vor începe să zică munţilor: Cădeţi peste noi! Şi dealurilor: Acoperiţi-ne! Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat"? (Luca 23, 30-31).

Nu puţini dintre cei care-i adresaseră osanale, pe când era popular, acum se alăturau strigătului: „Răstigneşte-l!

Răstigneşte-l!". Când Domnul Hristos a intrat în Ierusalim, speranţele ucenicilor crescuseră în cel mai înalt grad. Ei stătuseră strâns lângă Învăţătorul lor, considerând că era o mare onoare a fi în legătură cu El. Acum însă, în umilirea Sa, ei îl urmară de la distanţă. Erau plini de durere şi zdrobiţi, dezamăgiţi în speranţele lor. Cât de exact se împlineau cuvintele Domnului Hristos: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire căci este scris: Voi bate păstorul şi oile turmei vor fi risipite" (Matei, capitolul 26:31). Mama Domnului Hristos a văzut cum mâinile sale se întind pe cruce, ciocanul şi cuiele fuseseră aduse şi, în timp ce, bătute fiind, piroanele intrau în carnea moale, ucenicul cu inima zdrobită a dus departe de scena aceea plină de cruzime trupul leşinat al mamei lui Iisus. În timp ce soldaţii îşi aduceau la îndeplinire îngrozitoarea lor lucrare, Domnul Hristos se ruga pentru vrăjmaşii săi: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac".

De îndată ce domnul Iisus a fost pironit pe cruce, aceasta a fost ridicată de bărbaţi puternici şi trântită cu violenţă în groapa mai dinainte pregătită. Faptul acesta a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să sufere cea mai cumplită durere. Pe când puneau la cale moartea Domnului Hristos, Caiafa declarase că este mai de folos să moară un om pentru a salva întreaga naţiune. Acum, ipocrizia lor a fost dată pe faţă. Pentru a distruge pe Domnul Hristos, ei fuseseră gata să sacrifice până şi existenţa lor naţională.

Cu veacuri înainte de răstignire, Mântuitorul profeţise felul tratamentului la care avea să fie supus: „Căci nişte câini mă împresoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele, toate oasele aş putea să mi le număr. Ei însă pândesc şi mă privesc, îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea".

„Dacă eşti Tu fiul lui Dumnezeu, pogoară-te de pe cruce!", spuneau ei. Pentru Iisus, în agonia Sa pe cruce, a venit ca o rază de mângâiere rugăciunea tâlharului pocăit. „Pentru noi, este drept, căci am primit răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar Omul acesta n-a făcut niciun rău. Doamne, adu-ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta", striga el. (Luca l3:42). Răspunsul veni imediat: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în Paradis".

Prin credinţă, Domnul Hristos a fost biruitor. Când strigătul „S-a sfârşit!" a ieşit de pe buzele Domnului Hristos, preoţii oficiau în templu. Era ceasul jertfei de seară. Pământul a început să se zguduie şi să tremure. Totul este cuprins de groază şi confuzie. Tipul întâlneşte antitipul în moartea Fiului lui Dumnezeu. Se pregăteşte o cale nouă şi vie pentru toţi. Fiul lui Dumnezeu a venit după Cuvântul Său: „Iată-mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule". „Cu însuşi sângele Său, El a intrat în locul Prea Sfânt, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică." (Evrei, capit. nr. 10, versetul nr. 7, cap. 9,12). Domnul Iisus nu şi-a încheiat viaţa până când n-a dus la îndeplinire lucrarea pe care a venit să o facă şi, odată cu ultima Sa răsuflare, El a exclamat „S-a sfârşit"! (Ioan, cap. nr. 19, versetul nr. 30).

Lasă un comentariu