SPANACUL - DUŞMANUL ANEMIEI

Distribuie pe:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de descopera.ro, atrage atenţia că deficitul de fier din organism, care aduce anemia, afectează mai mulţi oameni decât orice altă boală, acest fapt constituind o problemă de sănătate publică.

Din acest punct de vedere, în România, cel puţin 24% dintre femeile cu vârsta între 15 şi 49 ani suferă de anemie, adică, de un deficit de fier, pe care, potrivit studiilor ştiinţifice, organismul uman îl poate asimila, cel mai bine, din spanac.

„Fierul este un micronutrient vital pentru organismul uman, făcând parte din compoziţia hemului din hemoglobină şi mioglobină, cu rol în transportul oxigenului la ţesuturi.

Lipsa de fier din organism aduce anemia, care, la început, poate trece neobservată, însă, când evoluţia acesteia este de mai lungă durată, organismul resimte oboseală, pierderea energiei, bătăi rapide ale inimii, dureri de cap (mai ales în condiţii de efort fizic), dificultăţi de concentrare, paloarea pielii, crampe musculare sau insomnie.

O metodă simplă de a echilibra aportul de fier în organism este consumul de spanac, acesta având în compoziţie cantităţi mari de vitamina A, de vitamina K şi de folat (vitamina B9).

Vitamina A este importantă pentru vederea pe timpul nopţii, dar şi în creşterea şi dezvoltarea celulară, reglarea funcţiilor sistemului imunitar şi în reproducere. Sub denumirea de vitamina K sunt reunite mai multe substanţe cu proprietăţi asemănătoare, implicate în procesul de coagulare, iar folatul (vitamina B9) este implicată în sinteza ADN-ului, în metabolismul aminoacizilor, în diviziunea celulară şi în maturarea celulelor roşii sanguine.

Spanacul este benefic pentru o largă categorie de oameni, mai ales la ieşirea din iarnă. Acesta poate fi consumat, atât în stare crudă, sub formă de salate, cât şi adăugat la diferite ciorbe sau mâncăruri, dar şi, pur şi simplu, fiert în abur, inclusiv în timpul sarcinii, pentru a preveni deficitul de folat, care este implicat în defectul de tub neural şi retard de creştere intrauterină la făt.

Totuşi, consumul de spanac are şi cotraindicaţii. Din cauza conţinutului crescut de oxalaţi, el trebuie evitat de persoanele care au acidul uric crescut în sânge şi de persoanele care suferă de gută sau de litiază renală", afirmă specialiştii în nutriţie.

 

Lasă un comentariu