Dragi cititori, ziua de joi din săptămâna pătimirilor, care mai poartă şi denumirea de Joia mare, este o zi cu totul şi cu totul specială pentru viaţa noastră, a creştinilor. Este ziua în care primim una dintre cele mai frumoase şi mai nepreţuite moşteniri - Euharistia. Astăzi este ziua în care Hristos, binecuvântând, sfinţind şi frângând va da ucenicilor săi Sfântul Său trup şi sânge „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci", iar prin apostoli, din generaţie în generaţie, această Taină ajunge şi la noi. Este o zi încărcată atât duhovniceşte cât şi istoric, pe lângă instituirea Euharistiei la Cina cea de Taină, Mântuitorul are un dialog direct cu Dumnezeu Tatăl în grădina Ghetsimani cu privire la pătimirile pe care urmează să le sufere, iar tot în această zi, Hristos este sărutat de Iuda, prins, legat şi dus în faţa căpeteniilor pentru a fi judecat.
Revenim la Cina cea de taină.
Mântuitorul Iisus Hristos ne-a vorbit în nenumărate rânduri despre dragostea Dumnezeiască, însă astăzi cuvintele Sale s-au desăvârşit, s-au concretizat prin împărtăşirea ucenicilor şi a noastră totodată, cu Sfintele Taine.
Tot în acest context, Mântuitorul a mai făcut un gest greu de uitat, şi anume, a spălat picioarele ucenicilor aşa cum reiese din Sfânta Scriptură, dar şi din cântările pe care Biserica le-a rânduit pentru a fi cântate în această zi.
Să ne apropiem dar toţi, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor şi să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia, căci aşa a poruncit Hristos ucenicilor Săi...
Sfânta spălare ne arată taina cea necuprinsă de minte a smereniei Domnului, „care, din nemăsurata Sa bunătate, ne-a arătat calea cea mai bună de urmat - smerenia - când a spălat picioarele ucenicilor Săi" şi tot Cuvântul lui Dumnezeu spune: „cel care va vrea să fie mare între voi să fie slujitor al vostru, şi cel care va vrea să fie întâi între voi să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi".
Imediat după spălarea picioarelor, începe ritualul cinei şi odată cu aceasta încep şi pătimirile Domnului Hristos în chip tainic.
Cuvintele prin care Hristos a instituit această Sfântă Taină au fost consemnate de apostoli şi ucenici şi păstrate de Sfânta noastră Biserica ca pe un tezaur de nepreţuit.
„Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi...; beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă...". De acum începe Trupul să se frângă şi Sângele să se verse şi nu va conteni până la sfârşitul veacurilor, deoarece la sfârşitul cinei Mântuitorul lasă poruncă: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea!".
Acesta este „leacul nemuririi", după cuvântul Sfinţilor Părinţilor, căci ne încredinţează Domnul atunci când zice:
„Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi" (Ioan 6, 54).
Şi sfârşindu-se Cina, Hristos porneşte spre grădina Ghetsimani, acolo unde va vorbi cu Părintele său ceresc - Dumnezeu Tatăl:
„Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu" (Matei 26, 39), făcând referire la paharul pătimirii, la amărăciunea suferinţei care urma să o îndure pentru mântuirea neamului omenesc.
Evangheliştii relatează că Iisus a început să Se întristeze şi să Se mâhnească în faţa perspectivei morţii iminente, fapt care arată neliniştea şi tulburarea Sa ca Om care-şi încorda voinţa pentru a împlini voia Tatălui şi a nu se lăsa doborât de frica morţii. Evanghelistul Luca ni-L prezintă pe Mântuitorul îngenuncheat în momentul dramatic al luptei Sale decisive, al agoniei. Era o luptă ce se ducea în El însuşi între frica omului, care mergea până la vărsarea de picături de sânge amestecate cu sudoarea Sa, şi hotărârea de a-şi pune de acord voia Sa omenească cu voia Tatălui ceresc, care era şi voia lui dumnezeiască ce voia această moarte şi nu acceptă să fie evitat.
De îndată ce a sfârşit rugăciunea, s-a apropiat de el mulţime multă în frunte cu Iuda, cel care a privit mai cu dragoste către cei 30 de arginţi decât către Hristos - izvorul dragostei.
Cu o sărutare, Hristos este vândut, legat şi dus în faţa căpeteniilor pentru a fi judecat, deşi, nu a făcut niciun rău, ci din contră, a înviat oameni, a vindecat bolnavi, a săturat mulţimi etc. Este legat precum un tâlhar.
În încheiere vă îndemn să rămâneţi tari în credinţă, să vă rugaţi şi să primiţi aşa cum se cuvine pe Hristos, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Lui şi să nu fim asemenea lui Iuda cel rău credincios.
