† Cardinal Lucian prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic al

Distribuie pe:

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiţi fii sufleteşti,

„De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său."

Cu aceste cuvinte din predica sa, în Duminica Învierii Mântuitorului, Sfântul Ioan Gură de Aur îi cheamă pe creştini la bucurie. Este o bucurie izvorâtă din certitudinea de a fi mântuiţi prin trecerea din moarte la viaţă, a Celui care are putere de a birui răul şi suferinţa. De aceea cântăm cu toţii: „Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Omul încununează întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Precum în slujba Bisericii, cununa se aşază pe capetele mirilor, la fel Domnul Cel Atotputernic îl aşază pe om peste tot ceea ce a făurit în lume. Astfel, prin porunca de a stăpâni pământul, adresată lui Adam, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim stăpâni peste tot ceea ce El a creat: să stăpânim şi să nu ne lăsăm stăpâniţi; să fim liberi şi să nu ne lăsăm înrobiţi de nimic din ceea ce este creat. Suntem cu toţii chemaţi la a ne descoperi demnitatea cu care ne-a înzestrat Creatorul, fiind fiecare dintre noi icoana şi asemănarea acelui Dumnezeu care din nimic a făcut cerul şi pământul.

Această ordine perfectă, dorită şi rânduită de Creator, a fost distrusă de păcatul neascultării care l-a împins pe Adam să se ascundă de Dumnezeu. În vacarmul şi în iureşul mileniului al treilea, omul post-modern trăieşte aceeaşi dramă a însingurării, robit de vicii şi de muncă, fragilizat de superficialitatea raporturilor umane. Cu toate acestea, fiinţa umană continuă prin însăşi natura ei să caute binele, lumina şi armonia. În cămara conştiinţei sale, nu reuşeşte să înnăbuşe şoapta Celui care l-a creat şi care speră şi aşteaptă mereu ca fiul risipitor să se întoarcă acasă.

Omul nu poate trăi departe de Dumnezeu, nu poate exista fără Dumnezeu. Sistemele ateiste şi persecuţiile împotriva Bisericii din secolul trecut au dovedit-o pe deplin. Din toate aceste încercări, Biserica a ieşit înnoită, purificată, iar lacrimile şi sângele mucenicilor i-au reînnoit haina de nuntă pentru Mirele Cristos.

Iubiţi credincioşi,

Despre Învierea lui Isus ne vorbesc, înainte de toate, paginile Evangheliilor. Sfânta Scriptură zugrăveşte Învierea ca fiind cheia de lectură a întregii existenţe pământeşti a Domnului: toate minunile şi semnele de El săvârşite, doar în Înviere îşi găsesc înţelesul desăvârşit. Contemplând paginile acestor Evanghelii, aşa cum o facem de exemplu în Joia Mare, descoperim un lucru minunat: Dumnezeu a transformat moartea în biruinţă pentru Fiul Său şi, prin El, pentru noi şi pentru întreaga omenire. În sensul acesta, semnul Învierii Domnului nu este doar descoperirea mormântului gol, ci este, înainte de toate, o întâlnire cu Domnul înviat. Într-un fel sau altul toţi Îl întâlnesc pe Mântuitorul în acele locuri în care au vieţuit împreună cu Isus: la Ierusalim şi în Galileea. Ce înseamnă pentru noi acest lucru? Înseamnă că Domnul ne apare şi nouă acolo unde L-am cunoscut: în satele şi oraşele noastre, pe altarele bisericuţelor noastre, acolo unde am auzit întâia oară vorbindu-se despre El, acolo unde doi sau trei ne reunim în numele Lui. Acolo auzim şi noi acel duios şi plin de speranţă: Pace vouă!

Toate aceste adevăruri le mărturisim ori de câte ori recităm Simbolul Credinţei: „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat". Până aici sunt toate fapte istorice. Însă Crezul continuă: „şi a înviat a treia zi". Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că realitatea Învierii Domnului este accesibilă doar celui care o priveşte cu ochii credinţei, celui care e capabil să recite Crezul până la capăt. Pentru unul ca acesta, moartea nu va fi altceva decât o trecere spre adevărata viaţă. Aşa a fost pentru Isus din Nazaret şi aşa va fi pentru toţi ucenicii Lui. Cel care crede că Isus este Domnul nu trebuie să aibă teamă de propria moarte, fiindcă nici măcar moartea nu îl va putea despărţi de iubirea Domnului Său, aşa cum mărturiseşte psalmistul: „Unde mă voi duce de la Spiritul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginea mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta" (Psalmul 138, 7-10).

Dragi credincioşi,

Isus ne eliberează de iluzia pe care Satana vrea să ne-o inoculeze: aceea că am fi abandonaţi propriului destin şi, în final, morţii. Şi de aceea, din dimineaţa de duminică şi din acea grădină a Învierii, speranţa luminează cele mai întunecoase unghere ale existenţei oamenilor. Înviind din morţi, Isus conduce omenirea înspre starea dintru început: cea în care omul nu mai moare.

Împreună cu Apostolul Petru, în casa sutaşului Corneliu, putem şi noi să spunem că „Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi" (Fapte 10, 40-41). Alături de comunitatea Bisericii, îl vedem şi noi pe Cel înviat în Euharistie, mâncăm şi bem şi noi la masa Lui, îl întâlnim şi noi pe Cel ce a călcat stăpânirea morţii, cu moartea pe moarte călcând. Mormântul gol ne trimite astfel la ceva mult mai important: Isus nu mai este în mormânt, ci este prezent în Biserica Lui. Acolo primim Trupul Lui, acolo devenim mădularele Lui.

Alături de Fecioara Sfântă, Maica Bisericii, să ne apropiem şi să intrăm tot mai adânc, pe an ce trece, în misterul de iubire şi de lumină al Învierii. Ea, cea care a crezut Cuvântului lui Dumnezeu chiar şi în faţa răstignirii, ne va conduce şi pe noi pe calea cea strâmtă a credinţei. Dacă ne vom încredinţa ocrotirii Ei materne, inimile noastre vor deveni asemenea cu Inima Ei: un tezaur al prezenţei lui Dumnezeu. Maria, cinstită în icoane ca „Cea care ne arată Calea", ne va fi întotdeauna ocrotitoare pe calea înspre Fiul ei cel Înviat. Amin!

Dimpreună cu Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă doresc tuturor sărbători pascale binecuvântate.

Cristos a înviat!

Adevărat a înviat!

† Cardinal Lucian Arhiepiscop şi Mitropolit Arhiepiscop Major

Dată în Blaj de Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos

Anul Domnului 2018

Lasă un comentariu