Paşte sau Crăciun?

Distribuie pe:

Cât se poate de regretabil, într-un comunicat oficial al Inspectoratului General de Poliţie (sursa: Agerpres), se precizează: „Cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului, vă urăm Paşte Fericit!". Urmarea? În faţa Ministerului de Interne, manifestanţii la protest au reclamat, „lipsa de cultură în instituţiile statului".

Protestatarii din faţa Ministerului de Interne, susţineau că acest „minister, cât şi alte instituţii ale statului sunt conduse de oameni cu un nivel de cultură foarte scăzut!". Conform urării, protestatarii au adus, în faţa Ministerului de Interne, un brad! Da, greşeala-i omenească, însă nici chiar aşa!

În legătură cu cultura unor inşi, îmburcaţi în scaunele înalte ale Puterii, ale Guvernării, dinainte şi de după decembrie 1989, o întâmplare a făcut înconjurul lumii literare din România. Marele prozator, acea fabrică de metafore, Fănuş Neagu, a fost invitat la Susana Gîdea, mai-marele Culturii Socialiste a timpului. La „Madame Candea" (restaurantul Uniunii Scriitorilor din Piaţa Victoriei nr. 115) era aşteptat, cu nerăbdare, de prieteni. Apare. Curioşi îl întreabă: „Fănuş, spune-ne cum a fost"? A ras un pahar din vinul cel alb, şi, înainte de a se aşeza, a rostit doar atât: „Eu nu mă tem de ministrul Culturii, ci de cultura ministrului!". Râsete pe-nfundate.

Lasă un comentariu