În anul acela, Maria nu a putut să meargă la biserică în noaptea de Înviere. Era bolnavă de câteva zile. Deodată, auzi că este cineva la uşă. „Este Hristos", gândi Maria, căci aşa îi povestea bunicul, că Însuşi Hristos se îmbracă în haine sărăcăcioase ca să încerce milostivirea oamenilor. Se dădu cu grijă jos din pat şi alergă către uşă. Era un om înalt şi bărbos. Pe cât se pare şi el era luat pe neaşteptate şi înlemnise. Maria se uită câteva clipe la străin, după care îi zise zâmbitoare:
- Aşteptaţi, vă rog!, şi se duse în bucătărie de unde luă un coş plin cu ouă roşii. Maria îi întinse unul şi-i spuse veselă:
-„Hristos a înviat!"
Bucuria ei se revărsă şi asupra străinului, iar faţa lui deveni mai blândă. Răspunse cu glas răguşit:
-„Adevărat a Înviat!"
Era un hoţ şi se părea că-n sufletul lui nu mai rămăsese nimic sfânt, de vreme ce chiar în noaptea Sfintei Învieri vroia să prade o casă. Dar iată că ia în mâinile lui mari ouşorul roşu. Îşi aduse aminte cum, cu multă vreme în urmă, bunica îi povestea despre Ziua Învierii. Îşi amintea slujba de Paşti din micuţa biserică din sat, cum se rugau credincioşii toată noaptea, de Pilda fiului risipitor, cum cânta împreună cu prietenii lui în Joia Mare: „pe tâlharul cel cu bună înţelegere…" S-ar fi gândit ce va deveni după mulţi ani?! Privi din nou spre dulcea fetiţă şi repetă
„Cu-adevărat a înviat!" Însă cuvintele le spunea deja despre sine însuşi... Ar fi vrut să fie la fel de curat ca fetiţa din faţa lui.
Cu ochii plini de lacrimi, se întoarse şi, ţinând cu grijă ouşorul roşu, porni grăbit spre biserica de unde se auzeau cântările Învierii...
Hristos a Înviat,
Vă urează părintele GHEORGHE ŞINCAN
