Dacă vom crede că viaţa noastră evoluează în „CERCURI CONCENTRICE", atunci ne aflăm în faţa unei cărţi de poezie scrise cu sufletul poetei, pentru sufletul nostru cel întinat de-acum cu toate păcatele lumii, pe care domnia sa vrea să-l lecuiască, să-l mângâie, să-l trezească la viaţă prin forţa cuvântului său, picurat în forma unui vers matur, elaborat, care are multă distincţie, dovada unei culturi vaste, temeinice, care înnobilează harul şi darul primit de la celest pentru a-l împărţi cu generozitate cititorilor ei.
Fiecare poezie are o temă distinctă, pe care poeta o dezvoltă frumos, armonios, purtându-ne pe căi numai de ea ştiute, pentru a ne dezgheţa sufletul, pentru a ne înaripa gândul, pentru a ne înfiora simţurile şi a ne face să trăim o fărâmă de timp în afara acestor timpuri, pe care, nu de puţine ori noi ni le facem singuri şi ni le merităm din plin.
În multe din poeziile sale apar figuri emblematice ale unui trecut glorios din istoria umanităţii, tocmai pentru a sublinia, prin comparaţie, măreţia acelei lumi trecute prea uşor în uitare, faţă de urâţenia celei de astăzi, lipsită de idealuri, de simţire, de speranţe spre mai binele tuturor.
În altele, Viorica Şutu îşi etalează în faţa ochilor minţii noastre toate trăirile şi visele sale îndreptate spre frumosul şi umanul din noi, înfiorându-şi versul pentru a ne înfiora inimile, pentru a ne aduce aminte că suntem oameni cu sentimente şi trăiri ce trebuie a fi îndreptate spre frumos, bunătate, iertare, cu vise ce trebuie înălţate spre a ne înălţa spiritual, cu speranţe ce trebuie duse până la capăt pentru a nu pierde esenţa umanului din noi.
Din cuprinsul acestei frumoase cărţi ne putem alege ce vrem, poezii de dragoste care ne răscolesc amintirile ducându-ne în lumea preacuratului şi al simţământului care a fost odată, dar care mai trăieşte încă în neuitare, undeva, în ţandără de gând frumos, tăinuit acolo cu grijă, spre a-l feri de întinare; poezii patriotice care fac apel la măreţia trecutului nostru pentru a ne da puterea de a dezrobi sufletul din robia laşităţilor noastre care ne-au îndepărtat de neam şi ţară, dezunindu-ne, sărăcindu-ne de sentimente şi trăirile care ţin în nepierire viţa neamului românesc.
O remarcă aparte pentru poeziile cu tentă religioasă, atât de curat şi cu sinceră trăire exprimate, în care poeta subliniază ideea că fără dragoste, fără iertare, fără smerenie nu ne putem apropia unii de alţii şi nici de Dumnezeire, nu ne putem schimba în bine, nu putem merge mai departe, nu suntem ceea ce s-a dorit a fi de către creator.
La fel sunt şi poeziile care îi întorc gândul poetei spre timpul copilăriei, în acea lume fără de griji, fără de nevoi, plină de toată frumuseţea unei fericite copilării. Aici cuvântul este vis şi vibraţie sufletească, lacrimă de suflet pentru ceva de preţ, pierdut pentru totdeauna, un fuior de fum care s-a ridicat spre tăriile cereşti unde ne va aştepta să-l retrăim iară, când vom fi veşnicie.
Am spus şi o repet, această carte, ca şi celelalte de până acum, ale autoarei, ne arătă că suntem în faţa unei fiinţe deosebit de sensibile, pe care viaţa, cu toate cele rele şi bune ale sale, a încercat-o din plin, îmblânzindu-i sufletul, făcându-l parcă prea iertător uneori cu toţi şi cu toate relele lumii care s-au abătut asupra ei. Poate că de aici vine căldura poeziei, smerenia cuvântului ei care nu jigneşte şi nu supără niciodată pe nimeni, visul şi visare într-o lume mai bună, mai umană, mai aplecată spre înţelegere, spre iubire şi iertare, spre frumosul pe care îl merităm ca fiinţe de lumină trăitoare ce suntem aici.
Iată, aşadar, o carte frumoasă ca sufletul autoarei, o carte care mângâie şi alină, bună de citit seara pentru a ne prelungi trăirile în visul nopţii şi a ne ferici măcar acolo clipita bucuriei. E de la sine înţeles că Viorica Şutu îşi scrie singură acum neuitarea noastră şi a celor ce vin după noi, despre ea şi despre urma pe care o va lăsa în literatură. Citindu-i înaripatul vers o veţi citi pe ea şi veţi fi mereu umbra gândurilor sale.
Aşa am gândit eu, un împătimit cititor de poezie, atunci când mi-am plimbat sufletul şi ochii peste versurile poeziei sale.
