SALONUL DE ARTĂ MODERNĂ

Distribuie pe:

La Galeria „Unirea" din Tg.-Mureş a avut loc, săptămâna trecută, un vernisaj de artă modernă a artiştilor plastici ce aparţin A.A.P. Noul preşedinte, recent învestit în funcţie, CZIRJEK LUDOVIC, a activat timp de 23 de ani ca vicepreşedinte în această galerie, a cărui preşedinte a fost timp de 40 de ani, cunoscutul om de cultură, scriitor şi organizator a zeci de expoziţii, tabere şi evenimente artistice dl. ILARIE OPRIŞ - acum preşedinte onorific.

Publicul mureşean, receptiv, ca de obicei, la orice eveniment cultural, a putut viziona şi admira 60 de tablouri, aparţinând celor 42 de artişti. În cuvântul său de deschidere, dl. Ludovic (preşedinte) mulţumeşte artiştilor participanţi, publicului prezent, anunţând câteva evenimente apropiate ce vor avea loc în cadrul AAP. Cu umorul său binecunoscut şi cu un puternic accent de limbă maghiară, ne introduce în atmosfera expoziţiei, folosindu-se de cele două limbi, alternativ. În legătură cu arta modernă a sec. XX - ne prezintă un citat din biografia binecunoscutului artist de origine spaniolă - Picasso - care declara, fără lipsă de modestie, că „nu se simte un adevărat artist, dacă ar fi sincer cu sine, ci un comediant care a vrut să şocheze lumea prin creaţiile sale". După părerea sa, adevăraţii artişti îi considera pe GIOTTO, TIZIAN, GOYA şi REMBRANDT predecesori ai picturii universale. Continuă cu o poezie - rugăciune - a poetului maghiar REMENYIK SÁNDOR, legată de sărbătoarea religioasă a Paştelui catolic, în limba maghiară. Şi o anecdotă tradusă, referitoare la modul în care e prezentată tema compoziţională a viziunii OULUI - de către 2 titani ai artei moderne, Picasso şi Dally. Cele două genii artistice au prezentat oul ca un cub, respectiv Picasso, iar Dally, un ou prăjit pe o batistă ce atârnă pe o creangă de copac – Picasso susţine că oamenii cred că locul artei este în muzee, iar creaţia sa de la cubism încoace „este un joc al unui comediant, care deserveşte foamea de senzaţional".

Dl. VASILE MUREŞAN, artist plastic şi muzeograf, binecunoscut publicului mureşean, vorbind despre acest eveniment, face o caracterizare generală a salonului de artă modernă. Este meritul său de a panota pe simeze tablourile, după conţinutul şi tehnica folosită în compoziţiile prezente. Pe un perete se află lucrări modern figurative, iar pe ceilalţi 2 pereţi, lucrări modern nonfigurative, cu interpretări diferite ca „gestual art", unele cu tematică, altele complet abstracte. Apoi, cu verva sa caracteristică, se opreşte asupra fiecărui artist şi tablou pe care îl explică detaliat, pentru a fi înţeles (receptat) mai uşor de public, scoţând în evidenţă calităţile compoziţionale şi cromatice ale acestora. Pictura modernă este o schimbare uriaşă a gândirii şi mijloacelor tehnice a sec. XX, o altă viziune personală a artistului, care pune trăirile sale psihice, spirituale unice, în fiecare tablou. Mulţumeşte celor care l-au sprijinit în realizarea de simeze. Într-o atmosferă destinsă şi prietenoasă, urmează nelipsitele fotografii de grup, tradiţie ce se perpetuează de mulţi ani încoace. Succes artiştilor şi participanţilor din mai multe judeţe din ţară!

 

Lasă un comentariu