SOCIETATEA CULTURALĂ „MIORIŢA" - SPECTACOL SPECIAL DE PAŞTI

Distribuie pe:

Societatea Culturală ,, Mioriţa" are o vechime de peste 50 de ani. Sub directa îndrumare a domnului Gheorghe Vanga - preşedintele Societăţii Culturale „Mioriţa", generaţii de copii talentaţi s-au instruit în cadrul ei, în cei peste 50 de ani de activitate, devenind adevăraţi mesageri ai folclorului nostru. Principalul scop este acela de a face cunoscute copiilor valorile inestimabile ale folclorului românesc, în particular, caracteristicile dansurilor şi jocurilor populare din toate zonele mari ale ţării. În acest context, şi-a cucerit recunoaşterea atât pe plan intern, cât şi internaţional, prin numeroasele turnee artistice întreprinse şi festivaluri la care au participat. Repertoriul de dansuri populare, interpretat în costume zonale autentice, cuprinde suite de jocuri din principalele regiuni etno-folclorice ale României - Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania.

Casa de Cultură „Mihai Eminescu" din municipiul Târgu-Mureş a fost joi, 12 aprilie a.c., gazda unui spectacol dedicat sărbătorii de Paşti, susţinut de ansamblurile Societăţii Culturale „Mioriţa". Talentaţii dansatori au prezentat publicului jocuri populare, fiind aplaudaţi de publicul spectator, majoritatea părinţi, fraţi, bunici şi colegi ai copiilor. Coregrafia spectacolului a fost asigurată de dna Eva Albert şi dl Truţă Teodor, instructor Teodora Pavel.

În spectacol au evoluat aproape 200 de copii din şcolile judeţului Mureş. Reprezentaţia a debutat cu un dans din Tuşin, susţinut de Ansamblul „Mioriţa". Grupa mare de grădiniţă - Iepuraşii - au încântat publicul cu un vals, urmând ca Ansamblurile Izvoraşul şi Doruleţul, al şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul", să fie aplaudate pentru evoluţia lor cu un dans din Vătava.

O surpriză oferită spectatorilor a fost invitata specială, cunoscuta şi renumita artistă Leontina Pop.

Au urmat dansatorii Ansamblului „Răsună Codrul" al şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul", care au prezentat un dans din Moldova. Ansamblul „Flori de Primăvară" a încântat publicul cu un dans din Boiu, după care solista vocală Denisa Popa a fost aplaudată pentru cântecele interpretate.

În continuare, a fost pus în scenă un dans din Bistriţa, de către membrii Ansamblului „Bujoreii", iar Ansamblul „Muguraşii" de la Gimnaziul „AL. I. Cuza" a prezentat un dans de pe valea Mureşului. Ansamblul „Românaşii", a evoluat pe scenă cu un dans din Săcalu de Pădure, iar periplul dansurilor prezentate s-a încheiat cu un dans de pe Târnavă, susţinut de Ansamblul „Mioriţa". Solista vocală Cristina Maria Simon s-a bucurat de aprecierea spectatorilor pentru cântecele interpretate, fiind răsplătită cu aplauze.

Vorbind despre prestigioasa Societate Culturală ,,Mioriţa", dl Gheorghe Vanga, în calitate de preşedinte, consideră că izbânzile artistice ale acesteia se datorează părinţilor, cadrelor didactice, dar şi dăruirii copiilor care sunt prezenţi zilnic la repetiţiile de jocuri şi cântece populare. Cu o vastă experienţă artistică, crede în potenţialul folcloric al zonei, remarcând: ,,Adevărul este că judeţul Mureş este depozitar de folclor ieşit din comun. De la un sat la altul este o diversitate ieşită din comun." De asemenea, făcând referire la cele peste 40 de dansuri puse în scenă, prezentate în cadrul spectacolelor, atât în ţară, cât şi peste hotare, în cadrul unor festivaluri sau concursuri, a punctat: „Sunt spectacole care se termină cu sala în picioare." În cadrul societăţii, pe lângă ansamblurile existente, funcţionează şi o şcoală de dans modern pentru copii.

Strălucitele montări scenice se datorează şi talentatului coregraf Eva Albert. În modestia-i caracteristică, cu o muncă artistică de peste 40 de ani, apreciază eforturile micilor dansatori. Ea se bucură de aprecierea copiilor, fiind disciplinaţi, ascultători şi perseverenţi.

Proiectul de mare anvergură a Societăţii Culturale ,,Mioriţa" va fi Festivalul Internaţional de Folclor ,,MAREA UNIRE", dedicat anului centenar. Acest festival se va desfăşura la Târgu-Mureş, în perioada 25-29 iulie 2018, cu participarea ansamblurilor artistice din ţară şi din diaspora românească.

 

Lasă un comentariu