„Busola Transilvaniei părea fixată cu totul spre Răsărit mai ales din cauză că populaţiile ei aparţineau în majoritate bisericii răsăritene" (istoric L. Kövari).
Ca să nu dau prilej la suspiciuni interpretative, foarte „la modă" pentru cei predispuşi să mă acuze de partizanat naţional, în acest capitol mă voi referi la Transilvania mai mult din perspectiva istoriografiei maghiare. Nu m-aş mira însă, ca unii să rămână foarte şocaţi să afle că, deşi ungurii s-au impus treptat în Transilvania, începând cu veacul IX, Transilvania şi Ungaria nu au format niciodată o singură ţară. Că avem de-a face cu două state organizate diferit şi distincte, în contextul în care regii unguri au „curtat" Transilvania vreo 300 de ani, ne-au arătat-o atât istoricul ungur A. Szilagy, cât şi o altă pleiadă de cercetători ai istoriografiei maghiare, care au ţinut să îşi exprime concluziile conform cărora Transilvania, păstrându-şi în continuare particularităţile, a rămas un voievodat independent şi anterior faţă de coroana regală ungară (până în 1541, când a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană), căci regii unguri „au fost siliţi să încuviinţeze organizarea deosebită a Transilvaniei" (E. Farczady), să nu poată încorpora niciodată Transilvania la Ungaria (F. Szilagyi) şi, lăsându-i un statut autonom şi istorie proprie (J. Chalonoky), să poată vorbi o limbă mai frumoasă decât a maghiarilor (L. Mocsary) şi deci, să dăinuie ca un popor diferit de cel ungar (academicienii I. Lupaş, D. Prodan) într-un stat independent (aceasta este şi concluzia unor experţi, transmisă la Berlin de diplomatul - jurist german W. Fabricius, în tragicul an 1940).
Degeaba, deci, Budapesta tot invocă dreptul istoric („al cuceririi"), în detrimentul dreptului de autodeterminare (al voinţei oamenilor), deoarece UNGARIA A GRAVITAT PE O ORBITĂ ISTORICĂ DIFERITĂ DE A TRANSILVANIEI, chiar dacă a influenţat-o uneori, fiind mai mereu pusă în situaţia de a face faţă multor revolte ale românilor contra ungurilor (K. Kos), dar şi de a „suporta" văzând cum „busola" Credinţei românilor transilvăneni era orientată spre Răsărit, iar a Ungariei - încă de sub regele Ştefan - spre Apus!
