O şansă în plus de integrare pe piaţa muncii pentru foştii deţinuţi

În şedinţa de miercuri, 18 aprilie 2018, Camera Deputaţilor (for decizional) a adoptat, cu 202 voturi pentru şi 47 abţineri, o propunere legislativă potrivit căreia centrele de detenţie vor fi obligate să realizeze un raport social personalizat pentru persoanele care mai au de executat trei luni din pedeapsă, raport care se înaintează Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Măsura completează art. 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi prevede: „Centrul educativ, respectiv centrul de detenţie, înaintează către ANOFM din unitatea administrativ-teritorială în care îşi are domiciliul persoana internată un raport social personalizat, pentru persoana care mai are 3 luni până la împlinirea termenului la care acesta dobândeşte vocaţia de a fi liberată".

În opinia iniţiatorilor (mai mulţi parlamentari PSD şi PNL, printre care şi fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc), această modificare legislativă „contribuie la eficientizarea integrării pe piaţa muncii a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate". 

Totodată, în nota de fundamentare, iniţiatorii susţin că, în opinia persoanelor private de libertate, lipsa unui loc de muncă reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte problematice cu care se confruntă după ispăşirea pedepselor.

„Unul dintre studiile realizate în cadrul proiectului referitor la opiniile deţinuţilor cu privire la mediul penitenciar românesc, derulat pe o perioadă de trei ani (2009 - 2011), indică o creştere a persoanelor private de libertate care afirmă că etichetarea şi prejudecăţile oamenilor reprezintă o dificultate majoră în integrarea socială (35% în 2011 faţă de 30,5% în 2010 şi 29% în 2009)", precizează iniţiatorii.

Proiectul a fost deja adoptat de Senat, în şedinţa din 11 decembrie 2017, iar pentru a intra în vigoare mai sunt necesare semnarea decretului de promulgare de către preşedintele Klaus Iohannis şi publicarea în Monitorul Oficial.

Lasă un comentariu