„PATRIA MEA"... Acolo unde cugetul e neînfricat şi omul ţine capul sus; Acolo unde cunoaşterea e liberă; acolo unde lumea n-a fost împărţită de înguste ziduri domestice; acolo unde cuvintele ţâşnesc din adâncurile adevărului; acolo unde efortul neobosit îşi întinde braţele către desăvârşire; acolo unde şuvoiul limpede al raţiunii nu s-a pierdut în mohorâtul deşert al obişnuinţei moarte; acolo unde cugetul e călăuzit de tine spre o gândire şi o acţiune din ce în ce mai largi. În acel paradis al libertăţii, „ÎNGĂDUIE, PĂRINTE, SĂ SE TREZEASCĂ PATRIA MEA!"
Rabindranath Tagore (1861-1941), poet, prozator, dramaturg indian de limbă bengală şi engleză, filosof indian din provincia Bengal, supranumit „Sufletul Bengalului" şi „Profetul Indiei moderne", laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1913. A crescut într-o familie de artişti reformatori sociali şi religioşi, opuşi castelor şi favorabili unei ameliorări a condiţiei femeii indiene. A făcut studii la Calcutta şi în Anglia, unde a studiat dreptul. După divizarea Bengalului, aderă la Mişcarea Naţionalistă Indiană. El a scris poezii, povestiri, romane, drame şi eseuri filosofice. Scrierile sale sunt pătrunse de o adâncă religiozitate, reflectă admiraţia pentru natură şi pentru patria sa, India. Din anul 1922, a început să se ocupe şi de pictură, a fost şi compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naţionale ale Indiei şi Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel.
***
„O furnică însetată, venind la izvor, a fost luată de curent şi era cât pe-aci să se înece. O porumbiţă, văzând aceasta, rupse o rămurică dintr-un pom şi-o aruncă în apa izvorului. Furnica, suindu-se pe ea, şi-a salvat viaţa. Între timp, un pădurar s-a apropiat cu arma sa, de porumbiţă. Furnica, îndată ce-l zări, muşcă piciorul vânătorului. Acesta fiind surprins şi tresărind, a aruncat arma jos, şi astfel porumbiţa a scăpat cu viaţă".
În fabula lui Esop, este, desigur, vorba despre „RECUNOŞTINŢĂ"... această „FLOARE RARĂ". Noi, creştinii, trebuie să fim recunoscători Creatorului Divin; recunoscători părinţilor care ne-au dat minunea vieţii; recunoscători ŢĂRII şi PĂMÂNTULUI care ne hrănesc şi adăpostesc; dascălilor care ne învaţă şi ne luminează calea; preoţilor - ghizi pe calea mântuirii şi continuatori ai istoriei şi credinţei patriei; medicilor - protectori ai sănătăţii: oamenilor milostivi cu suflet mare, căci „SUFLETUL ESTE SCÂNTEIE DUMNEZEIASCĂ" (n.a.).
Esop (sec. VII-VI î. Hr.), fabulist grec, considerat „Părintele fabulei". În perioada clasicilor, Socrate însuşi ar fi pus în versuri fabule de Esop, cât timp a fost închis înainte de a muri. El spunea: „Poetul trebuie să ia ca material miturile... De aceea am ales fabulele lui Esop fiind la îndemâna mea şi le ştiam pe de rost". Demetrios din Falera, publică prima antologie de fabule numită „Augustana"; aici se face vorbire de Esop şi de fabulele lui. FABULA este o scurtă povestire alegorică, care aparţine genului epic, de obicei în versuri, în care autorul personificând animalele, plantele, fenomenele naturii şi lucrurile, satirizează anumite deprinderi, mentalităţi sau greşeli cu scopul de a le îndrepta.
***
P.S. „Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe cel ce este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe Meşter" (Înţelepciunea lui Solomon 13, 1).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
